|
| © Vatican Media |
Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat participanţilor la Cursul de formare juridico-pastorale de la Rota Romana (21 noiembrie 2025)
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Good morning, buenos dias, bună ziua! Bine aţi venit cu toţii!
Vă transmit salutările mele cordiale fiecăruia dintre voi. Îi mulţumesc decanului Rota Romana şi tuturor celor care au colaborat la aceste zile de studiu şi reflecţie, care au ca scop promovarea unei culturi juridice solide în Biserică. Mă bucur de prezenţa voastră numeroasă şi distinsă, ca un răspuns generos la chemarea fiecărui bun practician al dreptului bisericesc pentru binele sufletelor.
Firul conducător care ne călăuzeşte astăzi este a zecea aniversare a reformei procesului de declarare a nulităţii căsătoriei, propusă de Papa Francisc. În ultimul său discurs adresat Rotei, pe 31 ianuarie, a vorbit despre intenţiile şi principalele inovaţii ale acestei reforme. Referindu-mă la cuvintele iubitului meu predecesor, cu această ocazie aş vrea să vă propun câteva reflecţii inspirate de titlul cursului vostru: "Zece ani după reforma procesului matrimonial canonic. Dimensiunea ecleziologică, juridică şi pastorală".
Cred că este util să luăm în considerare relaţia dintre aceste trei abordări. Această relaţie este adesea uitată, deoarece tindem să concepem teologia, dreptul şi îngrijirea pastorală drept compartimente etanşe. Într-adevăr, este destul de frecvent ca acestea să fie implicit puse în contrast unele cu altele, ca şi cum aspectul mai teologic sau mai pastoral l-ar implica pe cel mai puţin juridic, iar invers, aspectul mai juridic ar fi în detrimentul celorlalte două. Acest lucru întunecă armonia care apare atunci când cele trei dimensiuni sunt considerate ca părţi ale aceleiaşi realităţi.
Lipsa de conştientizare a acestei împletiri provine în primul rând dintr-o perspectivă asupra realităţii juridice a procedurilor de declarare a nulităţii matrimoniale ca un domeniu pur tehnic, de interes exclusiv pentru specialişti, sau ca un mijloc care vizează exclusiv obţinerea stării libere a persoanelor. Este vorba de o perspectivă superficială, care ignoră atât fundamentele ecleziologice ale acestor procese, cât şi ale relevanţei lor pastorale.
Dintre aceste fundamente ecleziologice, aş vrea să evidenţiez în special două: primul priveşte puterea sacră exercitată în procesele judiciare ecleziale în slujba adevărului, iar al doilea priveşte obiectul procesului de declarare a nulităţii matrimoniale, şi anume misterul legământului conjugal.
Funcţia judecătorească, ca modalitate de exercitare a puterii de conducere sau jurisdicţie, se încadrează perfect în realitatea globală a autorităţii sacre a păstorilor în Biserică. Această realitate este concepută de Conciliul al II-lea din Vatican ca o slujire. Lumen gentium afirmă: "Această misiune pe care Domnul a încredinţat-o păstorilor poporului său este o adevărată slujire, care în Sfânta Scriptură este numită în mod semnificativ «diaconia», adică slujire (cf. Fap 1,17.25; 21,19; Rom 11,13; 1Tim 1,12)" (nr. 24). Un aspect fundamental al slujirii pastorale acţionează în puterea judecătorească: diaconia adevărului. Fiecare credincios, fiecare familie, fiecare comunitate are nevoie de adevărul despre propria situaţie eclezială pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător drumul de credinţă şi de caritate. Adevărul despre drepturile personale şi comunitare se află în acest cadru: adevărul juridic declarat în procesele ecleziastice este un aspect al adevărului existenţial în cadrul Bisericii.
Puterea sacră este o participare la puterea lui Cristos, iar slujirea sa adusă adevărului este o cale pentru a cunoaşte şi a îmbrăţişa Adevărul ultim, care este Cristos însuşi (cf. In 14,6). Nu este o întâmplare faptul că primele cuvinte ale celor două Motu Proprio care au iniţiat reforma l-au avut în vedere pe Isus, Judecător şi Păstor: "Mitis Iudex Dominus Iesus, Pastor animarum nostrarum" în cea latină şi "Mitis et Misericors Iesus, Pastor et Iudex animarum nostrarum" în cea orientală.
Ne putem întreba de ce Isus, ca Judecător, este prezentat în aceste documente ca fiind blând şi milostiv. O astfel de consideraţie poate părea la prima vedere că este contrară exigenţelor imperative ale dreptăţii, care nu pot fi subminate de o compasiune greşită. Este adevărat că judecata lui Dumnezeu asupra mântuirii implică întotdeauna iertarea păcătosului căit, dar judecata umană asupra nulităţii matrimoniale nu ar trebui, totuşi, să fie manipulată de o falsă milostivire. Orice activitate care intră în conflict cu slujirea judecăţii adevărului trebuie cu siguranţă considerată nedreaptă. Totuşi, adevărata milostivire trebuie exercitată tocmai în exercitarea corectă a puterii judecătoreşti. Putem aminti un text al Sfântului Augustin în De Civitate Dei: "Ce este milostivirea dacă nu o anumită compasiune a inimii noastre pentru nefericirea altora, prin care, dacă putem, suntem mişcaţi să o alinăm? Şi această mişcare este utilă raţiunii atunci când milostivirea este oferită în aşa fel încât să păstreze dreptatea, atât în ajutorul celor nevoiaşi, cât şi în iertarea celor căiţi"[1]. În această lumină, procesul de declarare a nulităţii matrimoniale poate fi văzut ca o contribuţie a lucrătorilor dreptului pentru a satisface nevoia de dreptate care este atât de profundă în conştiinţa credincioşilor şi, astfel, realizarea unei lucrări juste, motivate de adevărata milostivire. Scopul reformei, tinzând spre accesibilitate şi rapiditate în procese, dar niciodată în detrimentul adevărului, apare astfel ca o manifestare a dreptăţii şi a milostivirii.
Un alt fundament teologic, specific procesului de declarare a nulităţii căsătoriei, este însăşi căsătoria, aşa cum a fost întemeiată de Creator (cf. Gaudium et spes, 48). În Jubileul Familiilor am amintit că "căsătoria nu este un ideal, ci canonul iubirii adevărate dintre bărbat şi femeie: iubire totală, fidelă, rodnică"[2]. După cum a subliniat Papa Francisc, căsătoria "este o realitate cu o consistenţă precisă", "este un dar al lui Dumnezeu pentru soţi"[3]. În Prefaţa la Mitis Iudex, este reafirmat "principiul indisolubilităţii legăturii matrimoniale"[4], în contextul reformei procedurale. În tratarea cauzelor de declarare a nulităţii, acest realism este decisiv: conştiinţa de a lucra în slujba adevărului unei uniri concrete, adică a discerne în faţa Domnului dacă în ea este prezent misterul una caro, care subzistă pentru totdeauna în viaţa pământească a soţilor, în pofida oricărui eşec relaţional. Preaiubiţilor, ce mare responsabilitate vă aşteaptă! Într-adevăr, aşa cum ne-a amintit Papa Benedict al XVI-lea, "procesul canonic de declarare a nulităţii căsătoriei constituie în esenţă un instrument pentru constatarea adevărului despre legătura conjugală. Scopul său constitutiv […] este, aşadar, de a aduce o slujire adevărului"[5].
Din acest motiv, şi Papa Francisc, în preambulul de la Motu proprio, precizând sensul reformei, a voit să reafirme marea comoditate de a recurge la procesul judiciar în cazurile de nulitate: "Oricum, am făcut asta, mergând pe urmele Predecesorilor mei, care au voit ca aceste cauze de nulitate a căsătoriei să fie tratate pe cale judecătorească, şi nu administrativă, nu pentru că o impune natura lucrului, ci mai degrabă o cere necesitatea de a tutela în grad maxim adevărul legăturii sacre: şi acest lucru este exact asigurat de garanţiile ordinii judecătoreşti"[6].
Instituţia procesului judiciar trebuie valorizată, considerând-o nu ca o acumulare greoaie de cerinţe procedurale, ci mai degrabă ca un instrument al justiţiei. Într-adevăr, a formula o cauză asigurându-se că părţile, inclusiv apărătorul legământului, pot prezenta dovezi şi argumente pentru a-şi susţine poziţia şi pot înţelege şi evalua aceleaşi dovezi prezentate de cealaltă parte, într-o audiere condusă şi încheiată de un judecător imparţial, este un mare beneficiu pentru toţi cei implicaţi şi pentru Biserică însăşi. Este adevărat că, mai ales în Biserică, precum şi în societatea civilă, trebuie depuse eforturi pentru a se ajunge la acorduri care, asigurând dreptatea, să rezolve disputele prin mediere şi conciliere. Eforturile de a favoriza reconcilierea dintre soţi sunt foarte importante în acest sens, inclusiv, acolo unde este posibil, prin validarea căsătoriei. Există însă cazuri în care este necesar să se recurgă la un proces, deoarece materialul nu este la dispoziţia părţilor. Acesta este cazul în cazul declaraţiei de nulitate matrimonială, care implică un bun ecleziastic public. Este o expresie a slujirii autorităţii păstorilor faţă de adevărul legăturii conjugale indisolubile, fundament al familiei, care este Biserică familială. În spatele tehnicii procedurale, cu aplicarea fidelă a legislaţiei actuale, se află aşadar fundamentele ecleziologice ale procesului matrimonial: căutarea adevărului şi a însăşi salus animarum. Deontologia din tribunal, centrată pe adevărul a ceea ce este drept, trebuie să inspire toţi lucrătorii dreptului, fiecare în rolul său, să participe la opera de dreptate şi de pace adevărată spre care este îndreptat procesul.
Dimensiunea ecleziologică şi cea juridică, dacă sunt cu adevărat trăite, dezvăluie dimensiunea pastorală. În primul rând, în ultima vreme a existat o conştientizare crescândă a includerii activităţii judiciare a Bisericii în sfera matrimonială în cadrul îngrijirii pastorale globale a familiilor. Această îngrijire pastorală nu poate ignora sau subestima activitatea tribunalelor ecleziastice, iar acestea din urmă nu trebuie să uite că specifica lor contribuţie la justiţie este parte integrantă a activităţii de promovare a binelui familiilor, în special a celor aflate în dificultate. Această operă aparţine tuturor celor din Biserică, păstori şi alţi credincioşi deopotrivă, şi în special lucrătorilor dreptului. Sinergia dintre îngrijirea pastorală pentru situaţiile critice şi domeniul judiciar şi-a găsit o exprimare semnificativă în realizarea investigaţiilor prejudiciale, care vizează şi determinarea existenţei motivelor pentru iniţierea unei acţiuni de declare a nulităţii.
Pe de altă parte, procesul în sine are o valoare pastorală. Sfântul Ioan Paul al II-lea a subliniat acest lucru în termenii următori: "Activitatea juridico-canonică este prin natura sa pastorală. Ea constituie o participare deosebită la misiunea lui Cristos Păstorul şi constă în actualizarea ordinii dreptăţii intra-ecleziale voite de Cristos însuşi. La rândul ei, activitatea pastorală, deşi depăşeşte cu mult aspectele juridice, implică întotdeauna o dimensiune a dreptăţii. Nu ar fi, de fapt, posibil să se conducă sufletele spre Împărăţia Cerurilor dacă s-ar ignora acel minim de caritate şi de prudenţă care constă în angajarea de a asigura respectarea fidelă a legii şi a drepturilor tuturor în Biserică"[7].
În definitiv, cele trei dimensiuni menţionate anterior conduc la o reafirmare a principiului salus animarum ca lege supremă şi scop al proceselor matrimoniale în Biserică. Astfel, slujirea voastră ca lucrători ai justiţiei în Biserică, pe care am împărtăşit-o şi eu acum câţiva ani, dezvăluie marea sa transcendenţă ecleziologică, juridică şi pastorală.
Exprimându-mi speranţa că adevărul dreptăţii va străluci tot mai mult în Biserică şi în viaţa voastră, vă împart din inimă binecuvântarea mea vouă tuturor.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] IX, 5: PL, 41, 261.
[2] Omilia la Jubileul familiilor, bunicilor şi bătrânilor, 1 iunie 2025.
[3] Francisc, Discurs adresat la Rota Romana, 27 ianuarie 2023.
[4] Francisc, Motu proprio Mitis Iudex, Proemio.
[5] Benedict al XVI-lea, Discurs adresat la Rota Romana, 28 ianuarie 2006, AAS 98 (2006), pag. 136.
[6] Francisc, Motu proprio Mitis Iudex, Proemio.
[7] Sf. Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat la Rota Romana, 18 ianuarie 1990, nr. 4.
