|
| © Vatican Media |
Iubiţi prelaţi auditori!
Inaugurarea anului judiciar al Tribunalului Rota Romana îmi oferă oportunitatea de a reînnoi exprimarea aprecierii mele şi a recunoştinţei mele pentru munca voastră. Îl salut cordial pe Monseniorul decan şi pe voi toţi care prestaţi serviciu în acest Tribunal.
Anul acesta este a zecea aniversare a celor două Motu Proprio, Mitis Iudex Dominus Iesus şi Mitis et Misericors Iesus, cu care am reformat procesul pentru declaraţia de nulitate a căsătoriei. Mi se pare oportun să profit de această ocazie tradiţională de întâlnire cu voi pentru a aminti spiritul care a impregnat această reformă, aplicată de voi cu competenţă şi pricepere în favoarea tuturor credincioşilor.
Necesitatea de a modifica normele referitoare la procesul de nulitate a fost manifestată de părinţii sinodali reuniţi în adunarea extraordinară din 2014, formulând cererea de a face mai accesibile şi zvelte procesele (cf. Relatio Synodi 2014, 48). Părinţii sinodali exprimau în acest mod urgenţa de a duce la capăt convertirea pastorală a structurilor, dorită deja în exortaţia apostolică Evangelii gaudium (cf. nr. 27).
Era mai oportun ca oricând ca acea convertire să atingă şi administrarea justiţiei, pentru ca ea să răspundă în cel mai bun mod celor care se adresează Bisericii pentru a face lumină cu privire la propria situaţie conjugală (cf. Discurs adresat Tribunalului Rota Romana, 23 ianuarie 2015).
Am voit ca în centrul reformei să fie episcopul diecezan. De fapt, lui îi revine responsabilitatea de a administra justiţia în dieceză, fie ca garant al apropierii tribunalelor şi al vigilenţei asupra lor, fie ca judecător care trebuie să decidă personaliter în cazurile în care nulitatea rezultă că este evidentă, adică prin processus brevior ca exprimare a grijii faţă de salus animarum.
De aceea am solicitat inserarea activităţii tribunalelor în pastoraţia diecezană, solicitând episcopilor să asigure ca toţi credincioşii să ştie despre existenţa procesului ca posibil remediu la situaţia de necesitate în care se află. Întristează uneori să se afle că credincioşii nu ştiu de existenţa acestei căi. În afară de asta, este important "să fie asigurată gratuitatea procedurilor, pentru ca Biserica [...] să manifeste iubirea gratuită a lui Cristos de care am fost mântuiţi toţi" (Proemio, VI).
Îndeosebi, grija episcopului se realizează în a garanta prin lege constituirea tribunalului în propria dieceză, înzestrat cu persoane - clerici şi laici - bine formate, corespunzătoare acestei funcţii; şi asigurându-se că îşi desfăşoară munca lor cu dreptate şi sârguinţă. Investiţia în formarea acestor lucrători - formare ştiinţifică, umană şi spirituală - merge mereu în folosul credincioşilor, care au dreptul la o analizare atentă a cererilor lor, chiar şi atunci când ar trebui să primească un răspuns negativ.
Reforma a condus-o - şi trebuie să conducă aplicarea sa - preocuparea mântuirii sufletelor (cf. Mitis Iudex, Proemio). Ne interpelează durerea şi speranţa atâtor credincioşi care caută claritate cu privire la adevărul condiţiei lor personale şi, prin urmare, cu privire la posibilitatea unei participări depline la viaţa sacramentală. Pentru atâţia care au "trăit o experienţă matrimonială nefericită, verificarea validităţii sau invalidităţii căsătoriei reprezintă o posibilitate importantă; şi aceste persoane trebuie ajutate să parcurgă cât mai uşor posibil acest drum" (Discurs adresat participanţilor la Cursul promovat de Rota Romana, 12 martie 2016).
Normele care stabilesc procedurile trebuie să garanteze unele drepturi şi principii fundamentale, în primul rând dreptul de apărare şi prezumţia de validitate a căsătoriei. Scopul procesului nu este acela "de a complica în mod inutil viaţa credincioşilor şi cu atât mai puţin să le accentueze litigiul, ci numai să aducă o slujire adevărului" (Benedict al XVI-lea, Discurs la Rota Romana, 28 ianuarie 2006).
Îmi vine în minte ceea ce a spus Sfântul Paul al VI-lea, după ce a dus la capăt reforma realizată cu Motu Proprio Causas matrimoniales. El afirma "că în simplificările [...] introduse în tratarea cauzelor matrimoniale vrea să se facă mai zvelt acest exerciţiu, şi de aceea mai pastoral, fără ca asta să aducă prejudiciu criteriilor de adevăr şi de dreptate, pe care un proces trebuie să le respecte cu onestitate, având încredere că responsabilitatea şi înţelepciunea păstorilor sunt angajate în mod religios şi mai direct" (Discurs la Rota Romana, 30 ianuarie 1975).
Şi reforma recentă a voit să favorizeze "nu nulitatea căsătoriilor, ci celeritatea proceselor, nu mai puţin decât o simplitate corectă, pentru ca, din cauza definirii întârziate a judecăţii, inima credincioşilor care aşteaptă clarificarea propriei stări să nu fie oprimată îndelung de întunericul îndoielii" (Mitis Iudex, Proemio). De fapt, pentru a evita ca, din cauza procedurilor prea complexe, să se întâmple zicala "summum ius summa iniuria" (Cicero, De Officiis I,10,33), am suprimat necesitatea dublei sentinţe conforme şi am încurajat să se decidă mai rapid cauzele în care nulitatea este evidentă, tinzând spre binele credincioşilor şi dorind să se aducă pace conştiinţelor lor. Este evident - dar vreau să reafirm asta în acest moment - că reforma interpelează în mod puternic prudenţa voastră în aplicarea normelor. Şi asta "cere două mari virtuţi: prudenţa şi dreptatea, care trebuie să fie inspirate de caritate. Există o conexiune intimă între prudenţă şi dreptate, pentru că exercitarea lui prudentia iuris tinde la cunoaşterea a ceea ce este drept în cazul concret" (Discurs la Rota Romana, 25 ianuarie 2024).
Fiecare protagonist al procesului se apropie de realitatea conjugală şi familială cu veneraţie, pentru că familia este reflexia vie a comuniunii de iubire care este Dumnezeu Treime (cf. Amoris laetitia, 11). În afară de asta, soţii uniţi în căsătorie au primit darul indisolubilităţii, care nu este o destinaţie la care trebuie să se ajungă cu efortul lor, cu atât mai puţin o limită în calea libertăţii lor, ci o promisiune a lui Dumnezeu, a cărui fidelitate face posibilă fidelitatea fiinţelor umane. Munca voastră de discernământ cu privire la existenţa sau inexistenţa unei căsătorii valide este o slujire adusă lui salus animarum, deoarece le permite credincioşilor să cunoască şi să accepte adevărul propriei realităţi personale. De fapt, "fiecare sentinţă justă de validitate sau nulitate a căsătoriei este un aport adus culturii indisolubilităţii fie în Biserică, fie în lume" (Sfântul Ioan Paul al II-lea, Discurs la Rota Romana, 29 ianuarie 2002).
Iubiţi fraţi, Biserica vă încredinţează o misiune de mare responsabilitate, dar, mult mai înainte, şi de mare frumuseţe: a ajuta la purificarea şi restabilirea relaţiilor interpersonale. Contextul jubiliar în care ne aflăm umple de speranţă munca voastră, de speranţa care nu înşală (cf. Rom 5,5). Invoc peste voi toţi, peregrinantes in spem, harul unei convertiri bucuroase şi lumina pentru a-i însoţi pe credincioşi spre Cristos, care este Judecătorul blând şi milostiv. Vă binecuvântez din inimă şi vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
