|
| © Vatican Media |
[În spaniolă] Multe mulţumiri, părinte Arturo [Sosa, preşedinte al Uniunii Superiorilor Generali], pentru cuvintele dumneavoastră.
Iubiţi fraţi,
Sunt bucuros să vă întâlnesc cu ocazia celei de-a o sută patra adunări generale. După cum ştiţi, şi eu am îndeplinit slujirea care vă este încredinţată şi cunosc importanţa de a ne reuni pentru a asculta şi a discerne, în lumina Duhului Sfânt, ceea ce Domnul vă cere vouă şi ordinelor şi congregaţiilor voastre pentru binele Bisericii.
Pentru această adunare, aţi ales tema "Credinţa conectată: a trăi rugăciunea în era digitală". Aceasta abordează trei domenii foarte importante pentru viaţa călugărească de astăzi: relaţia cu Dumnezeu, întâlnirile cu fraţii şi confruntarea cu lumea digitală.
Să începem prin a considera primul aspect: relaţia cu Dumnezeu. În bula de convocare a Jubileului actual, Papa Francisc, invitându-ne să fim "pelerini ai speranţei", a scris: "Istoria omenirii şi cea a fiecăruia dintre noi nu se îndreaptă spre un punct orb sau spre un abis întunecat, ci sunt orientate spre întâlnirea cu Domnul gloriei [...]: în acest spirit ne însuşim invocaţia emoţionantă a primilor creştini, cu care se încheie întreaga Scriptură: «Vino, Doamne Isuse!» (Ap 22,20)" (Spes non confundit, 19).
Speranţa noastră se întemeiază pe conştiinţa că mergem spre întâlnirea şi comuniunea deplină cu Dumnezeu, care ne-a oferit primul prietenia sa (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Exortaţia apostolică Vita consecrata, 27). De aceea, rugăciunea este fundamentală pentru viaţa fiecărei persoane consacrate: un spaţiu relaţional în care inima se deschide Domnului, învăţând să ceară şi să primească cu încredere şi recunoştinţă iubirea sa care vindecă, transformă şi înflăcărează la misiune (cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Decretul Perfectae caritatis, 6). În acest fel, dăm mărturie despre ceea ce suntem cu adevărat: creaturi nevoiaşe de toate, abandonate în mâinile providenţiale şi bune ale Creatorului.
Şi este important, pentru viaţa şi apostolatul nostru, să cultivăm această credinţă, astfel încât să nu slăbească, poate din cauza fugii sau a defensivei, sau sufocată de anxietate sau de presupunerea de a ne simţi "administratori ai multor servicii" (cf. Lc 10,40). Apoi, orbiţi de lumina reflectoarelor eficienţei, amorţiţi de fumul compromisului sau blocaţi de paralizia fricii, riscăm să blocăm sau să transformăm drumul nostru de pelerini într-o cursă haotică şi epuizantă, uitând de izvorul său şi de destinaţia sa. În acest scop, Jubileul ne oferă o ocazie preţioasă pentru a ne întoarce la ceea ce contează, apropiindu-ne de inima arzătoare a lui Dumnezeu, pentru ca lumina şi căldura sa să călăuzească şi să hrănească progresul nostru personal şi parcursurile noastre comunitare!
Aceasta ne duce la a doua valoare asupra căreia ar trebui să reflectăm: întâlnirea cu fraţii. În acest sens, Papa Francisc ne-a invitat să "ne întâlnim într-un «noi» mai puternic decât suma micilor individualităţi" (Fratelli tutti, 78), să "descoperim şi să transmitem «mistica» vieţii împreună" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 87). În această dinamică, institutele, ordinele şi congregaţiile pe care le reprezentaţi sunt, ca să spunem aşa, organisme carismatice, în care toate sunt profund legate de aceeaşi umanitate, de aceeaşi credinţă, de apartenenţa la Cristos şi de chemarea care uneşte în fraternitate. Astfel, în Biserică, "subiect comunitar şi istoric al sinodalităţii şi al misiunii" (Documentul final al celei de-a doua sesiuni a celei de-a XVI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor, 17), legăturile se transfigurează în legături sacre, în canale de har, în vene şi artere vii care irigă un singur trup cu acelaşi sânge.
Şi aceasta ne duce la al treilea aspect: confruntarea cu lumea digitală. Tehnologia informatică reprezintă, de fapt, o provocare şi pentru persoanele consacrate. Pe de o parte, oferă imense posibilităţi de bine, atât pentru viaţa comună, cât şi pentru apostolat. Ar fi o miopie să ignorăm oportunităţile extraordinare pe care le oferă pentru comuniune şi pentru misiune, permiţându-ne să ajungem la persoane îndepărtate, să împărtăşim credinţa prin limbaje noi, să ajungem chiar şi la cei care, prin mijloace obişnuite, au dificultăţi de a se apropia de comunităţile noastre. În acelaşi timp, însă, aceste resurse pot influenţa puternic, şi nu întotdeauna în bine, modul în care construim şi menţinem relaţii. Este uşor, de exemplu, să fim tentaţi de ideea de a înlocui simpla conexiune virtuală cu relaţii reale între persoane, unde prezenţa, ascultarea prelungită şi răbdătoare şi o împărtăşire profundă de idei şi sentimente sunt indispensabile (cf. Francisc, Exortaţia apostolică Christus vivit, 88).
Ca superiori, aveţi responsabilitatea de a proteja fraternitatea şi comuniunea şi în acest domeniu, asigurându-vă că mijloacele tehnice nu compromit autenticitatea relaţiilor sau nu reduc spaţiile necesare pentru cultivarea lor. În special, aş dori să subliniez că instrumentele tradiţionale de comuniune, cum ar fi capitulele, consiliile, vizitele canonice şi momentele formative, nu pot fi relegate la sfera conexiunilor "la distanţă". Efortul de a ne reuni împreună pentru a dialoga şi a ne confrunta este parte integrantă a identităţii noastre evanghelice. În acest peisaj de lumini şi umbre, ne aşteaptă o provocare: aceea de a integra nova et vetera (cf. Mt 13,52) cu echilibru, păstrând şi cultivând relaţia cu Dumnezeu şi cu fraţii, fără a neglija sau a îngropa, din lene sau din frică, noile talente pe care Domnul le pune în mâinile noastre (cf. Mt 25,14-30).
Preaiubiţilor, vă mulţumesc pentru sarcina dificilă şi delicată pe care o desfăşuraţi, vă binecuvântez din inimă şi mă rog pentru voi toţi şi pentru comunităţile voastre. Vă mulţumesc!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
