© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Salut adresat influencerilor şi misionarilor digitali (29 iulie 2025)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Pacea să fie cu voi!

Iubiţi fraţi şi surori, am început cu acest salut: pacea să fie cu voi!

Şi cât de mult avem nevoie de pace în acest timp al nostru, sfâşiat de duşmănie şi războaie. Şi cât de mult ne cheamă astăzi la mărturie salutul Celui Înviat: "Pace vouă!" (In 20,19). Pacea să fie cu noi toţi. În inimile şi în faptele noastre.

Aceasta este misiunea Bisericii: să proclame lumii pacea! Pacea care vine de la Domnul, care a învins moartea, care ne aduce iertarea lui Dumnezeu, care ne dăruieşte viaţa Tatălui, care ne arată calea Iubirii!

1. Aceasta este misiunea pe care Biserica v-o încredinţează astăzi şi vouă; care sunteţi aici la Roma pentru Jubileul vostru; veniţi să vă reînnoiţi angajarea de a hrăni reţelele sociale şi mediile digitale cu speranţa creştină. Pacea are nevoie să fie căutată, proclamată, împărtăşită pretutindeni; fie în locurile dramatice de război, fie în inimile golite ale celor care au pierdut sensul existenţei şi gustul interiorităţii, gustul vieţii spirituale. Şi astăzi, poate mai mult ca niciodată, avem nevoie de discipoli misionari care să aducă în lume darul Celui Înviat; care să dea glas speranţei pe care ni-l dă Isus viu, până la marginile pământului (cf. Fap 1,3-8); care să ajungă oriunde există o inimă care aşteaptă, o inimă care caută, o inimă care are nevoie. Da, până la marginile pământului, până la marginile existenţiale unde nu există speranţă.

2. [În engleză] Există o a doua provocare în această misiune: căutaţi întotdeauna "trupul suferind al lui Cristos" în fiecare frate şi soră pe care îi întâlniţi online. Astăzi ne aflăm într-o cultură nouă, profund caracterizată şi formată de tehnologie. Depinde de noi - depinde de fiecare dintre voi - să ne asigurăm că această cultură rămâne umană.

Ştiinţa şi tehnologia influenţează modul în care trăim în lume, afectând chiar şi modul în care ne înţelegem pe noi înşine şi modul în care ne raportăm la Dumnezeu, modul în care ne raportăm unii la alţii. Dar nimic din ceea ce vine de la om şi de la creativitatea sa nu ar trebui folosit pentru a submina demnitatea celorlalţi. Misiunea noastră - misiunea voastră - este să cultivăm o cultură a umanismului creştin şi să o facem împreună. Aceasta este frumuseţea "reţelei" pentru noi toţi.

Confruntată cu schimbările culturale de-a lungul istoriei, Biserica nu a rămas niciodată pasivă; ea a căutat întotdeauna să lumineze fiecare epocă cu lumina şi speranţa lui Cristos, discernând binele de rău şi ceea ce era bine de ceea ce trebuia schimbat, transformat şi purificat.

Astăzi ne aflăm într-o cultură în care dimensiunea tehnologică este prezentă în aproape orice, mai ales că adoptarea pe scară largă a inteligenţei artificiale va marca o nouă eră în viaţa indivizilor şi a societăţii în ansamblu. Aceasta este o provocare cu care trebuie să ne confruntăm: să reflectăm asupra autenticităţii mărturiei noastre, asupra abilităţii noastre de a asculta şi de a vorbi şi asupra capacităţii noastre de a înţelege şi de a fi înţeleşi. Avem datoria de a lucra împreună pentru a dezvolta un mod de gândire, pentru a dezvolta un limbaj, specific timpului nostru, care să dea glas Iubirii.

Nu este vorba doar de a genera conţinuturi, ci de a crea o întâlnire a inimilor. Aceasta va implica căutarea celor care suferă, a celor care au nevoie să-l cunoască pe Domnul, pentru ca aceştia să-şi poată vindeca rănile, să se pună din nou pe picioare şi să găsească sens în viaţa lor. Mai presus de toate, acest proces începe cu acceptarea propriei noastre sărăcii, renunţând la orice pretenţie şi recunoscând propria noastră nevoie inerentă de evanghelie. Şi acest proces este o strădanie comunitară.

3. [În spaniolă] Şi aceasta ne duce la o a treia chemare, şi de aceea vă invit pe toţi: "Duceţi-vă şi reparaţi-vă năvoadele". Isus i-a chemat pe primii săi apostoli în timp ce îşi reparau năvoadele (cf. Mt 4,21-22). Ne cere şi nouă acest lucru, ba mai mult, ne cere astăzi să construim alte năvoade: năvoade de relaţii, năvoade de iubire, năvoade de schimb gratuit, unde prietenia este autentică şi profundă. Năvoade unde ceea ce a fost rupt poate fi reparat, unde singurătatea poate fi vindecată, indiferent de numărul de urmăritori [follower], ci experimentând în fiecare întâlnire măreţia infinită a Iubirii. Năvoade care deschid spaţiu pentru ceilalţi, mai mult decât pentru sine, unde nicio "bulă de filtru" nu poate îneca glasul celor mai slabi. Năvoade care eliberează, năvoade care mântuiesc. Năvoade care ne ajută să redescoperim frumuseţea privirii în ochii celuilalt. Năvoade de adevăr. În acest fel, fiecare istorie de bine împărtăşită va fi nodul unui singur, imens năvod: năvodul năvoadelor, năvodul lui Dumnezeu.

Fiţi aşadar agenţi de comuniune, capabili să rupeţi logica diviziunii şi a polarizării, a individualismului şi a egocentrismului. Îndreptaţi-vă atenţia către Cristos, pentru a depăşi logica lumii, a fake news [ştirilor false] şi a frivolităţii, cu frumuseţea şi lumina adevărului (cf. In 8,31-32).

Şi acum, înainte de a vă saluta cu binecuvântarea, încredinţându-i Domnului mărturia voastră, vreau să vă mulţumesc pentru tot binele pe care l-aţi făcut şi îl faceţi în continuare în viaţa voastră, pentru visele pe care le duceţi înainte, pentru iubirea voastră faţă de Domnul Isus, pentru iubirea voastră faţă de Biserică, pentru ajutorul pe care îl daţi celor care suferă, pentru drumul vostru pe străzile digitale.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu