Pelerinajul Sfântului Părinte Francisc în Ţara Sfântă cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la întâlnirea la Ierusalim dintre papa Paul al VI-lea şi patriarhul Atenagora
24-26 mai 2014
Sfânta Liturghie cu ordinariii din Ţara Sfântă şi cu suita papală
(Sala Cenacolului la Ierusalim, 26 mai 2014)
Este un mare dar pe care ni-l oferă Domnul de a ne reuni aici, în Cenacol, pentru a celebra Euharistia. În timp ce vă salut cu bucurie fraternă, doresc să adresez un gând afectuos Patriarhilor Orientali Catolici care au luat parte, în aceste zile, la pelerinajul meu. Doresc să le mulţumesc pentru prezenţa lor semnificativă, pentru mine deosebit de preţioasă, şi asigur că au un loc special în inima mea şi în rugăciunea mea. Aici, unde Isus a consumat Ultima Cină cu apostolii; unde, înviat, a apărut în mijlocul lor; unde Duhul Sfânt a coborât cu putere asupra Mariei şi a discipolilor, aici s-a născut Biserica şi s-a născut în ieşire. De aici a plecat, cu Pâinea frântă în mâini, cu rănile lui Isus în ochi şi cu Duhul iubirii în inimă.
Isus înviat, trimis de Tatăl, în Cenacol le-a comunicat apostolilor pe însuşi Duhul său şi cu puterea sa i-a trimis să reînnoiască faţa pământului (cf. Ps 104,30).
A ieşi, a pleca, nu înseamnă a uita. Biserica în ieşire păstrează amintirea a ceea ce s-a întâmplat aici; Duhul Mângâietor le aminteşte fiecare cuvânt, fiecare gest şi revelează sensul lor.
Cenacolul ne aminteşte slujirea, spălarea picioarelor pe care Isus a săvârşit-o, ca exemplu pentru discipolii săi. A spăla picioarele unii altora înseamnă a ne primi, a ne accepta, a ne iubi, a ne sluji reciproc. Înseamnă a-l sluji pe cel sărac, pe cel bolnav, pe cel exclus, pe cel care îmi este antipatic, pe cel care mă deranjează.
Cenacolul ne aminteşte, cu Euharistia, jertfa. În fiecare celebrare euharistică Isus se oferă pentru noi Tatălui, pentru ca şi noi să ne putem uni cu El, oferind lui Dumnezeu viaţa noastră, munca noastră, bucuriile noastre şi durerile noastre..., să oferim totul ca jertfă spirituală.
Şi Cenacolul ne aminteşte şi prietenia. "Nu vă mai numesc servitori - a spus Isus celor doisprezece - ... însă v-am numit pe voi prieteni" (In 15,15). Domnul ne face prietenii săi, ne destăinuieşte voinţa Tatălui şi ni se dăruieşte pe El însuşi. Aceasta este cea mai frumoasă experienţă a creştinului, şi în mod deosebit a preotului: să devină prieten al Domnului Isus şi să descopere în inima sa că El este prieten.
Cenacolul ne aminteşte rămasul-bun al Învăţătorului şi promisiunea de a fi din nou împreună cu prietenii săi: "Şi, după ce mă voi duce,... voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu" (In 14,3). Isus nu ne lasă, nu ne părăseşte niciodată, ne precede în casa Tatălui şi vrea să ne ducă acolo cu El.
Însă Cenacolul aminteşte şi meschinăria, curiozitatea - "cine este cel care trădează?" - trădarea. Şi fiecare dintre noi, nu numai şi mereu ceilalţi, poate să retrăiască aceste atitudini, când privim cu suficienţă pe fratele, îl judecăm; când cu păcatele noastre îl trădăm pe Isus.
Cenacolul ne aminteşte împărtăşirea, fraternitatea, armonia, pacea dintre noi. Câtă iubire, cât bine a provenit din Cenacol! Câtă caritate a ieşit de aici, ca un fluviu din izvor, care la început este un pârâiaş şi apoi se lărgeşte şi devine mare... Toţi sfinţii s-au adăpat de aici; marele fluviu al sfinţeniei Bisericii ia mereu origine de aici, mereu din nou, din Inima lui Cristos, din Euharistie, din Duhul său Sfânt.
În sfârşit, Cenacolul ne aminteşte naşterea noii familii, Biserica, sfânta noastră maică Biserică ierarhică, instituită de Isus Înviat. O familie care are o Mamă, Fecioara Maria. Familiile creştine aparţin acestei mari familii şi în ea găsesc lumină şi putere pentru a merge şi a se reînnoi, prin trudele şi încercările vieţii. La această mare familie sunt invitaţi şi chemaţi toţi fiii lui Dumnezeu din orice popor şi limbă, toţi fraţi şi fii ai unicului Tată care este în ceruri.
Acesta este orizontul Cenacolului: orizontul Cenacolului, orizontul Celui Înviat şi al Bisericii.
De aici porneşte Biserica, în ieşire, însufleţită de suflul vital al Duhului. Adunată în rugăciune cu Mama lui Isus, ea retrăieşte mereu aşteptarea unei reînnoite revărsări a Duhului Sfânt: Să coboare, Doamne, Duhul tău şi să reînnoiască faţa pământului (cf. Ps 104,30)!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
