Vineri, 15 martie 2013, în Sala Clementină din Palatul Apostolic Vatican, Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţă pe cardinalii prezenţi la Roma. După mesajul de omagiu adresat lui în numele Colegiului Cardinalilor de cardinalul decan Angelo Sodano, papa a rostit discursul pe care-l prezentăm în continuare:
Fraţi cardinali,
Această perioadă dedicată Conclavului a fost încărcată de semnificaţie nu numai pentru Colegiul Cardinalilor, ci şi pentru toţi credincioşii. În aceste zile am simţit aproape în mod sensibil afectul şi solidaritatea Bisericii universale, precum şi atenţia atâtor persoane care, deşi nu împărtăşesc credinţa noastră, privesc cu respect şi admiraţie la Biserică şi la Sfântul Scaun. Din toate colţurile pământului s-a înălţat cu fervoare şi în cor rugăciunea poporului creştin pentru noul Papă, şi încărcată de emoţie a fost prima mea întâlnire cu mulţimea adunată în Piaţa "Sfântul Petru". Cu acea imagine sugestivă a poporului care se roagă şi bucuros imprimată încă în mintea mea, doresc să manifest recunoştinţa mea sinceră episcopilor, preoţilor şi persoanelor consacrate, tinerilor, familiilor, bătrânilor, pentru apropierea lor spirituală, aşa de emoţionată şi ferventă.
Simt nevoia să exprim recunoştinţa mea cea mai vie şi profundă vouă tuturor, veneraţi şi iubiţi fraţi cardinali, pentru colaborarea plină de grijă la conducerea Bisericii în timpul de Sede Vacante. Adresez fiecăruia un salut cordial, începând de la decanul Colegiului Cardinalilor, domnul cardinal Angelo Sodano, căruia îi mulţumesc pentru expresiile de devoţiune şi pentru urările fervente pe care mi le-a adresat în numele vostru. Cu el îi mulţumesc domnului cardinal Tarcisio Bertone, Conducător al Camerei Apostolice, pentru lucrarea sa plină de grijă în această delicată fază de tranziţie, de asemenea preaiubitului cardinal Giovanni Battista Re, care a fost conducătorul nostru în Conclav: multe mulţumiri! Gândul meu se îndreaptă cu afect deosebit spre veneraţii cardinali care, din cauza vârstei sau a bolii, au asigurat participarea lor şi iubirea lor faţă de Biserică prin oferirea suferinţei şi a rugăciunii. Şi aş vrea să vă spun că alaltăieri cardinalul Mejía a avut un infarct cardiac: este internat la Pius al XI-lea. Dar se crede că sănătatea lui este stabilă şi ne-a trimis salutările sale.
Nu poate lipsi mulţumirea mea şi celor care, în diferitele funcţii, s-au implicat activ în pregătirea şi în desfăşurarea Conclavului, favorizând siguranţa şi liniştea cardinalilor în această perioadă aşa de importantă pentru viaţa Bisericii.
Un gând plin de mare afect şi de profundă recunoştinţă adresez veneratului meu Predecesor Benedict al XVI-lea, care în aceşti ani de Pontificat a îmbogăţit şi a revigorat Biserica prin magisteriul său, bunătatea sa, călăuzirea sa, credinţa sa, umilinţa sa şi blândeţea sa. Vor rămâne un patrimoniu spiritual pentru toţi! Slujirea petrină, trăită cu dăruire totală, a avut în el un interpret înţelept şi umil, cu privirea îndreptată mereu spre Cristos, Cristos înviat, prezent şi viu în Euharistie. Îl vor însoţi mereu rugăciunea noastră ferventă, amintirea noastră neîncetată, recunoştinţa noastră nepieritoare şi afectuoasă. Simţim că Benedict al XVI-lea a aprins în adâncul inimilor noastre o flacără: ea va continua să ardă pentru că va fi alimentată de rugăciunea sa, care va susţine încă Biserica în drumul său spiritual şi misionar.
Iubiţi fraţi cardinali, această întâlnire a noastră vrea să fie aproape o prelungire a comuniunii ecleziale intense experimentate în această perioadă. Însufleţiţi de simţul profund de responsabilitate şi susţinuţi de o mare iubire faţă de Cristos şi faţă de Biserică, ne-am rugat împreună, împărtăşind frăţeşte sentimentele noastre, experienţele şi reflecţiile noastre. În acest climat de mare cordialitate a crescut astfel cunoaşterea reciprocă şi deschiderea reciprocă; şi acest lucru este bun, pentru că noi suntem fraţi. Cineva îmi spunea: cardinalii sunt preoţii Sfântului Părinte. Comunitatea aceea, prietenia aceea, apropierea aceea ne va face bine tuturor. Şi această cunoaştere şi această deschidere reciprocă ne-au facilitat docilitatea faţă de acţiunea Duhului Sfânt. El, Mângâietorul, este supremul protagonist al oricărei iniţiative şi manifestări de credinţă. Este curios: pe mine mă face să gândesc asta. Mângâietorul face toate diferenţele în Biserici şi pare că este un apostol de la Babel. Însă pe de altă parte este Cel care face unitatea acestor diferenţe, nu în "egalitate", ci în armonie. Eu îmi amintesc de acel Părinte al Bisericii care-l definea astfel: "Ipse harmonia est". Mângâietorul care dă fiecărui dintre noi carisme diferite, ne uneşte în această comunitate de Biserică, ce îl adoră pe Tatăl, pe Fiul şi pe El, pe Duhul Sfânt.
Tocmai pornind de al afectul colegial autentic care uneşte Colegiul Cardinalilor, exprim voinţa mea de a sluji Evanghelia cu iubire reînnoită, ajutând Biserica să devină tot mai mult în Cristos şi cu Cristos, viţa rodnică a Domnului. Stimulaţi şi de celebrarea Anului Credinţei, cu toţii împreună, Păstori şi credincioşi, ne vom strădui să răspundem cu fidelitate la misiunea din totdeauna: a-l duce pe Isus Cristos omului şi a-l conduce pe om la întâlnirea cu Isus Cristos Cale, Adevăr şi Viaţă, prezent realmente în Biserică şi în acelaşi timp în fiecare om. Această întâlnire îi face pe oameni să devină oameni noi în misterul Harului, trezind în suflet acea bucurie creştină care constituie acel de o sută de ori mai mult dăruit de Cristos celui care-l primeşte în propria existenţă.
Aşa cum ne-a amintit de atâtea ori în învăţăturile sale şi, în cele din urmă, cu acel gest curajos şi umil, Papa Benedict al XVI-lea, Cristos e cel care conduce Biserica prin intermediul Duhului său. Duhul Sfânt este sufletul Bisericii cu forţa sa dătătoare de viaţă şi unificatoare: din mulţi face un singur trup, Trupul mistic al lui Cristos. Să nu cedăm niciodată în faţa pesimismului, a acelei amărăciuni pe care diavolul ne-o oferă în fiecare zi; să nu cedăm în faţa pesimismului şi a descurajării: să avem certitudinea fermă că Duhul Sfânt dăruieşte Bisericii, cu suflul său puternic, curajul de a persevera şi chiar de a căuta noi metode de evanghelizare, pentru a duce Evanghelia până la marginile pământului (cf. Fap 1,8). Adevărul creştin este atrăgător şi convingător pentru că răspunde la nevoia profundă a existenţei umane, vestind în manieră convingătoare că Cristos este unicul Mântuitor al întregului om şi al tuturor oamenilor. Această veste rămâne valabilă astăzi aşa cum a fost la începutul creştinismului, când s-a realizat prima mare expansiune misionară a Evangheliei.
Iubiţi fraţi, curaj! Jumătate dintre noi suntem la vârstă înaintată: bătrâneţea este - îmi place s-o spun aşa - sediul înţelepciunii vieţii. Bătrânii au înţelepciunea de a fi mers în viaţă, ca bătrânul Simeon, bătrâna Ana la templu. Şi tocmai acea înţelepciune i-a făcut să-l recunoască pe Isus. Să dăruim această înţelepciune tinerilor: ca vinul bun, care cu anii devine mai bun, să dăruim tinerilor înţelepciunea vieţii. Îmi vine în minte ceea ce un poet german spune despre bătrâneţe: "Es ruhig, das Alter, und fromm": este timpul liniştii şi al rugăciunii. Şi timpul de a dărui tinerilor această înţelepciune. Vă veţi întoarce acum în sediile respective pentru a continua slujirea voastră, îmbogăţiţi de experienţa din aceste zile, aşa de încărcaţi de credinţă şi de comuniune eclezială. Această experienţă unică şi incomparabilă ne-a permis să percepem în profunzime toată frumuseţea realităţii ecleziale, care este o reverberaţie a strălucirii lui Cristos Înviat: într-o zi vom privi acea faţă foarte frumoasă a lui Cristos Înviat!
Mijlocirii puternice a Mariei, Mama noastră, Mama Bisericii, încredinţez slujirea mea şi slujirea voastră. Sub privirea ei maternă, fiecare dintre noi să poată merge bucuros şi docil faţă de glasul Fiului său divin, întărind unitatea, perseverând împreună în rugăciune şi mărturisind credinţa genuină în prezenţa continuă a Domnului. Cu aceste sentimente - sunt adevărate! - cu aceste sentimente, vă împart din inimă Binecuvântarea Apostolică, pe care o extind la colaboratorii voştri şi la persoanele încredinţate grijii voastre pastorale.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
