Pelerinajul Sfântului Părinte Francisc în Ţara Sfântă cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la întâlnirea la Ierusalim dintre papa Paul al VI-lea şi patriarhul Atenagora
24-26 mai 2014
Declaraţie comună a Sfântului Părinte Francisc şi a Patriarhului ecumenic Bartolomeu I
(Ierusalim, Delegaţia Apostolică, 25 mai 2014)
1. Aşa cum veneraţii noştri predecesori, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul ecumenic Atenagora, s-au întâlnit aici la Ierusalim în urmă cu cincizeci de ani, tot aşa şi noi, Papa Francisc şi Bartolomeu, Patriarh ecumenic, am voit să ne întâlnim în Ţara Sfântă, "unde Răscumpărătorul nostru comun, Cristos Domnul, a trăit, a învăţat, a murit, a înviat şi s-a înălţat la cer, de unde l-a trimis pe Duhul Sfânt asupra Bisericii care se năştea" (Comunicat comun al Papei Paul al VI-lea şi al Patriarhului Atenagora, publicat după întâlnirea din 6 ianuarie 1964). Această întâlnire a noastră, o ulterioară întâlnire a Episcopilor Bisericilor de Roma şi de Constantinopol, întemeiate de cei doi fraţi apostoli Petru şi respectiv Andrei, este pentru noi izvor de intensă bucurie spirituală şi ne oferă oportunitatea de a reflecta asupra profunzimii şi asupra autenticităţii legăturilor existente între noi, rod al unui drum plin de har de-a lungul căruia Domnul ne-a călăuzit, pornind de la acea zi binecuvântată cu cincizeci de ani în urmă.
2. Întâlnirea noastră fraternă de astăzi este un pas nou, necesar pe drumul spre unitatea la care numai Duhul Sfânt ne poate conduce: aceea a comuniunii în diversitatea legitimă. Amintim cu recunoştinţă vie paşii pe care Domnul ne-a dăruit să-i facem. Îmbrăţişarea schimbată între Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Atenagora aici la Ierusalim, după multe secole de tăcere, a pregătit drumul spre un gest de valenţă extraordinară, înlăturarea din amintirea şi din mijlocul Bisericii a sentinţelor de excomunicare reciprocă din 1054. Au urmat schimburi de vizite în respectivele sedii din Roma şi din Constantinopol, contacte epistolare frecvente şi, după aceea, decizia Papei Ioan Paul al II-lea şi a Patriarhului Dimitrios, ambii de venerată amintire, de a demara un dialog teologic al adevărului dintre catolici şi ortodocşi. De-a lungul acestor ani Dumnezeu, izvorul a toată pacea şi iubirea, ne-a învăţat să ne considerăm unii pe alţii ca membri ai aceleiaşi familii creştine, sub un singur Domn şi Mântuitor, Cristos Isus, şi să ne iubim unii pe alţii, în aşa fel încât să ne putem mărturisi credinţa noastră în aceeaşi Evanghelie a lui Cristos, aşa cum a fost primită de apostoli, exprimată şi transmisă nouă de Conciliile ecumenice şi de Părinţii Bisericii. Pe deplin conştienţi că nu am ajuns la obiectivul comuniunii depline, astăzi reafirmăm angajamentul nostru de a continua să mergem împreună spre unitatea pentru care Cristos Domnul l-a rugat pe Tatăl, "ca toţi să fie una" (In 17,21).
3. Foarte conştienţi că această unitate se manifestă în iubirea faţă de Dumnezeu şi în iubirea faţă de aproapele, tânjim spre ziua în care în sfârşit vom participa împreună la ospăţul euharistic. Creştini fiind, ne revine misiunea de a ne pregăti să primim acest dar al comuniunii euharistice, conform învăţăturii sfântului Irineu din Lyon, prin mărturisirea unicei credinţe, rugăciunea constantă, convertirea interioară, reînnoirea de viaţă şi dialogul fratern (Adversus haereses, IV, 18, 5: PG 7, 1028). În obţinerea acestui obiectiv spre care orientăm speranţele noastre, vom manifesta în faţa lumii iubirea lui Dumnezeu şi, în acest mod, vom fi recunoscuţi ca adevăraţi discipoli ai lui Isus Cristos (cf. In 13,35).
4. În acest scop, o contribuţie fundamentală la căutarea comuniunii depline dintre catolici şi ortodocşi este oferită de dialogul teologic făcut de Comisia mixtă internaţională. În timpul care a urmat după Papii Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea şi după Patriarhul Dimitrios, progresul realizat de întâlnirile noastre teologice a fost substanţial. Astăzi vrem să exprimăm aprecierea noastră sinceră faţă de rezultatele obţinute, precum şi faţă de eforturile care se fac actualmente. Nu este vorba despre un simplu exerciţiu teoretic, ci despre un exerciţiu în adevăr şi în caritate, care cere o tot mai profundă cunoaştere a tradiţiilor unii ale altora, pentru a le înţelege şi pentru a învăţa din ele. Pentru aceasta, afirmăm încă o dată că dialogul teologic nu caută o minimă denumire teologică comună cu privire la care să se ajungă la un compromis, ci se bazează mai degrabă pe aprofundarea adevărului întreg, pe care Cristos l-a dăruit Bisericii sale şi pe care, mişcaţi de Duhul Sfânt, nu încetăm niciodată să-l înţelegem mai bine. Afirmăm deci împreună că fidelitatea noastră faţă de Domnul cere întâlnirea fraternă şi adevăratul dialog. Această căutare comună nu ne îndepărtează de adevăr, mai degrabă, printr-un schimb de daruri, ne va conduce, sub călăuzirea Duhului, la tot adevărul (cf. In 16,13).
5. Deşi suntem încă în drum spre comuniunea deplină, avem încă de acum datoria de a oferi o mărturie comună despre iubirea lui Dumnezeu faţă de toţi, colaborând în slujirea omenirii, în special în ceea ce priveşte apărarea demnităţii persoanei umane în orice faţă a vieţii şi apărarea sfinţeniei familiei bazate pe căsătorie, promovarea păcii şi a binelui comun, răspunsul la lipsurile care continuă să chinuiască lumea noastră. Recunoaştem că trebuie să fie înfruntate constant foametea, lipsurile, analfabetismul, distribuirea inegală a bunurilor. Este datoria noastră să ne străduim să construim împreună o societate dreaptă şi umană, în care nimeni să nu se simtă exclus sau marginalizat.
6. Suntem profund convinşi că viitorul familiei umane depinde şi de modul în care vom şti să păstrăm, în mod înţelept şi iubitor, cu dreptate şi echitate, darul creaţiei încredinţat nouă de Dumnezeu. Recunoaştem aşadar căiţi exploatarea nedreaptă a planetei noastre, care constituie un păcat în faţa ochilor lui Dumnezeu. Reafirmăm responsabilitatea noastră şi datoria de a alimenta un sentiment de umilinţă şi moderaţie, pentru ca toţi să simtă necesitatea de a respecta creaţia şi de a o ocroti cu grijă. Împreună, afirmăm angajarea noastră de a trezi conştiinţele în privinţa păstrării creaţiei; facem apel la toţi bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă să caute modurile în care să se trăiască cu mai mică risipă şi mai mare sobrietate, manifestând mai mică aviditate şi mai mare generozitate pentru ocrotirea lumii lui Dumnezeu şi pentru binele poporului său.
7. Există de asemenea o urgentă nevoie de cooperare eficace şi angajată între creştini, cu scopul de a ocroti pretutindeni dreptul de a exprima în mod public propria credinţă şi de a fi trataţi cu echitate atunci când se intenţionează să se promoveze contribuţia pe care creştinismul continuă s-o ofere societăţii şi culturii contemporane. În această privinţă, îi îndemnăm pe toţi creştinii să promoveze un dialog autentic cu ebraismul, cu islamul şi cu celelalte tradiţii religioase. Indiferenţa şi ignoranţa reciprocă pot doar să conducă la neîncredere şi, din păcate, chiar şi la conflict.
8. Din acest Oraş Sfânt al Ierusalimului vrem să exprimăm preocuparea noastră comună profundă faţă de situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu şi faţă de dreptul lor de a rămâne cetăţeni cu titlu deplin ai patriilor lor. Îndreptăm încrezători rugăciunea noastră către Dumnezeul atotputernic şi milostiv pentru pacea în Ţara Sfântă şi în tot Orientul Mijlociu. Ne rugăm în special pentru Bisericile din Egipt, din Siria şi din Irak, care au suferit foarte dur din cauza recentelor evenimente. Încurajăm toată părţile, independent de convingerile lor religioase, să continue să lucreze pentru reconciliere şi pentru recunoaşterea justă a drepturilor popoarelor. Suntem profund convinşi că nu armele, ci dialogul, iertarea şi reconcilierea sunt singurele instrumente posibile pentru a dobândi pacea.
9. Într-un context istoric marcat de violenţă, indiferenţă şi egoism, atâţia bărbaţi şi femei se simt astăzi rătăciţi. Tocmai cu mărturia comună a veştii bune a Evangheliei vom putea să-l ajutăm pe omul din timpul nostru să regăsească drumul care-l conduce la adevăr, la dreptate şi la pace. În unire de intenţii, şi amintindu-ne de exemplu oferit în urmă cu cincizeci de ani aici la Ierusalim de Papa Paul al VI-lea şi de Patriarhul Atenagora, facem apel la creştini, la credincioşii din orice tradiţie religioasă şi la toţi oamenii de bunăvoinţă, să recunoască urgenţa orei prezente, care ne cheamă să căutăm reconcilierea şi unitatea familiei umane, respectând pe deplin diferenţele legitime, pentru binele întregii omeniri şi al generaţiilor viitoare.
10. În timp ce trăim acest pelerinaj comun la locul în care unicul şi acelaşi Domn al nostru Isus Cristos a fost răstignit, a fost îngropat şi a înviat, încredinţăm cu umilinţă mijlocirii Preasfintei şi Pururea Fecioarei Maria paşii viitori ai drumului nostru spre unitatea deplină şi recomandăm iubirii infinite a lui Dumnezeu întreaga familie umană.
"Domnul să facă să strălucească faţa lui spre tine şi să se îndure de tine! Domnul să-şi înalţe faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea!" (Num 6,25-26).
Ierusalim, 25 mai 2014
FRANCISC
BARTOLOMEU I
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
