CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC LA BUDAPESTA,
CU OCAZIA SFINTEI LITURGHII DE ÎNCHEIERE
A CELUI DE-AL 52-LEA CONGRES EUHARISTIC INTERNAŢIONAL,
ŞI ÎN SLOVACIA
(12-15 septembrie 2021)
Întâlnire cu autorităţile, societatea civilă şi corpul diplomatic
Grădina Palatului Prezidenţial (Bratislava)
Luni, 13 septembrie 2021
Doamnă preşedinte,
Membri ai guvernului şi ai corpului diplomatic,
Stimate autorităţi civile şi religioase,
Doamnelor şi domnilor!
Exprim recunoştinţa mea preşedintei Zuzana Čaputová pentru cuvintele de bun-venit pe care mi le-a adresat, şi în numele vostru şi al populaţiei. Vă salut pe toţi, manifestându-vă bucuria de a fi în Slovacia. Am venit pelerin într-o ţară tânără, dar cu istorie antică, într-un ţinut cu rădăcini adânci situat în inima Europei. Cu adevărat mă aflu într-un „ţinut de mijloc”, care a văzut atâtea treceri. Aceste teritorii au fost graniţă pentru Imperiul roman şi au fost locuri de interacţiune între creştinismul occidental şi oriental; de la marea Moravie la Regatul ungar, de la Republica Cehoslovacă până astăzi, aţi ştiut, între multe încercări, să vă integraţi şi să vă distingeţi în mod esenţialmente paşnic: în urmă cu douăzeci şi opt de ani lumea a admirat naşterea fără conflicte a două ţări independente.
Această istorie cheamă Slovacia să fie un mesaj de pace în inima Europei. Este ceea ce sugerează marea fâşie albastră de la steagul vostru, care simbolizează fraternitatea cu popoarele slave. De fraternitate avem nevoie pentru a promova o integrare tot mai necesară. Ea este urgentă acum, într-un moment în care, după lunile foarte dure de pandemie, se prospectează, împreună cu multe dificultăţi, o multă dorită relansare economică, favorizată de planurile de redresare ale Uniunii Europene. Totuşi se poate risca să ne lăsăm cuprinşi de grabă şi de seducţia câştigului, generând o euforie trecătoare care, în loc să unească, dezbină. În afară de asta, numai redresarea economică nu este suficientă într-o lume unde toţi suntem conectaţi, unde toţi locuim într-un ţinut de mijloc. În timp ce pe diferite fronturi continuă lupte pentru supremaţie, această ţară să reafirme mesajul său de integrare şi de pace, iar Europa să se distingă printr-o solidaritate care, depăşind graniţele sale, să o poată readuce în centrul istoriei.
Istoria slovacă este marcată în mod de neşters de credinţă. Doresc ca ea să la alimentarea în mod natural propuneri şi sentimente de fraternitate. Puteţi să le luaţi din vieţile grandioase ale sfinţilor fraţi Ciril şi Metodiu. Ei au răspândit Evanghelia când creştinii de pe continent erau uniţi; ei unesc încă şi astăzi confesiunile din acest ţinut. Se recunoşteau ai tuturor şi căutau comuniunea cu toţi: slavi, greci şi latini. Soliditatea credinţei lor se traducea astfel într-o deschidere spontană. Este o moştenire pe care sunteţi chemaţi s-o adunaţi în acest moment, pentru a fi şi în acest timp un semn de unitate.
Dragi prieteni, să nu dispară niciodată din inimile voastre această vocaţie la fraternitate, ci să însoţească mereu simpatica naturaleţe care vă caracterizează. Voi ştiţi să rezervaţi mare atenţie ospitalităţii: mă impresionează exprimările tipice ale primirii slave, care oferă vizitatorilor pâinea şi sarea. Şi acum aş vrea să mă inspir din aceste daruri simple şi preţioase, impregnate de Evanghelie.
Pâinea, aleasă de Dumnezeu pentru a deveni prezent între noi, este esenţială. Scriptura invită să n-o adunăm, ci s-o împărtăşim. Pâinea despre care vorbeşte Evanghelia este mereu frântă. Este un mesaj puternic pentru viaţa noastră comună: ne spune că bogăţia adevărată nu constă atât în înmulţirea a ceea ce avem, ci în împărtăşirea în mod egal cu aceia pe care-i avem în jur. Pâinea, care frângându-se evocă fragilitatea, invită îndeosebi să ne îngrijim de cei mai slabi. Nimeni să nu fie stigmatizat sau discriminat. Privirea creştină nu vede în cei mai fragili o povară sau o problemă, ci fraţi şi surori de însoţit şi de păzit.
Pâinea frântă şi împărtăşit în mod egal aminteşte de importanţa dreptăţii, a acelui a da fiecăruia oportunitatea de a se realiza. Este necesar să ne străduim pentru a construi un viitor în care legile să se aplice în mod egal tuturor, pe baza unei justiţii care să nu fie niciodată de vânzare. Şi pentru ca dreptatea să nu rămână o idee abstractă, ci să fie concretă ca pâinea, trebuie întreprinsă o luptă serioasă împotriva corupţiei şi înainte de toate trebuie promovată şi răspândită legalitatea.
De asemenea, pâinea se leagă în mod indisolubil cu un adjectiv: zilnică (cf. Mt 6,11), pâine zilnică. Pâinea de fiecare zi este munca, ce ocupă marea parte a zilei. Aşa cum fără pâine nu există hrană, fără muncă nu există demnitate. La baza unei societăţi drepte şi fraterne este în vigoare dreptul ca fiecăruia să-i corespundă pâinea muncii, pentru ca nimeni să nu se simtă marginalizat şi să fie constrâns să părăsească familia şi ţara de origine în căutarea de şanse mai mari.
„Voi sunteţi sarea pământului” (Mt 5,13). Sarea este primul simbol pe care Isus îl foloseşte învăţându-i pe discipolii săi. Ea, înainte de toate, dă gust mâncărurilor şi ne face să ne gândim la acel gust fără de care viaţa rămâne insipidă. De fapt, nu sunt suficiente structuri organizate şi eficiente pentru a face bună convieţuirea umană, este nevoie de gust, este nevoie de gustul solidarităţii. Şi aşa cum sarea dă gust numai topindu-se, tot aşa societatea regăseşte gust prin generozitatea gratuită a celui care se dedică pentru ceilalţi. Este frumos ca tinerii, îndeosebi, să fie motivaţi în asta, pentru ca să se simtă protagonişti ai viitorului ţării şi să-l aibă la inimă, îmbogăţind cu visele lor şi cu creativitatea lor istoria care i-a precedat. Nu există reînnoire fără tineri, adesea înşelaţi de un spirit consumist care slăbeşte existenţa. Atâţia, prea mulţi în Europa se târăsc în oboseală şi în frustrare, stresaţi de ritmuri frenetice de viaţă şi fără a găsi de unde ia motivaţii şi speranţă. Ingredientul care lipseşte este grija faţă de ceilalţi. A ne simţi responsabili pentru cineva dă gust vieţii şi permite să descoperim că ceea ce dăm este în realitate un dar pe care ni-l oferim nouă înşine.
Sarea, în timpurile lui Cristos, în afară de a da gust, folosea pentru a conserva alimentele, ferindu-le de deteriorare. Vă urez să nu permiteţi niciodată ca gusturile frumos mirositoare ale celor mai bune tradiţii ale voastre să fie stricate de superficialitatea consumurilor şi a câştigurilor materiale. Şi nici de colonizările ideologice. În aceste ţinuturi, până în urmă cu câteva decenii, o gândire unică împiedica libertatea; astăzi o altă gândire unică o goleşte de sens, reducând progresul la câştig şi drepturile numai la nevoile individualiste. Astăzi, ca şi atunci, sarea credinţei nu este un răspuns conform lumii, nu se află în ardoarea de a întreprinde războaie culturale, ci în semănatul blând şi răbdător al Împărăţiei lui Dumnezeu, înainte de toate cu mărturia carităţii, a iubirii. Constituţia voastră menţionează dorinţa de a edifica ţara pe moştenirea sfinţilor Ciril şi Metodiu, patroni ai Europei. Ei, fără impuneri şi fără forţări, au fecundat cultura cu Evanghelia generând procese benefice. Acesta este drumul: nu lupta pentru cucerirea de spaţii şi de relevanţă, ci calea indicată de sfinţi, calea Fericirilor. De acolo, din Fericiri, izvorăşte viziunea creştină a societăţii.
În afară de asta, sfinţii Ciril şi Metodiu au arătat că a păzi binele nu înseamnă a repeta trecutul, ci a se deschide la noutate fără a se dezrădăcina. Istoria voastră are atâţia scriitori, poeţi şi oameni de cultură care au fost sarea ţării. Şi aşa cum sarea ustură pe răni, tot aşa vieţile lor au trecut adesea prin cuptorul suferinţei. Câte personalităţi ilustre au fost închise în puşcării, rămânând libere înăuntru şi oferind exemple strălucitoare de curaj, coerenţă şi rezistenţa la nedreptate! Şi mai ales de iertare. Aceasta este sarea ţării voastre.
În schimb, pandemia este încercarea din timpul nostru. Ea ne-a învăţat cât de uşor este, deşi aflaţi în aceeaşi situaţie, să ne dezbinăm şi să ne gândim numai la noi înşine. Să repornim în schimb de la recunoaşterea că toţi suntem fragili şi avem nevoie de ceilalţi. Nimeni nu se poate izola, ca individ şi ca naţiuni. Să primim această criză ca un „apel de a regândi stilurile noastre de viaţă” (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 33). Nu foloseşte să învinuim trecutul, trebuie să ne suflecăm mânecile pentru a construi împreună viitorul. Vă urez să faceţi asta cu privirea îndreptată în sus, ca atunci când priviţi la splendizii voştri munţi Tatra. Acolo, între păduri şi vârfuri care sunt îndreptate spre cer, Dumnezeu pare mai aproape şi creaţia se revelează drept casa intactă care de-a lungul secolelor a găzduit atâtea generaţii. Munţii voştri leagă într-un unic lanţ vârfuri şi peisaje variate şi trec peste graniţele ţării pentru a uni în frumuseţe popoare diferite. Cultivaţi această frumuseţe, frumuseţea ansamblului. Asta cere răbdare, asta cere trudă, asta cere curaj şi împărtăşire, asta cere elan şi creativitate. Însă este lucrarea umană pe care cerul o binecuvântează. Dumnezeu să vă binecuvânteze, Dumnezeu să binecuvânteze această ţară. Nech Boh žehná Slovensko! [Dumnezeu să binecuvânteze Slovacia!]. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
