Papa în Japonia. Comunitatea catolică mică din Tokyo: "Întâlnim sărăciile invizibile"
De M. Chiara Biagioni şi Patrizia Caiffa
Este reductiv să fie definit un oraş. Marea Zonă din Tokyo include Tokyo, dar şi peste 30 de prefecturi care fac din acest teritoriu cea mai mare zonă metropolitană din lume cu peste 30 de milioane de rezidenţi. O reţea foarte aglomerată de metrouri şi trenuri foarte rapide urbane o străbat în fiecare zi, în fiecare minut, ajungând în fiecare colţ al acestei regiuni. Aici, între aceste galerii subterane în ceramică albă şi tuneluri moderne, se desfăşoară mare parte a vieţii a japonezilor. De aici în fiecare dimineaţă ajung la şcoli şi la locurile de muncă. Aici se întâlnesc, mănâncă, iau cafeaua, se distrează. Tokyo este un amestec de super-modernitate cu zgârie norii foarte înalţi îmbrăcaţi cu videowall care proiectează încontinuu clipuri de publicitate şi antichităţi seculare încă vizibile în chimono, temple şi pagode care rezistă în pofida izbirii puternice a celor mai actualizate tehnologii. Aici, în această insulă irigată de Oceanul Pacific, va ajunge papa Francisc la 23 noiembrie 2019.
Religia în Japonia este caracterizată de lipsa de adepţi ai unui singur filon religios. Religiile cele mai răspândite în Japonia sunt şintoismul şi budismul, însă a stabili care este cea cu adepţi mai mulţi este practic imposibil, dat fiind faptul că mulţi japonezi urmează atât crezurile şintoismului cât şi cele ale budismului şi există deci tendinţa de a uni diferite elemente din religii diferite în mod sincretist. Sâmbătă, 9 noiembrie s-a desfăşurat tradiţionala "binecuvântare a celor de 3, 5 şi 7 ani". În templul şintoist "Sufletul marii naţiuni", copiii sunt însoţiţi mână în mână de rude şi prieteni la kanugi pentru a primi binecuvântarea sacră. Sunt îmbrăcaţi în chimonou şi se clatină cu oboseală pe geta, sandalele tradiţionale japoneze la jumătate între saboţi şi şlapi.
Şi conform constituţiei din Japonia, împăratul este simbolul naţiunii japoneze şi al unităţii poporului său. Duminică, 10 noiembrie, aici la Tokyo, 120.000 de persoane purtând steguleţul japonez, au asistat la defilarea împăratului Naruhito în interiorul grădinilor de la Palatul Imperial, escortat de poliţie la bordul unei maşini de lux decapotabile, celebrând astfel sfârşitul ceremoniei de întronare.
În această mare infinită de simboluri şi tradiţii, catolicii sunt o minoritate. În funcţie de surse, numărul de creştini (catolici, protestanţi, ortodocşi) variază de la 1 la 3 milioane de credincioşi. Catolicii în Tokyo sunt 97.656. În vederea vizitei papei Francisc, săptămâna trecută în toată naţiunea poliţia s-a mişcat simultan şi a controlat toate siturile denumite oficial "catolice" pentru a testa prezenţa creştinilor şi raportul lor cu societatea civilă. Au mers în parohii, în biserici dar şi în comunităţi şi congregaţii călugăreşti. Sondajele sunt făcute bazându-se pe obligaţia pe care o au creştinii japonezi de a se înscrie la Biserici şi de a plăti zeciuială. Însă "populaţia creştină" aici este constituită şi din străini, cei mai mulţi vietnamezi, filipinezi, chinezi, indonezieni care datorită faptului că sunt cetăţeni din alte ţări nu sunt obligaţi la înscriere.
O mică Biserică, tăcută, deschisă la cei mai săraci. În toată lumea, istoriile de solidaritate au pretutindeni aceeaşi rădăcină şi sunt mişcate de aceeaşi motivaţie. La întrebarea, "de ce faceţi asta?", şi aici, în această parohie a "Sfintei Familii" din Fuchu, la 20 de kilometri de centrul din Tokyo, parohul părintele Andrea Lembo, misionar de la PIME, răspunde: "ne-am simţit interpelaţi de săraci, trebuia să facem ceva, chiar ceva mic, pentru ei". În oraşul Funabashi, la porţile oraşului Tokyo, s-a născut în 2014 centrul cultural "Galileea" pentru a rezolva problemele societăţii japoneze şi a apropia persoanele de creştinism.
Masa Îngerilor. Rezervările de locuri sunt mici îngeri croşetaţi de una din voluntare. Felurile de mâncare ale bucătăriei japoneze bune sunt îngrijite în fiecare detaliu: polonicul de orez, beţele, budinca de cartofi, salate în miniatură, chiftele de porc în supă, dulciuri abia scoase din cuptor şi nelipsitul ceai. Aşa îi primeşte parohia din Fuchu în fiecare sâmbătă pe oaspeţii de la "Masa Îngerilor", circa treizeci de persoane aflate în situaţie de sărăcie materială, deşi mai puţin vizibilă. "Masa Îngerilor" este în reţea cu activităţile şi serviciile sociale ale primăriei. Este a doua parohie din Tokyo care propune o slujire caritativă de acest tip.
Sărăciile invizibile. "În Japonia este greu de înţeles cine este cu adevărat sărac - explică Sakyiama San, veterana dintre voluntare -. Hainele se pot cumpăra la preţ mic şi mulţi din orgoliu şi pudoare nu se arată". Şi totuşi în zona metropolitană din Fuchu, unde trăiesc 1 milion de persoane (din cei 30 de milioane de locuitori ai megalopolisului), 1 copil din 6 este sărac. Cad în sărăcie mamele singure, femeile care fug de violenţele soţului, cel care pierde locul de muncă, bătrânii şi bolnavii. Ajutorul social nu ajunge la 70.000 yeni (circa 600 de euro pe lună), care într-un oraş scump cum este Tokyo, nu ajunge nici măcar pentru a plăti chiria casei. Caritas parohial din Fuchu a voit să realizeze această masă "nu numai pentru a mânca împreună - adaugă Sakyama San - ci pentru a da sprijin şi apropiere acestor persoane". Saltul cultural faţă de nobilele tradiţii din trecut este evident pretutindeni într-o ţară care pare posedată de consumism şi de hiper-tehnologie. Oamenii apar mereu obosiţi sau grăbiţi, comunică puţin, muncesc prea mult. "Astăzi este rar ca toată familia să reuşească să se adune la una şi aceeaşi masă pentru a mânca împreună - spune o voluntară mai tânără, Mieko Tsutsui -. În cadrul societăţii noastre interacţiunile sunt slabe, persoanele sunt adesea izolate. Pe primul loc este binele comun".
Şcoala Bucuriei. Nivelul de performanţe şcolare şi de muncă cerut este foarte ridicat şi a studia este foarte scump. În afară de a merge la şcoală în fiecare zi a săptămânii, copiii trebuie să frecventeze cursuri extra-şcolare pentru a ajunge pregătiţi la testele grele de acces la facultăţile universitare. Pentru cel care este în situaţie de fragilitate socială şi nu-şi poate permite asta parohia propune "Şcoala Bucuriei". Fondatoarea este o învăţătoare, Yumi Takahashi, catolică din naştere: "Întâlnesc mulţi copii. Mamele lor sunt mereu ocupate şi nu ştiu cum să-i ajute pe copii să meargă bine la şcoală". Pentru aceasta ca primă activitate a Caritas Fuchu s-au gândit la o după-şcoală gratuită. "Avem copii de la 8 la 15 ani, îi întâlnim în fiecare sâmbătă după-amiază".
În aşteptarea papei. Însă adevărata mâhnire a învăţătoarei este conflictul trăit de tineri, al căror viitor şcolar şi de muncă este decis de părinţi pe la vârsta de 10 ani: "Visez o societate în care fiecare să poată alege propriul drum", îşi doreşte ea. Cele două doamne lasă să se vadă o emoţie uşoară imediat ce se tratează tema "vizita papei": "Ştim că papa Francisc va fi foarte angajat în timpul vizitei în Japonia. Dar ar fi frumos dacă ar putea să vadă şi acest mici activităţi ale noastre". "Este adevărat că aici îl cunosc puţini, dar pentru tineri este foarte important să poată întâlni un om al păcii".
(După agenţia SIR, 11 noiembrie 2019)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
