CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN THAILANDA ŞI JAPONIA

(19-26 noiembrie 2019)

Sfânta Liturghie

Tokyo Dome, Tokyo

Luni, 25 noiembrie 2019

Evanghelia pe care am ascultat-o face parte din prima mare predică a lui Isus: o cunoaştem ca "Predica de pe munte" şi ne descrie frumuseţea căii pe care suntem invitaţi s-o parcurgem. Conform Bibliei, muntele este locul în care Dumnezeu se manifestă şi se face cunoscut: "Urcă spre mine", i-a spus lui Moise (cf. Ex 24,1). Un munte în al cărui vârf nu se ajunge cu voluntarismul sau carierismul, ci numai cu ascultarea atentă, răbdătoare şi delicată a Învăţătorului în mijlocul răscrucilor drumului. Vârful se transformă în câmpie pentru a ne dărui o perspectivă mereu nouă asupra a tot ceea ce ne înconjoară, centrată pe compasiunea Tatălui. În Isus găsim culmea a ceea ce înseamnă umanul şi ne arată calea care ne conduce la plinătatea capabilă să depăşească toate calculele cunoscute; în El găsim o viaţă nouă, în care să experimentăm libertatea de a ne şti fii iubiţi.

Totuşi suntem conştienţi de faptul că, de-a lungul drumului, această libertate filială ar putea să se vadă sufocată şi slăbită atunci când rămânem prizonieri ai cercului vicios al anxietăţii şi al competitivităţii, sau când ne concentrăm toată atenţia şi cele mai bune energii ale noastre în căutarea obsedantă şi frenetică a productivităţii şi consumismului ca unic criteriu pentru a măsura şi a valida alegerile noastre sau a defini cine suntem şi cât valorăm. O măsură care puţin câte puţin ne face impermeabili şi insensibili la lucrurile importante, împingând inima să bată pentru lucrurile superflue sau efemere. Cât de mult oprimă şi înlănţuie sufletul agitaţia de a crede că totul poate fi produs, totul poate fi cucerit şi totul poate fi controlat!

Aici în Japonia, într-o societate cu o economie foarte dezvoltată, îmi spuneau tinerii în această dimineaţă, la întâlnirea pe care am avut-o cu ei, nu sunt puţine persoanele izolate din punct de vedere social, care rămân la margini, incapabile să înţeleagă semnificaţia vieţii şi a propriei existenţe. Casă, şcoală şi comunitate, destinate să fie locuri în care fiecare susţine şi ajută pe alţii, se deteriorează tot mai mult din cauza competiţiei excesive în căutarea câştigului şi a eficienţei. Multe persoane se simt dezorientate şi neliniştite, sunt oprimate de prea multele exigenţe şi preocupări care le iau pacea şi echilibrul.

Ca balsam vindecător sună cuvintele lui Isus care ne invită să nu ne agităm şi să avem încredere. De trei ori ne spune cu insistenţă: Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră... pentru ziua de mâine (cf. Mt 6,25.31.34). Aceasta nu este o invitaţi de a ignora ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau de a deveni nepăsători faţă de ocupaţiile şi responsabilităţile noastre zilnice; dimpotrivă, este o provocare de a deschide priorităţile noastre la un orizont de sens mai amplu şi de a crea astfel spaţiu pentru a privi în aceeaşi direcţie: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga" (Mt 6,33).

Domnul nu ne spune că necesităţile de bază, precum hrana şi hainele, nu sunt importante; mai degrabă ne invită să reconsiderăm alegerile noastre zilnice pentru a nu rămâne prinşi sau izolaţi în căutarea succesului cu orice preţ, chiar cu preţul vieţii. Atitudinile lumeşti, care caută şi urmăresc numai propriul profit sau beneficiu în această lume, şi egoismul care pretinde fericirea individuală, în realitate ne fac numai în mod subtil nefericiţi şi sclavi, în afară de a împiedica dezvoltarea unei societăţi cu adevărat armonioase şi umane.

Opusul unui "eu" izolat, segregat şi chiar sufocat poate să fie un "noi" împărtăşit, celebrat şi comunicat (cf. Cateheză, 13 februarie 2019). Această invitaţie a Domnului ne aminteşte că "avem nevoie să recunoaştem cu bucurie că realitatea noastră este rod al unui dar şi să acceptăm şi libertatea noastră ca har. Acesta este lucrul dificil astăzi, într-o lume care crede că posedă ceva de la ea însăşi, rod al propriei originalităţi şi libertăţi" (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 55). Pentru aceasta, în prima lectură, Biblia ne aminteşte cum lumea noastră, plină de viaţă şi de frumuseţe, este înainte de toate un dar minunat al Creatorului care ne precedă: "Dumnezeu a privit toate cele pe care le-a făcut şi, iată, erau foarte bune" (Gen 1,31); frumuseţe-bunătate oferită pentru ca să putem s-o şi împărtăşim şi s-o oferim altora, nu ca stăpâni sau proprietari, ci ca părtaşi ai aceluiaşi vis creator. "Îngrijirea autentică a însăşi vieţii noastre şi a relaţiilor noastre cu natura este inseparabilă de fraternitate, de dreptate şi de fidelitate faţă de ceilalţi" (Enciclica Laudato si', 70).

În faţa acestei realităţi, suntem invitaţi ca şi comunitate creştină să protejăm fiecare viaţă şi să mărturisim cu înţelepciune şi curaj un stil marcat de gratuitate şi de compasiune, de generozitate şi de ascultare simplă, un stil capabil să îmbrăţişeze şi să primească viaţa aşa cum se prezintă "cu toată fragilitatea şi micimea sa şi de multe ori chiar cu toate contradicţiile sale şi lipsurile de sens" (Discurs la Veghea de la ZMT, Panama, 26 ianuarie 2019). Suntem chemaţi să fim o comunitate care dezvoltă o pedagogie capabilă să spună "bun-venit la tot ceea ce nu este perfect, la tot ceea ce nu este curat nici distilat, dar din această cauză nu mai puţin demn de iubire. Oare vreunul datorită faptului că este neputincios sau fragil nu este vrednic de iubire? [...] Vreunul, datorită faptului că este străin, că a greşit, că este bolnav sau într-o închisoare, este vrednic de iubire? Aşa a făcut Isus: l-a îmbrăţişat pe lepros, pe orb şi pe paralitic, l-a îmbrăţişat pe fariseu şi pe păcătos. L-a îmbrăţişat pe tâlhar pe cruce şi i-a îmbrăţişat şi i-a iertat chiar şi pe cei care-l răstigneau" (ibid.).

Vestirea Evangheliei Vieţii ne determină şi cere de la noi, comunitate, ca să devenim un spital de campanie, pregătit pentru a îngriji rănile şi a oferi mereu un drum de reconciliere şi de iertare. Deoarece pentru creştin singura măsură posibilă cu care să evalueze fiecare persoană şi fiecare situaţie este aceea a compasiunii Tatălui faţă de toţii fiii săi.

Uniţi cu Domnul, cooperând şi dialogând mereu cu toţi bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă precum şi cu aceia cu diferite convingeri religioase, putem să ne transformăm în plămadă profetică a unei societăţi care tot mai mult să protejeze şi să se îngrijească de fiecare viaţă.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

* * *

www.popeinjapan2019.jp - site dedicat vizitei papei Francisc în Japonia