CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN ECUADOR, BOLIVIA ŞI PARAGUAY
(5-13 iulie 2015)
Vizita la populaţia din Bañado Norte
Capela "San Juan Bautista", Asunción (Paraguay)
Duminică, 12 iulie 2015
Iubite surori şi iubiţi fraţi, bună ziua!
Sunt foarte bucuros să vă vizitez în această dimineaţă. Nu puteam să fiu în Paraguay fără să vin la voi, fără a sta în acest ţinut al vostru.
Ne întâlnim în această parohie care are ca patron "Sfânta Familie" şi vă mărturisesc că de când am început să mă gândesc la această vizită, de când am început parcursul de la Roma până aici, mă gândeam la Sfânta Familie. Şi când mă gândeam la voi, îmi aminteam de Sfânta Familie. A vedea feţele voastre, pe copiii voştri, pe bunicii voştri. A asculta istoriile voastre şi tot ceea ce aţi realizat pentru a sta aici, toate luptele pe care le-aţi făcut pentru a avea o viaţă demnă, un acoperiş. Tot ceea ce faceţi pentru a depăşi asprimea timpului, inundaţiile din aceste ultime săptămâni, toate acestea îmi readuc în amintire mica familie din Betleem. O luptă care nu v-a furat zâmbetul, bucuria, speranţa. Un efort care nu v-a luat solidaritatea, dimpotrivă, a stimulat-o şi a făcut-o să crească.
Vreau să mă opresc asupra lui Iosif şi Maria la Betleem. Ei au trebuit să-şi lase propriul ţinut, pe cei dragi ai lor, pe prietenii lor. Au trebuit să-şi lase propriile lucruri şi să meargă într-un alt ţinut. Un ţinut în care nu cunoşteau pe nimeni, nu aveau casă, nici familie. În acel moment, acea tânără pereche l-a avut pe Isus. În acel context, într-un grajd pregătit aşa cum au putut, acea tânără pereche ni l-a oferit pe Isus. Erau singuri, într-un ţinut străin, ei trei. Dintr-o dată, a început să apară oameni: păstori, persoane ca ei care au trebuit să lase propria realitate cu scopul de a găsi oportunităţi familiale mai bune. Şi viaţa lor era legată de asprimea timpului şi de alte tipuri de asprimi.
Când şi-au dat seama de naşterea lui Isus, s-au apropiat, au devenit aproapele, vecini. Au devenit imediat familia lui Maria şi Iosif. Familia lui Isus.
Asta e ceea ce se întâmplă când Isus apare în viaţa noastră. Asta e ceea ce trezeşte credinţa. Credinţa ne face aproapele, ne face aproapele vieţii altora, ne apropie de viaţa altora. Credinţa trezeşte angajarea noastră faţă de alţii, credinţa trezeşte solidaritatea noastră: o virtute umană şi creştină, pe care voi o aveţi şi pe care mulţi, mulţi o au şi pe care trebuie s-o învăţăm. Naşterea lui Isus trezeşte viaţa noastră. O credinţă care nu devine solidaritate, este o credinţă moartă, o credinţă falsă. "Nu, eu sunt foarte catolic, sunt foarte catolică, merg la Liturghie în fiecare duminică". Dar, spuneţi-mi, domnule, doamnă, ce anume se întâmplă acolo la Bañado? "Ah, nu ştiu... da... nu... nu ştiu, da..., ştiu că sunt oameni acolo, dar nu ştiu...". Oricât ai merge la Liturghie duminica, dacă nu ai o inimă solidară, dacă nu ştii ce anume se întâmplă în poporul tău, credinţa ta este foarte slabă, sau este bolnavă, sau este moartă. Este o credinţă fără Cristos. Credinţa fără solidaritate este o credinţă fără Cristos, este o credinţă fără Dumnezeu, este o credinţă fără fraţi. Şi atunci vine acea zicală, pe care sper să mi-o amintesc bine, dar care descrie această problemă a unei credinţe fără solidaritate: "Un Dumnezeu fără popor, un popor fără fraţi, un popor fără Isus". Aceasta este credinţa fără solidaritate. Şi Dumnezeu s-a pus în mijlocul poporului pe care El l-a ales pentru a-l însoţi şi l-a trimis pe Fiul său la acest popr pentru a-l mântui, pentru a-l ajuta. Dumnezeu s-a făcut solidar cu acel popor şi Isus n-a avut nicio problemă să coboare, să se umilească, să se înjosească, până acolo încât să moară pentru fiecare dintre noi, pentru această solidaritate de frate, solidaritate care se naşte din iubirea pe care o avea faţă de Tatăl său şi din iubirea pe care o avea faţă de noi. Amintiţi-vă: când o credinţă nu este solidară, ori este slabă, ori este bolnavă, ori este moartă. Nu este credinţa lui Isus.
Cum vă spuneam, primul care a fost solidar a fost Domnul, care a ales să trăiască printre noi, a ales să trăiască în mijlocul nostru. Eu vin aici ca acei păstori care erau la Betleem. Vreau să devin aproapele. Vreau să binecuvântez credinţa voastră, vreau să binecuvântez mâinile voastre, vreau să binecuvântez comunitatea voastră. Am venit să aduc mulţumire cu voi, deoarece credinţa s-a făcut speranţă şi este o speranţă care stimulează iubirea. Credinţa pe care Isus o trezeşte este o credinţă cu capacitatea de a visa viitorul şi de a lupta pentru el în prezent. Tocmai pentru aceasta vreau să vă încurajez să continuaţi să fiţi misionari ai acestei credinţe, să continuaţi să contagiaţi această credinţă pe aceste drumuri, pe aceste cărări. Această credinţă care ne face solidari între noi, cu fratele nostru mai mare Isus, şi Mama noastră, Fecioara. Făcându-vă aproapele în special ai celor mai tineri şi ai bătrânilor. Făcându-vă sprijin al tinerelor familii şi al celor care trec prin momente de dificultate. Probabil că mesajul cel mai puternic pe care voi îl puteţi da altora este această credinţă solidară. Diavolul vrea ca să vă certaţi între voi şi astfel vă dezbină şi vă ruinează şi vă fură credinţa. Solidaritate de fraţi pentru a apăra credinţa! Şi în afară de asta ca această credinţă solidară să fie un mesaj pentru tot oraşul!
Vreau să mă rog pentru familiile voastre şi să rog Sfânta Familie pentru ca modelul său, mărturia sa să continue să fie lumină pe drum, stimulent în momentele dificile şi ca să ne dea harul unui dar, pe care-l cerem împreună, toţi: ca Sfânta Familie să ne dăruiască "păstori", să ne dăruiască preoţi, episcopi, capabili să însoţească, să susţină şi să stimuleze viaţa familiilor voastre. Capabili să facă să crească acea credinţă solidară care nu este învinsă niciodată.
Vă invit să ne rugăm împreună şi vă cer şi să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.
Şi să recităm împreună o rugăciune către Tatăl nostru care ne face fraţi, ni l-a trimis pe Fratele nostru mai mare, pe Fiul său Isus, şi ne-a dat o Mamă care ne va însoţi.
Tatăl nostru...
Binecuvântarea.
Şi mergeţi înainte! Şi nu lăsaţi ca diavolul să vă dezbine! Adio!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
