CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN ECUADOR, BOLIVIA ŞI PARAGUAY
(5-13 iulie 2015)
Vizita la Centrul de Reeducare Santa Cruz - Palmasola
Santa Cruz de la Sierra (Bolivia)
Vineri, 10 iulie 2015
Iubiţi fraţi şi surori,
Nu puteam să părăsesc Bolivia fără să vin să vă vizitez, fără a împărtăşi credinţa şi speranţa care se nasc din iubirea oferită pe cruce. Mulţumesc pentru că m-aţi primit. Ştiu că v-aţi pregătit şi v-aţi rugat pentru mine. Vă mulţumesc mult.
În cuvintele monseniorului Jesús Juárez şi în mărturiile fraţilor care au intervenit, am putut să constat că durerea nu este în stare să stingă speranţa în adâncul inimii şi că viaţa continuă să răsară cu forţă în circumstanţe potrivnice.
Pe cine aveţi în faţa voastră? Aţi putea să vă întrebaţi. Aş vrea să răspund la întrebare cu o certitudine din viaţa mea, cu o certitudine care m-a marcat pentru totdeauna. Cel care se află în faţa voastră este un om iertat. Un om care a fost şi este mântuit de multele sale păcate. Şi aşa mă prezint. Nu am multe să vă dau sau să vă ofer, dar ceea ce am şi ceea ce iubesc, da, vreau să vă dau, vreau să vă împărtăşesc: este Isus, Isus Cristos, milostivirea Tatălui.
El a venit să ne arate, să facă vizibilă iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi. Faţă de tine, faţă de tine, faţă de tine, faţă de mine. O iubire activă, reală. O iubire care a luat în serios realitatea alor săi. O iubire care vindecă, iartă, ridică, îngrijeşte. O iubire care se apropie şi redă demnitatea. O demnitate pe care o putem pierde în multe moduri şi forme. Însă Isus este un îndărătnic în asta: şi-a dat viaţa pentru asta, pentru a ne reda identitatea pierdută. Pentru ca să ne îmbrace cu toată forţa sa de demnitate.
Îmi vine în amintire o experienţă care ne poate ajuta: Petru şi Paul, discipoli ai lui Isus, au fost şi prizonieri. Au fost şi privaţi de libertate. În acea împrejurare a fost ceva care i-a susţinut, ceva care nu i-a lăsat să cadă în disperare, nu i-a lăsat să cadă în întunericul care poate să apară din nonsens. A fost rugăciunea. A fost faptul de a se ruga. Rugăciune personală şi comunitară. Ei s-au rugat şi pentru ei se rugau. Două mişcări, două acţiuni care împreună formează o reţea care susţine viaţa şi speranţa. Ne fereşte de disperare şi ne stimulează să continuăm să mergem. O reţea care susţine viaţa, a voastră şi pe cea a rudelor voastre. Tu vorbeai despre mama ta [se referă la o mărturie]. Rugăciunea mamelor, rugăciunea soţiilor, rugăciunea copiilor, şi a voastră: aceasta este o reţea, care duce înainte viaţa.
Pentru că atunci când Isus intră în viaţă, unul nu rămâne închis în trecutul său, ci începe să privească prezentul într-un alt mod, cu o altă speranţă. Unul începe să se privească pe sine însuşi, propria realitate cu ochi diferiţi. Nu rămâne ancorat în ceea ce s-a întâmplat, ci este în măsură să plângă şi acolo să găsească forţa de a reîncepe. Şi dacă în vreun moment ne simţim trişti, ne simţim rău, abătuţi, vă invit să privim faţa lui Isus răstignit. În privirea sa toţi putem să găsim loc. Toţi putem să-i încredinţăm Lui rănile noastre, durerile noastre, chiar greşelile noastre, păcatele noastre, atâtea lucruri în care noi poate că am greşit. În rănile lui Isus găsesc loc rănile noastre. Pentru că toţi suntem răniţi, într-un nod sau în altul. Şi să ducem rănile noastre la rănile lui Isus, de ce? Pentru a fi îngrijite, spălate, transformate, înviate. El a murit pentru voi, pentru mine, pentru a ne da mâna şi a ne ridica. Vorbiţi, vorbiţi cu preoţii care vin, vorbiţi... Vorbiţi cu fraţii şi surorile care vin, vorbiţi. Vorbiţi cu toţi cei care vin să vă vorbească despre Isus. Isus vrea să ne ridice mereu.
Şi această certitudine ne determină să lucrăm pentru demnitatea noastră. Închiderea nu este acelaşi lucru cu excluderea - să fie clar - pentru că închiderea este parte dintr-un proces de reinserare în societate. Sunt multe elementele care joacă împotriva voastră în acest loc - ştiu bine asta, şi tu ai menţionat câteva cu multă claritate [se referă la o mărturie] -: suprapopularea, încetineala justiţiei, lipsa de terapii ocupaţionale şi de politice de reabilitare, violenţa, lipsa de facilitări pentru studiile universitare... Şi acest lucru face necesară o alianţă rapidă şi eficace între instituţii pentru a găsi răspunsuri.
Totuşi, în timp ce se luptă pentru aceasta, nu putem să considerăm totul pierdut. Există lucruri pe care le putem face deja acum.
Aici, în acest Centru de Reabilitare, convieţuirea depinde în parte de voi. Suferinţa şi privaţiunea pot să facă inima noastră egoistă şi să dea loc la conflicte, dar avem şi capacitatea de a le transforma în ocazie de fraternitate autentică. Ajutaţi-vă între voi. Nu vă fie frică să vă ajutaţi între voi. Diavolul caută cearta, caută rivalitatea, diviziunea, facţiunile. Nu faceţi jocul său! Luptaţi pentru a merge înainte, uniţi.
Mi-ar plăcea să vă cer să duceţi saluturile mele şi rudelor voastre - unii sunt aici. Este atât de importantă prezenţa şi ajutorul familiei! Bunicii, tatăl, mama, fraţii, soţia, copiii. Ne amintesc că merită a trăi şi a lupta pentru o lume mai bună.
În sfârşit, un cuvânt de încurajare tuturor celor care lucrează în acest Centru: conducătorilor, agenţilor din Poliţia penitenciară, întregului personal. Voi faceţi o slujire publică fundamentală. Aveţi o misiune importantă în acest proces de reinserare. Misiunea de a ridica şi nu de a înjosi; de a da demnitate şi nu de a umili; de a încuraja şi nu de a chinui. Un proces care cere să se abandoneze o logică de buni şi răi pentru a trece la o logică centrată pe ajutarea persoanei. Şi această logică de ajutorare a persoanei vă va salva de orice tip de corupţie şi va îmbunătăţi condiţiile pentru toţi. Pentru că un proces trăit astfel ne înnobilează, ne încurajează şi ne ridică pe toţi.
Înainte de a vă da binecuvântarea aş vrea ca să ne rugăm în tăcere un moment, în tăcere fiecare în inima sa. Fiecare ştie cum să facă asta...
Vă rog, vă cer să continuaţi să vă rugaţi pentru mine, pentru că am şi eu greşelile mele şi trebuie să fac pocăinţă. Mulţumesc.
Şi Dumnezeu Tatăl nostru să privească inima noastră. Dumnezeu Tatăl nostru care ne iubeşte să ne dea forţa sa, răbdarea sa, duioşia sa de Tată, ne binecuvântează. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Şi nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
