Papa Francisc a efectuat sâmbătă, 5 iulie 2014, o vizită pastorală în regiunea italiană Molise, cu etape în oraşele Campobasso, Castelpetroso şi Isernia. Din agenda vizitei, au făcut parte: întâlnirea cu reprezentanţii din domeniul muncii şi industriei în aula mare a Universităţii din Campobasso, sfânta Liturghie la Campobasso, prânzul cu un grup de persoane ajutate de asociaţia catolică "Caritas", întâlnirea cu tinerii din regiunile Abruzzo şi Molise, vizita la penitenciarul din Isernia, întâlnirea cu mai mulţi bolnavi în catedrala din Isernia, întâlnirea cu autorităţile civile şi religioase din Isernia şi proclamarea Anului Jubiliar în cinstea sfântului Celestin al V-lea.
Papa Francisc în Molise (IV): Întâlnirea cu deţinuţii
Penitenciar (Isernia)
Sâmbătă, 5 iulie 2014
Iubiţi fraţi şi surori, bună după-amiază!
Vă mulţumesc pentru primirea voastră. Şi vă mulţumesc pentru mărturia de speranţă, pe care am ascultat-o din cuvintele reprezentantului vostru. Şi în salutul directoarei m-a uimit acest cuvânt: speranţă. Aceasta este provocarea, aşa cum spuneam în urmă cu două săptămâni în penitenciarul din Castrovillari: provocare reinserării sociale. Şi pentru asta este nevoie de un parcurs, de un drum, fie în exterior, în închisoare, în societate, fie în propriul interior, în conştiinţă şi în inimă. A parcurge drumul de reinserare, pe care toţi trebuie să-l parcurgem. Toţi. Toţi facem greşeli în viaţă. Şi toţi trebuie să cerem iertare pentru aceste greşeli şi să parcurgem un drum de reinserare, pentru a nu mai face greşeli. Unii parcurg acest drum în casa lor, în meseria lor; alţii, ca voi, într-un penitenciar. Dar toţi, toţi... Cine spune că nu are nevoie să parcurgă un drum de reinserare este un mincinos! Toţi greşim în viaţă şi toţi suntem păcătoşi. Şi când mergem să-i cerem iertare Domnului pentru păcatele noastre, pentru greşelile noastre, El ne iartă mereu, niciodată nu încetează să ne ierte. Ne spune: "Întoarce-te de pa acest drum, pentru că nu-ţi va face bine să mergi pe drumul acesta". Şi ne ajută. Şi aceasta este reinserarea, drumul pe care toţi trebuie să-l parcurgem.
Important este să nu stăm pe loc. Toţi ştim că atunci când apa stă pe loc se împuţeşte. Există o vorbă în spaniolă care spune: "Apa stătută este prima care se strică". A nu sta pe loc. Trebuie să mergem, să facem un pas în fiecare zi, cu ajutorul Domnului. Dumnezeu este Tată, este milostivire, ne iubeşte mereu. Dacă noi îl căutăm, El ne primeşte şi ne iartă. Aşa cum am spus, nu încetează să ierte. Este motoul acestei vizite: "Dumnezeu nu încetează să ierte". Ne ridică şi ne redă pe deplin demnitatea noastră. Dumnezeu are memorie, nu este un uituc. Dumnezeu nu uită de noi, îşi aminteşte mereu. Există un text din Biblie, din profetul Isaia, care spune: Chiar dacă o mamă ar uita de fiul său - şi este imposibil - eu nu te voi uita niciodată (cf. Is 49,15). Şi acest lucru este adevărat: Dumnezeu se gândeşte la mine, Dumnezeu îşi aminteşte de mine. Eu sunt în memoria lui Dumnezeu.
Şi cu această încredere se poate merge, zi de zi. Şi cu această iubire fidelă care ne însoţeşte speranţa nu dezamăgeşte. Cu această iubire speranţa nu dezamăgeşte niciodată: o iubire fidelă pentru a merge înainte cu Domnul. Unii cred că parcurg un drum de pedeapsă, de greşeli, de păcate şi numai suferinţă, suferinţă, suferinţă... Este adevărat, este adevărat, se suferă. Aşa cum a spus colegul vostru, aici se suferă. Se suferă înăuntru şi se suferă şi în afară, când unul vede că propria conştiinţă nu este curată, este murdară, şi vrea s-o schimbe. Acea suferinţă care purifică, acel foc care purifică aurul, este o suferinţă cu speranţă. Există un lucru frumos, atunci când Domnul ne iartă nu spune: "Eu te iert, descurcă-te!". Nu, El ne iartă, ne ia de mână şi ne ajută să mergem înainte pe acest drum de reinserare, în propria viaţă personală şi chiar în viaţa socială. Acest lucru îl face cu noi toţi. A crede că ordinea interioară a unei persoane se corectează numai "cu bâta" - nu ştiu dacă se spune aşa - că se corectează numai cu pedeapsa, asta nu este de la Dumnezeu, acest lucru este greşit. Unii gândesc: "Nu, nu, trebuie pedepsit mai mult, mai mulţi ani, mai mult!". Asta nu rezolvă nimic, nimic! A închide oamenii pentru că - scuzaţi-mi cuvântul - numai prin faptul că dacă stă înăuntru suntem siguri, asta nu foloseşte, nu ne ajută. Lucrul cel mai important este ceea ce face Dumnezeu cu noi: ne ia de mână şi ne ajută să mergem înainte. Şi asta se numeşte speranţă! Şi cu această speranţă, cu această încredere se poate merge zi de zi. Şi cu această iubire fidelă, care ne însoţeşte, speranţă nu dezamăgeşte cu adevărat.
Vă mulţumesc pentru primire. Şi eu aş vrea... îmi vine acum să spun, pentru că mereu simt asta, şi atunci când la fiecare 15 zile telefonez la o închisoare din Buenos Aires, unde sunt tineri şi vorbim un pic la telefon. Vă fac o destăinuire. Când eu mă întâlnesc cu unul dintre voi, care este într-un penitenciar, care merge spre reinserare, dar care este închis, cu sinceritate îmi pun această întrebare: de ce el şi nu eu? Aşa simt. Este un mister. Dar pornind de la acest sentiment, de la această simţire eu vă însoţesc.
Putem s-o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria, Mama noastră, pentru ca să ne ajute, să ne însoţească. Este Mamă. Bucură-te Marie...
Şi vă rog să vă rugaţi pentru mine! Rugaţi-vă pentru mine!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
