CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN CUBA, ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII
ŞI VIZITA LA SEDIUL ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE
cu ocazia participării la a VIII-a Întâlnire Mondială a Familiilor în Philadelphia
(19-28 septembrie 2015)
Vizita la deţinuţii din Institutul de Corecţie Curran-Fromhold
Philadelphia
Duminică, 27 septembrie 2015
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Voi vorbi în spaniolă pentru că nu ştiu să vorbesc engleză, dar el [îl arată pe traducător] vorbeşte foarte bine engleza şi va traduce.
Mulţumesc pentru primire şi pentru posibilitatea de a fi aici cu voi ca să împărtăşesc acest moment. Un moment dificil, încărcat de tensiuni. Un moment care ştiu că este dureros nu numai pentru voi, ci pentru familiile voastre şi pentru toată societatea. Pentru că o societate, o familie care nu ştie să sufere durerile fiilor săi, care nu-i ia în serios, care îi tratează ca lucruri "naturale" şi îi consideră normali şi previzibili, este o societate "condamnată" să rămână prizonieră a ei însăşi, prizonieră a tot ceea ce o face să sufere.
Am venit aici ca păstor, dar mai ales ca frate, ca să împărtăşesc situaţia voastră şi să mi-o şi însuşesc; am venit pentru ca să ne putem ruga împreună şi să-i prezentăm Dumnezeului nostru ceea ce ne face rău şi ceea ce ne încurajează şi să primim de la El forţa învierii.
Îmi amintesc Evanghelia în care Isus spală picioarele discipolilor săi la Ultima Cină. O atitudine pe care discipolii au înţeles-o cu greu, inclusiv sfântul Petru, care reacţionează şi îi spune: "Tu nu-mi vei spăla picioarele niciodată!" (In 13,8).
În acel timp era obicei când venea cineva într-o casă să i se spele picioarele. Fiecare persoană era primită aşa. Pentru că nu erau străzi asfaltate, erau străzi prăfuite, cu prundişul care intră în sandale. Toţi parcurgeau cărările care lăsau impregnate de praf, provocau durere cu vreo pietricică sau chiar vreo rană. Acolo îl vedem pe Isus care spală picioarele, picioarele noastre, cele ale discipolilor săi de ieri şi de astăzi.
Toţi ştim că a trăi înseamnă a merge, a trăi înseamnă a merge pe diferite străzi, pe diferite cărări care lasă semnul lor în viaţa noastră.
Şi prin credinţă ştim că Isus ne caută, vrea să vindece rănile noastre, să îngrijească picioarele noastre de rănile unui drum încărcat de singurătate, să ne cureţe de praful care s-a lipit pe străzile pe care le-a parcurs fiecare. Isus nu ne întreabă unde am mers, nu ne întreabă despre ce anume făceam. Dimpotrivă, ne spune: "Dacă nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine" (In 13,8). Dacă nu-ţi spăl picioarele, nu-ţi voi putea da viaţa pe care Tatăl a visat-o, viaţa pentru care te-a creat. El ne vine în întâmpinare pentru a ne încălţa din nou cu demnitatea fiilor lui Dumnezeu. Vrea să ne ajute să recompunem mersul nostru, să reluăm drumul nostru, să recuperăm speranţa noastră, să ne redea credinţei şi încrederii. Vrea ca să ne întoarcem la străzi, la viaţă, simţind că avem o misiune; că acest timp de închidere n-a fost niciodată şi nu va fi niciodată sinonim cu expulzare.
A trăi comportă "să ne murdărim picioarele" pe drumurile prăfuite ale vieţii şi ale istoriei. Şi toţi avem nevoie să fim purificaţi, să fim spălaţi. Toţi, eu cel dintâi. Toţi suntem căutaţi de acest Învăţător care vrea să ne ajute să reluăm drumul. Domnul ne caută pe toţi pentru a ne da mâna sa. Este penibil a întâlni generarea de sisteme penitenciare care nu caută să îngrijească plăgile, să vindece rănile, să genereze noi oportunităţi. Este dureros a întâlni cum uneori se crede că numai unii au nevoie să fie spălaţi, purificaţi, neconsiderând că oboseala lor, durerea lor, rănile lor sunt şi oboseala, durerea şi rănile unei întregi societăţi. Domnul ne arată clar asta prin intermediul unui gest: a spăla picioarele şi a merge la masă. O masă la care El vrea ca nimeni să nu rămână afară. O masă care a fost pregătită pentru toţi şi la care toţi suntem invitaţi.
Acest moment în viaţa voastră poate să aibă un unic scop: a întinde mâna pentru a relua drumul, a întinde mâna pentru ca să ajute la reinserarea socială. O reinserare din care toţi facem parte, pe care toţi suntem chemaţi s-o stimulăm, s-o însoţim şi s-o realizăm. O reinserare căutată şi dorită de toţi: închişi, familii, funcţionari, politici sociale şi educative. O reinserare care face bine şi ridică nivelul moral al întregii comunităţi şi societăţi.
Şi doresc să vă încurajez să aveţi această atitudine între voi, cu toate persoanele care în vreun mod fac parte din acest Institut. Fiţi artizani de oportunitate, fiţi artizani de drum, fiţi artizani de noi căi.
Toţi avem ceva de care să fim curăţaţi şi purificaţi. Toţi. Fie ca această conştiinţă să ne trezească la solidaritatea între toţi, să ne susţină şi să caute ceea ce este mai bun pentru ceilalţi.
Să privim la Isus care ne spală picioarele: El este "calea, adevărul şi viaţa" (In 14,6) care vine să ne facă să ieşim din înşelăciunea de a crede că nimic nu se poate schimba! Isus care ne ajută să mergem pe cărări de viaţă şi de plinătate. Fie ca forţa iubirii sale şi a Învierii sale să fie mereu cale de viaţă nouă.
Şi aşa cum suntem, fiecare la locul său, aşezaţi, în tăcere să-i cerem Domnului ca să ne binecuvânteze. Domnul să vă binecuvânteze şi să vă ocrotească. Să strălucească faţa sa asupra voastră şi să vă dea harul său. Să vă arate faţa sa şi să vă dăruiască pacea. Mulţumesc!
Cuvinte adăugate la sfârşitul întâlnirii:
Catedra pe care aţi făcut-o este foarte frumoasă, foarte frumoasă. Multe mulţumiri pentru lucrarea voastră!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
