© Vatican Media
Papa Francisc: Toţi trebuie să facem politică pentru binele comun

"El Pastor", cartea jurnaliştilor Francesca Ambrogetti şi Sergio Rubin, apărută în aceste zile în Argentina, este rezultatul mai multor interviuri cu Papa Francisc pe marginea celor mai importante şi urgente probleme ale Bisericii. De la politică la economie, de la reformele din Curia Romană la ameninţările la adresa "casei comune". Spaţiu este acordat şi unor aspecte personale, cu privire la o călătorie în Argentina, Papa Francisc spune că "este nedrept să spunem că nu vreau să merg".

de Benedetta Capelli

De la "El jesuita", scris în 2010, la "Il Pastor", volumul în apariţie în Argentina. Francesca Ambrogetti, fostă responsabilă a ANSA în ţara sud-americană, şi Sergio Rubin, de la cotidianul El Clarin, revin asupra figurii lui Jorge Mario Bergoglio. În prima carte au adunat gândirea cardinalului arhiepiscop de Buenos Aires, în această a doua carte abordarea cu privire la magisteriul Papei Francisc: provocările înfruntate în cei zece ani de pontificat şi perspectivele viitoare cum "să revitalizeze vestirea evangheliei - afirmă pontiful -, cum să reducă centralismul vatican, să izoleze pedofilia... şi să combată corupţia economică". Un program de guvernare, subliniază el, care "este acela de a face tot ceea ce s-a declarat de cardinali în congregaţiile generale în ajunul conclavului".

Nouăsprezece capitole în 346 de pagini împărţite într-un prolog semnat de papa în care, scrie el, "trebuie să recunosc o virtute pentru Francesca şi Sergio: perseverenţa lor". Jurnaliştii oferă o analiză a magisteriului prin interviuri periodice făcute în arcul celor 10 ani. Sunt multe temele tratate: de la chestiunile referitoare la imigraţi, apărarea vieţii, impactul reformelor din Curia Romană, abuzurile asupra minorilor. Cu privire la acest punct, Papa Francisc subliniază că pontificatul său "va fi evaluat în mare parte prin modul în care a înfruntat acest flagel". Apoi căsătoria şi familia, "casa comună" ameninţată, "geniul feminin", "carierismul" în Biserică. Referitor la homosexualitate, el subliniază că "aceia care au suferit un refuz din partea Bisericii, aş vrea să informez că este vorba de persoane în Biserică".

Evanghelia pentru a converti o mentalitate

Politica este una dintre temele centrale. "Da, fac politică - răspunde papa - pentru că toţi trebuie să facă politică. Şi ce este politica? Un stil de viaţă pentru polis, pentru cetate. Ceea ce nu fac eu, nici Biserica n-ar trebui să facă, este politica partidelor. Dar evanghelia are o dimensiune politică, aceea de a transforma mentalitatea socială, chiar şi religioasă, a persoanelor", pentru că este îndreptată spre binele comun. O altă temă forte se referă la economie; Papa Francisc reafirmă că farul de urmat este Doctrina Socială a Bisericii, că ea nu este o condamnare la adresa capitalismului, ci este necesar, aşa cum indica Ioan Paul al II-lea, să se urmeze o "economie socială de piaţă". Astăzi, adaugă el, prevalează finanţele şi bogăţia este mai puţin participativă. "Putem fi de acord cu toţii că au crescut concentrarea şi inegalitatea. Şi că există multe persoane care mor de foame".

Claritate în finanţele vaticane

Papa Francisc se opreşte apoi asupra evenimentelor economice vaticane, apărând buna credinţă a "celei mai mari majorităţi" a membrilor Bisericii, "dar nu se poate nega - afirmă el - că unii ecleziastici şi atâţia, aş spune, falşi «prieteni» laici ai Bisericii au contribuit să-şi însuşească în mod nepotrivit din patrimoniul mobil şi imobil, nu al Vaticanului, ci al credincioşilor". Apoi, referindu-se la evenimentul imobilului din Londra, subliniază că tocmai în Vatican s-a observat "achiziţia suspectă". "Eu m-am bucurat - spune papa - pentru că înseamnă că astăzi administraţia vaticană are resursele pentru a face claritate cu privire la lucrurile urâte care se întâmplă în interior". Despre raporturile stat-Biserică, după aceea, afirmă că apără "laicitatea statului, nu laicismul care, de exemplu, nu admite imagini religioase în spaţiile publice".

Pregătit să meargă în China

Referitor la Argentina, papa subliniază că "sunt un loc obişnuit" acuzele de peronism, invită sindicatele să apere demnitatea muncitorilor şi drepturile lor. În afară de asta susţine că intenţia sa de a merge în ţară "rămâne valabilă". "Este nedrept a spune că nu vreau să merg". Referitor la acordul dintre Sfântul Scaun şi China, papa afirmă că el cunoaşte problemele şi suferinţele, arătându-se dispus să meargă în ţara asiatică: "Chiar mâine, dacă ar fi posibil!".

Biserica nu este o mamă "prin corespondenţă"

În sfârşit papa mărturiseşte că a avut crize de credinţă, depăşite cu ajutorul lui Dumnezeu. "În fiecare caz - adaugă el - o credinţă care nu ne pune în criză este o credinţă în criză. Aşa cum o credinţă care nu ne face să creştem este o credinţă care trebuie să crească". Despre Biserica din viitor afirmă că apropierea este cheia pentru toate. "Biserica este mamă, iar eu nu cunosc nicio mamă «prin corespondenţă». Mama dăruieşte afecţiune, atinge, sărută, iubeşte. Când Biserica nu este aproape de fiii săi pentru că este angajată în mii de lucruri sau comunică cu ei prin documente, este ca şi cum o mamă ar comunica cu fiii săi prin scrisori".

(După Vatican News, 26 februarie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu