© Vatican Media
Interviu al pontifului acordat jurnalistului argentinian Gustavo Sylvestre de la Canal 5 de Noticias

Este nevoie de un sentiment de patrie

de Sebastián Sansón Ferrari

Lupta împotriva abuzurilor în Biserică, războiul din Ucraina, pacea, politica argentiniană, înaintarea ultra-dreptei, valoarea patriotismului, răspândirea Bisericilor evanghelice în America Latină, instrumentalizarea politicii cunoscută ca lawfare, păcatele jurnalismului, legătura sa cu aceia care sunt privaţi de libertate şi viziunea sa despre femei: a vorbit despre toate acestea Papa Francisc într-o lungă conversaţie cu jurnalistul Gustavo Sylveste de la Canal 5 de Noticias (C5N), reţea de televiziune argentiniană, cu ocazia deceniului de alegere la pontificat.

În afară de a reafirma reflecţii deja împărtăşite în numeroasele interviuri publicate în ultimele săptămâni datorate aniversării, papa a aprofundat chestiuni referitoare la patria sa, Argentina.

Sylvestre a adresat pontifului o întrebare despre cuvintele spuse la audienţa generală din 15 martie, când a mulţumit liderilor partidelor din guvern şi din opoziţie din ţară, pentru că s-au unit ca să semneze o scrisoare de salut şi i-a îndemnat şi să se unească mereu pentru a vorbi, a discuta şi a face să înainteze patria. După aceea, a spus că tuturor le plac luptele interne ale altora, adică să polemizeze despre orice lucru, adăugând: "Luptele noastre interne sunt dăunătoare, sunt mai puternice decât simţul de apartenenţă, distrug filiaţia politică. Se fac diferite partide care nu au forţă politică de convocare".

Sfântul Părinte a ilustrat după aceea cu o relatare reflecţiile sale referitoare la "internism", adică la acele dispute care iau naştere în cadrul vieţii politice şi sociale. A citat exemplul a şase sau şapte antreprenori care tocmai au semnat un acord între respectivele firme şi, în timp ce aşteptau să vină şampania pentru a ciocni, vorbesc între ei pe sub bancă pentru a întemeia o altă societate. În această privinţă, papa a comentat că "politica este arta de a prezenta un proiect şi de a-l convinge pe celălalt" şi a evidenţiat nevoia de a avea "politicieni de rasă", deplângând că uneori se pierde semnificaţia a ceea ce este înainte de toate o slujire. După aceea, a denunţat ca ruşinos faptul că există lideri care au avut patru "divorţuri politice" şi se prezintă ca "salvatori ai patriei", adăugând că "există identitate pe care o ai sau pe care nu o ai" pentru a clarifica faptul că apartenenţa politică sau religioasă nu este o haină, o îmbrăcăminte sau o încălţăminte care se schimbă în fiecare zi, ci "o pasiune, o ai înăuntru". Papa Francisc i-a invitat pe toţi să se întrebe care este istoria politică a fiecărei persoane, identitatea, apartenenţa.

Cât priveşte înaintarea ultra-dreptei, pontiful a arătat preocupare pentru fenomenul acesta, afirmând că ea "se recompune mereu, este centripetă, nu este centrifugă, nu creează spre afară posibilităţi de reformă". Şi la întrebarea cu privire la antidot, papa a răspuns: dreptatea socială. "Nu există altul", a adăugat el. "Dacă vrei să discuţi cu un politician, gânditor din ultra-dreaptă, vorbeşte despre dreptate socială, vorbeşte în orizontală", a sfătuit el.

Cu privire la instrumentalizarea justiţiei, Sfântul Părinte a afirmat că "lawfare începe prin mass-media, care denigrează sau insinuează suspiciunea unui delict. Se creează investigaţii enorme şi pentru a condamna este suficient volumul acestor investigaţii, deşi nu se găseşte delictul". În această privinţă, Papa Francisc a afirmat că "trebuie ridicat glasul, trebuie spus: aici există o iregularitate" şi "politicienii au această misiune de a demasca o justiţie care nu este corectă".

Cu privire la persoanele homosexuale şi la divorţaţii recăsătoriţi, Papa Francisc a reafirmat că Biserica nu se poate împărţi în sectoare, dar că toţi sunt fii şi toţi trebuie să fie însoţiţi pe drumul lor. La întrebarea despre celibatul preoţilor a răspuns reafirmând că nu este o dogmă, ci o disciplină care se poate schimba sau nu şi a amintit că există deja preoţi "căsătoriţi" în Biserica orientală.

Apoi papa s-a oprit asupra luptei împotriva abuzurilor pe care Biserica le duce înainte, amintind în această privinţă angajarea lui Benedict al XVI-lea, pe care el o continuă. A amintit şi că trebuie luptat pentru pace, pentru că războiul este o dramă şi ne distruge. A subliniat că atunci când un imperiu se simte slab, are nevoie să facă război şi să comercializeze armele. Şi a încheiat reafirmând că dacă s-ar înceta să se producă arme chiar şi numai un an, s-ar pune capăt foamei în lume.

(După L'Osservatore Romano, 1 aprilie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu