|
| © Vatican Media |
"Predica lui Paul nu este pentru că a făcut un curs la Lateran, la Gregoriana... Nu, nu, nu! Înţelepciune umană, nu! Mai degrabă învăţate de Duhul: Paul predica prin ungerea Duhului, exprimând lucruri spirituale ale Duhului în termeni spirituali. Însă omul lăsat forţelor sale nu înţelege lucrurile Duhului lui Dumnezeu: omul singur nu poate înţelege asta! [...] Şi de atâtea ori, de atâtea ori noi găsim printre credincioşii noştri, bătrânele simple care poate că nu au terminat şcoala elementară, dar care îţi vorbesc despre lucruri mai bine decât un teolog, pentru că au Duhul lui Cristos. Cel pe care îl are Sfântul Paul."
În faţa acestor expresii rostite de episcopul de Roma în omilia ţinută la "Sfânta Marta" la 2 septembrie 2014 şi a altora de acelaşi stil, se află două atitudini. Aceea a celui care îşi sfâşie hainele considerând că Papa Francisc s-a făcut mesagerul ignoranţei teologice, acolo unde pare să răspândească o credinţă simplistă şi naivă şi să reduce "popularul" la "banal". Aceea a celui care susţine că această poziţie a sa ar fi depins de faptul că el însuşi n-a obţinut niciodată un doctorat în teologie.
Ambele poziţii sunt deviante şi, prin urmare, trebuie evitate. Dacă se înţelege bine ceea ce el afirmă, nu se poate să nu fim de acord cu perspectiva sa, conform căreia locul teologiei nu este universitatea, ci Biserica, întrucât credinţa trebuie să fie gândită în comunitatea eclezială în ansamblul ei şi nu într-o lobby de academicieni care consideră că posedă monopolul cunoaşterii. Şi facultăţile teologice, în acest orizont, devin simple exprimări de "caritate intelectuală" în sinergie şi în ascultarea comunităţii ecleziale ale căror servitoare devin din când în când. Şi, tot în această perspectivă, practica eclezială nu va trebui să fie delegată unei regiuni a cunoaşterii teologice (teologia pastorală), ci este chemată să dea formă tuturor conţinuturilor sale, parcurgând-o transversal.
Însăşi referinţa la "bătrânică" constituie un citat implicit dintr-un pasaj vestit dintr-o omilie a lui Toma de Aquino în Postul Mare napolitan din 1273, când afirmă că o bătrânică ignorantă, dar credincioasă, cu privire la destinul omului şi la orientarea sa, ştie mai mult decât toţi filozofii înainte de Cristos şi, am spune noi, fără Cristos.
Ceea ce a inspirat magisteriul lui Francisc a fost deci o cunoaştere teologică neacademică şi mai mult decât ştiinţifică, "sapienţială"; mai mult decât speculativă, "practică". Găsim aceste caracteristici dacă aruncăm o privire rapidă la tematica fundamentală pe care această formă de cunoaştere care este teo-logia (= logos al lui Dumnezeu în sens obiectiv şi subiectiv) este chemată s-o exprime. Un adevărat bilanţ teologic al acestui pontificat ar cere cu totul alt spaţiu şi energii mai mari.
Pentru papa care s-a întors la casa Tatălui, Dumnezeul unic este şi trebuie să fie Dumnezeul tuturor. Un loc deosebit de semnificativ în care s-a exprimat această viziune teo-logică, a fost declaraţia comună de la Abu Dhabi (Document despre fraternitatea umană din 4 ianuarie 2019), unde citim: "De credinţa în Dumnezeu, care a creat universul, creaturile şi toate fiinţele umane - egale prin Milostivirea sa -, credinciosul este chemat să exprime această fraternitate umană, salvgardând creaţia şi tot universul şi susţinând fiecare persoană, în special cele mai nevoiaşe şi sărace." Unicul Dumnezeu face umani surori şi fraţi şi atenţia faţă de cei din urmă nu este o alegere pur şi simplu socio-politică, ci întocmai teo-logică, aşa cum este în păzirea creaţiei.
În această direcţie Francisc a dus la ulterioară împlinire mesajul Conciliului Vatican II-lea, pornind de la ciocnire la întâlnirea între religii. Între momentele cele mai semnificative ale călătoriei în Extremul Orient se poate situa pe bună dreptate întâlnirea cu tinerii de vineri, 13 septembrie 2024, la Singapore. Cu acea ocazie episcopul de Roma s-a exprimat aşa: "Unul dintre lucrurile care m-a impresionat mai mult la voi tinerii, la voi cei de aici, este capacitatea dialogului interreligios. Şi acest lucru este foarte important, pentru că dacă voi începeţi să vă certaţi: «Religia mea este mai importantă decât a ta...», «A mea este cea adevărată, a ta nu este adevărată...». Unde duc toate acestea? Unde? Să răspundă cineva, unde? [cineva răspunde: «Distrugerea»]. Aşa este. Toate religiile sunt un drum pentru a ajunge la Dumnezeu." Şi asta nu contrazice faptul că adevărata religie se află în credinţa creştină, chemată să recunoască în celelalte apartenenţe nu exprimări de falsitate, ci seminţe şi urme ale Cuvântului.
Giuseppe Lorizio
(După Agenţia SIR, 24 aprilie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
