|
| © Vatican Media |
Dragi surori, dragi fraţi, bună ziua, bine aţi venit!
Sunt fericit că putem să ne schimbăm urările de Crăciun. Exprim, înainte de toate, recunoştinţa mea fiecăruia dintre voi pentru munca pe care o faceţi atât în beneficiul Cetăţii Vaticanului, cât şi al Bisericii universale. Ca în fiecare an, aţi venit cu familiile voastre şi de aceea aş vrea să reflectez un moment, pe scurt, cu voi tocmai asupra acestor două valori: muncă şi familie.
Prima: munca. Ceea ce faceţi este, desigur, mult. Trecând pe străzile şi curţile din Cetatea Vaticanului, în coridoare şi în oficiile diferitelor Dicastere şi în diferitele locuri de serviciu, senzaţia este că ne aflăm ca într-un mare stup. Şi acum sunt unii care lucrează pentru a face posibilă această întâlnire şi n-au putut să vină aici: le spunem mulţumesc!
Astăzi sunteţi aici într-un ambient de sărbătoare, cu vivacitatea sărbătorii în inimă, vivacitatea zâmbetelor. În schimb, pentru restul anului viaţa este mai obişnuită, nu este de sărbătoare, este de muncă neîntreruptă, dar mereu cu zâmbetul inimii. De altfel, este vorba de două feţe diferite ale aceleiaşi frumuseţi: aceea a celui care construieşte cu ceilalţi şi pentru ceilalţi ceva bun pentru toţi. Însuşi Isus a arătat asta: el, Fiul lui Dumnezeu, care din iubire faţă de noi s-a făcut cu umilinţă tâmplar ucenic la şcoala lui Iosif (cf. Lc 2,51-52; Sfântul Paul al VI-lea, Omilie la Nazaret, 5 ianuarie 1964). La Nazaret puţini ştiau asta, aproape nimeni, dar în atelierul tâmplarului, împreună şi prin atâtea alte lucruri, se construia, de artizani, mântuirea lumii! V-aţi gândit la asta: că mântuirea a fost construită "de artizani"? Şi acelaşi lucru, în sens analog, este valabil pentru voi, care cu munca voastră zilnică, în Nazareturile ascunse din îndeletnicirile voastre particulare, contribuiţi ca să aduceţi la Cristos întreaga omenire şi să răspândiţi în toată lumea Împărăţia sa (cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituţia dogmatică Lumen gentium, 34-36).
Şi apoi ajungem la al doilea punct: familia. E o bucurie să vă văd împreună, şi cu copiii: ce frumoşi! Sfântul Ioan Paul al II-lea spunea că, pentru Biserică, familia este ca "leagănul său" (Exortaţia apostolică Familiaris consortio, 22 noiembrie 1981, 15). Iubiţi familia, vă rog! Şi este adevărat: de fapt, familia, întemeiată şi înrădăcinată în Căsătorie, este locul în care se generează viaţa - şi cât de important este, astăzi, a primi viaţa! -. Apoi este prima comunitate în care, încă din copilărie, se întâlnesc credinţa, cuvântul lui Dumnezeu şi sacramentele, în care se învaţă să ne îngrijim unii de alţii şi să creştem în iubire, la toate vârstele. Credinţa trebuie transmisă în familie şi Sfântul Paul îi spunea lui Timotei: "Mama ta, bunica ta..." (cf. 2Tim 1,5). În familie a fost transmisă credinţa. De aceea vă încurajez - părinţi, copii, bunici şi nepoţi, bunicii au o mare importanţă -, vă încurajez să rămâneţi mereu uniţi, strânşi între voi în jurul Domnului: în respect, în ascultare, în îngrijire reciprocă.
Este un lucru pe care aş vrea să-l subliniez despre familie. O întrebare pe care o pun părinţilor care au copii mici: voi sunteţi capabili să vă jucaţi cu copiii voştri? Voi vă jucaţi cu copiii? Este important a te întinde pe pământ cu copilul, cu copila, a te juca împreună cu copiii! Apoi, un alt lucru: Voi îi vizitaţi pe bunici? Bunicii sunt în familie sau trăiesc în casa de odihnă fără să-i viziteze cineva? Bunicii, probabil, trebuie să fie în casa de odihnă, dar mergeţi să-i vizitaţi! Să vă simtă încontinuu prezenţi. Mereu uniţi, vă rog, şi în rugăciunea făcută împreună, pentru că fără rugăciune nu se merge înainte, nici în familie. Învăţaţi-i pe copii să se roage! Şi în această privinţă, în aceste zile, vă sugerez să găsiţi vreun moment în care să vă adunaţi, împreună, în jurul ieslei, pentru a aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru darurile sale, pentru a-i cere ajutor pentru viitor şi pentru a vă reînnoi reciproc afectul vostru în faţa Pruncului Isus.
Preaiubiţilor, mulţumesc pentru această întâlniri şi pentru tot ceea ce faceţi. Vă urez tot binele pentru Sfântul Crăciun şi pentru anul care urmează să înceapă: Anul Sfânt al speranţei. Şi în familie creşte speranţa! Vă binecuvântez şi vă recomand: nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Şi dacă are cineva vreo dificultate specială, vă rog să vorbiţi, spuneţi-o responsabililor, pentru că noi vrem să rezolvăm toate dificultăţile. Şi asta se face cu dialog şi nu strigând, nici tăcând. Se dialoghează, mereu! "Domnule administrator, cardinal, papă, părinte, am această dificultate. Mă ajutaţi s-o rezolv?" Şi vom căuta împreună să rezolvăm dificultăţile.
Mulţumiri, multe mulţumiri şi Crăciun fericit!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
