Iubiţi fraţi şi surori,
Pentru mine este o bucurie să mă întâlnesc cu voi, angajaţi vaticani şi cu familiile voastre, în apropierea sărbătorilor de Crăciun. Mulţumesc colegului vostru medic care a vorbit în numele vostru al tuturor: cuvintele sale ne-au făcut bine şi ne dau speranţă. Sunt recunoscător fiecăruia dintre voi pentru munca pe care o desfăşuraţi cu pasiune în slujba Curiei Romane şi a Cetăţii Vaticanului. Pandemia a determinat nu numai o situaţie sanitară critică, ci şi nu puţine dificultăţi economice atâtor familii şi instituţii. Şi Sfântul Scaun a resimţit asta şi face orice efort pentru a înfrunta în cel mai bun dintre moduri această situaţie precară. Este vorba de a asculta de exigenţele voastre legitime de angajaţi şi de cele ale Sfântului Scaun: trebuie să ne venim în întâmpinare reciproc şi să mergem înainte în munca noastră comună, însă întotdeauna. Colaboratorii noştri, voi care lucraţi la Sfântul Scaun, sunteţi cel mai important lucru: nimeni nu trebuie lăsat în afară, nimeni nu trebuie să părăsească locul de muncă; superiorii Guvernatoratului, precum şi de la Secretariatul de Stat, toţi, caută modurile pentru a nu diminua veniturile voastre şi de a nu diminua nimic, nimic în acest moment atât de urât pentru rodul muncii voastre. Se caută mult moduri, însă principiile sunt aceleaşi: a nu părăsi locul de muncă; nimeni nu trebuie concediat, nimeni nu trebuie să sufere efectul economic urât al acestei pandemii. Însă toţi împreună trebuie să lucrăm mai mult pentru a ne ajuta să rezolvăm această problemă care nu este uşor, pentru că voi ştiţi: aici, fie în Guvernatorat, fie în Secretariatul de Stat, nu există Mandrake, nu există bagheta magică şi trebuie căutate căile pentru a rezolva asta şi cu bunăvoinţă, toţi împreună, o vom rezolva. Ajutaţi-mă în asta şi eu vă ajut pe voi: toţi împreună ne ajutăm să mergem înainte ca o singura familie. Mulţumesc.
Crăciunul este o sărbătoare de bucurie "pentru că s-a născut pentru noi Isus" (cf. Is 9,5) şi noi toţi suntem chemaţi să mergem spre el. Exemplul ni-l dau păstorii. Trebuie să mergem şi noi la Isus: să ne scuturăm de toropeala noastră, de plictiseală, de apatie, de dezinteres şi de frică, în special în acest timp de criză sanitară, în care cu greu se regăseşte entuziasmul vieţii şi al credinţei. Este obositor: este un timp care oboseşte. Imitând păstorii, suntem chemaţi să asumăm trei atitudini, trei verbe: a redescoperi, a contempla şi a vesti. Fiecare dintre noi să vadă în viaţa sa cum poate redescoperi, cum poate contempla şi cum poate vesti.
Este important a redescoperi naşterea Fiului lui Dumnezeu ca evenimentul cel mai mare din istorie. Este evenimentul prezis de profeţi cu secole înainte de a se petrece. Este evenimentul despre care se vorbeşte şi astăzi: care este personajul istoric despre care se vorbeşte şi cum se vorbeşte despre Isus? Au trecut douăzeci de secole şi Isus este mai viu ca oricând - este şi mai persecutat, de atâtea ori; este şi mai murdărit de lipsa de mărturie a atâtor creştini. Au trecut douăzeci de secole. Şi cei care se îndepărtează de el, cu comportamentul lor, dau o ulterioară mărturie lui Isus: fără el omul se prăbuşeşte în rău: în păcat, în viciu, în egoism, în violenţă, în ură. Cuvântul s-a făcut trup şi şi-a stabilit locuinţa sa în mijlocul nostru: iată evenimentul pe care trebuie să-l redescoperim.
A doua atitudine este aceea a contemplaţiei. Prima era a redescoperi, a doua a contempla. Păstorii spun: "Să vedem acest eveniment pe care ni l-a făcut cunoscut Domnul" (Lc 2,15): adică să medităm, să contemplăm, să ne rugăm. Şi aici exemplul cel mai frumos ne este dat de mama lui Isus, de Maria: ea păstra în inimă, medita... Şi meditând, ce descoperim? Ne spune Sfântul Paul: "Dar când s-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu mântuitorul nostru - nu prin faptele pe care le-am fi făcut noi în dreptate, ci după îndurare - el ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt" (Tit 3,4-5). Descoperim că Dumnezeu manifestă bunătatea sa în Isus Prunc. Manifestă milostivirea sa faţă de fiecare din noi; ştim că avem nevoie de milostivire în viaţă. Fiecare ştie, şi poate da nume şi prenume lucrurilor care sunt în propria inimă şi care au nevoie de milostivirea lui Dumnezeu. Cine nu se simte mişcat de duioşie în faţa unui prunc mic? În Isus Prunc, Dumnezeu se arată amabil, plin de bunătate, de blândeţe. Cu adevărat un astfel de Dumnezeu putem să-l iubim cu toată inima. Dumnezeu manifestă bunătatea sa pentru a ne mântui. Şi ce înseamnă a fi mântuiţi? Înseamnă a intra în însăşi viaţa lui Dumnezeu, a deveni fii adoptivi ai lui Dumnezeu prin botez. Aceasta este marea semnificaţie a Crăciunului: Dumnezeu se face om pentru ca noi să putem deveni fii ai lui Dumnezeu.
A doua Persoană a Sfintei Treimi s-a făcut om, pentru a deveni fratele mai mare, primul născut dintr-o mulţime de fraţi. Şi Dumnezeu ne mântuieşte, aşadar, prin botez şi ne introduce pe toţi ca fraţi: a contempla acest mister, a-l contempla pe Prunc. Şi pentru asta, cateheza pe care ne-o dă ieslea este atât de frumoasă, pentru că ni-l arată pe Pruncul duios care ne vesteşte milostivirea lui Dumnezeu. A contempla ieslele. Şi când alaltăieri am binecuvântat Pruncuşorii; a fost o "contemplare". Pruncuşorul din iesle este o figură, dar este o figură care ne face să ne gândim la această mare milostivire a lui Dumnezeu care s-a făcut Prunc.
Şi în faţa acestei realităţi, a treia atitudine este: a vesti. Aceasta este atitudinea care ne ajută să mergem înainte. Cele trei atitudini care ne ajută în acest moment, şi a merge înainte cu asta. Cum trebuie să facem? Să privim încă o dată pe păstori: "Păstorii s-au întors glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost spus" (Lc 2,20). S-au întors la viaţa lor de toate zilele. Şi noi trebuie să ne întoarcem la viaţa noastră de toate zilele: Crăciunul trece. Însă trebuie să ne întoarcem la viaţa în familie, la muncă, transformaţi, trebuie să ne întoarcem glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ceea ce am auzit şi am văzut. Trebuie să ducem vestea cea bună lumii: Isus este mântuitorul nostru. Şi aceasta este o obligaţie. Pentru ce am speranţă? Pentru că Domnul m-a mântuit. A ne aminti ceea ce noi contemplăm şi a merge înainte ca să-l vestim. A-l vesti cu cuvântul, cu mărturia vieţii noastre. Totuşi, dificultăţile şi suferinţele nu pot întuneca lumina Crăciunului, care provoacă o bucurie intimă pe care nimeni nu ne-o poate lua.
Astfel, să mergem înainte, cu aceste trei atitudini: a redescoperi, a contempla şi a vesti.
Iubiţi fraţi şi surori, vă reînnoiesc recunoştinţa, vă reînnoiesc aprecierea pentru munca voastră. Atâţia dintre voi sunt un exemplu pentru ceilalţi: muncesc pentru familie, cu un spirit de slujire adusă Bisericii şi mereu cu bucuria care vine din conştiinţa că Dumnezeu este mereu între noi, este Dumnezeu-cu-noi. Şi nu uitaţi: bucuria este contagioasă şi face bine întregii comunităţi de muncă. Aşa cum, de exemplu, tristeţea care vine din bârfă este urâtă şi trage în jos. Bucuria este contagioasă şi face să creştem. Fiţi bucuroşi, fiţi martori ai bucuriei! Şi din inimă, Crăciun fericit tuturor!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
