Papa îl va canoniza la 15 mai pe martirul nazismului Titus Brandsma
de Salvatore Cernuzio
"Mă voi ruga pentru dumneavoastră". Acidul fenic începea deja să-i curgă în vene, când carmelitul Titus Brandsma a rostit aceste cuvinte, ultimele din viaţa sa, asistentei care, la ordinul SS din lagărul din Dachau, i-a administrat o injecţie letală. O iertare, invocată de călugărul, profesor şi jurnalist, în mijlocul ultimelor respiraţii, la încheierea unei vieţi de sfinţenie tradusă în curaj şi determinare în anii întunecaţi ai invaziei naziste.
Sfinţenie care acum este recunoscută de Biserica universală, care îl va canoniza la 15 mai împreună cu două surori, franceza Maria Rivier şi italiana Maria a lui Isus, într-o mare ceremonie la "Sfântul Petru" în care vor fi ridicaţi la cinstea altarelor şi cei şapte fericiţi a căror canonizare pontiful a decretat-o, în consistoriul din 3 mai 2021, fără a fixa data din cauza pandemiei. Ceremonia a fost programată după aceea pentru luna mai. Printre fericiţi figurează şi Charles De Foucauld, călugărul francez explorator al Saharei şi al culturii tuaregilor, punte a dialogului între religii.
Aşadar, la 15 mai vor fi zece noi sfinţi proclamaţi de Papa Francisc. La începutul ceremoniei de astăzi, cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a citit numele şi a prezentat un scurt profil al celor trei fericiţi, "fraţi şi surori care au primit lumina lui Dumnezeu în inima lor şi au transmis-o lumii, fiecare după propria tonalitate". Minunile atribuite lor şi recunoscute de papa, a adăugat cardinalul, "sunt semnul că poporul lui Dumnezeu nu a admirat numai martiriul lor sau exercitarea eroică a virtuţilor, ci a recunoscut şi o atare apropiere de Dumnezeu încât să se încredinţeze cu încredere mijlocirii lor".
"Om blând, dar determinat", Brandsma, originar din Ţările de Jos, unde evlavia faţă de el este profundă şi răspândită, în virtutea rolului de asistent ecleziastic al jurnaliştilor catolici, numit astfel de episcopii olandezi în 1935, a folosit reţeaua ziarelor catolice pentru a apăra libertatea de informaţie şi demnitatea fiecărei persoane şi pentru a stigmatiza ideologiile naziste, a căror orientare anti-umană a criticat-o dur. Scrierile sale curajoase au devenit punct de referinţă pentru rezistenţa morală şi culturală a poporului olandez, dar au izbit Reichul care se temea "de acel profesor rău" - cum afirma un titlu din cotidianul berlinez Fridericus - şi care a decis prin urmare să-l reducă la tăcere.
Pretextul a fost circulara pe care Brandsma a trimis-o la 31 decembrie 1941 tuturor cotidianelor catolice, la îndemnul episcopatului local, pentru a le îndemna să nu publice anunţurile Mişcării Naţional-Socialiste care favorizau "rasa". În caz contrar, scria el, "nu vor mai trebui să fie considerate catolice şi nu vor mai trebui şi nici nu vor putea se să bazeze pe cititori şi abonaţi catolici". Părintele Titus a fost arestat în ianuarie 1942 ca subversiv periculos şi dus la Amersfoort, "lagăr de trecere" în aşteptarea deportării. Detaliile zilelor de detenţie se cunosc graţie unui jurnal şi a câtorva scrisori trimise superiorilor, confraţilor, rudelor, prietenilor. În ele, carmelitul relata despre spaţiul îngust al celulei, despre maltratări, însă fără a exprima vreodată tristeţe sau plângeri. Deşi nu putea să primească împărtăşania, spunea că se simte acasă în închisoare pentru că Dumnezeu era alături de el.
Aceeaşi seninătate a menţinut-o până la moarte, petrecută la Dachau cu o injecţie cu otravă. Asistenta care i-a inoculat acidul fenic a relatat ultimele clipe de viaţă, în cursul interogatoriilor pentru procesul de canonizare: "Mi-a luat mâna şi a spus: «Sărmană tânără care sunteţi dumneavoastră, eu mă voi ruga pentru dumneavoastră!»". Drumul pământesc al lui Brandsma s-a încheiat la 26 iulie 1942, la 61 de ani. Ioan Paul al II-lea, la 3 septembrie 1985, l-a proclamat fericit şi martir pentru credinţă. Acum, cu papa Francisc devine sfânt. Minunea recunoscută lui se referă la vindecarea unui părinte carmelit de "melanomă metastatică la limfonoduli", petrecută în 2004 la Palm Beach (SUA).
Cu Brandsma va fi canonizată franceza Maria Rivier. O sfinţenie cultivată încă de când, fiind copilă şi bolnavă de o boală care o împiedica să meargă, a promis Fecioarei Maria că, dacă se va vindeca, îşi va dedica viaţa pentru educaţia celor mai mici. S-a vindecat şi la 18 ani a deschis o şcoală pentru copii în oraşul său natal. În perioada Revoluţiei franceze, atât de ostilă faţă de religia catolică şi faţă de instituţiile sale, a înflorit carisma sa întemeietoare: tânăra femeie a dat viaţă Congregaţiei Surorilor Prezentării Mariei. Surorile s-au dedicat nu numai formării religioase şi educaţiei fetelor, ci au întreprins un adevărat apostolat pentru trezirea credinţei şi a practicii religioase în parohiile unde adunau oamenii în fiecare duminică, explicând doctrina şi invitând la rugăciune. Maria Rivier a murit la 3 februarie 1738; tot Ioan Paul al II-lea a beatificat-o în 1982. Minunea atribuită mijlocirii sale se referă la revenirea vitală în 2013 a unui copil din Meru, în Kenya, născut în "lipsă prelungită de activitate cardiacă, respiratorie, neurologică".
Maria a lui Isus, întemeietoarea capucinelor Neprihănitei de la Lourdes, s-a născut în schimb la Palermo cu numele de Carolina Santocanale într-o familie înstărită. Frecventând casa bunicilor la Monreale, a văzut nevoia de asistenţă şi instruire a oamenilor. Aşadar a abandonat propunerea vieţii de claustrare, cultivată de când era tânără, şi s-a pus în slujba populaţiei care o numea "doamnă", dar care privea cu admiraţie la umilinţa sa. A îmbrăţişat spiritualitatea franciscană, devenind terţiară; a adunat alte tinere doritoare să-şi dedice viaţa pentru ajutorarea aproapelui. S-a stabilit în orăşelul Cinisi, unde, în oratoriu a deschis o grădiniţă, un internat (cămin) şi un laborator de cusut. A lucrat până în ultima zi şi a murit chiar la sfârşitul unei zile obositoare, în 1923. Minunea pentru canonizarea sa se referă la două sarcini duse la capăt, între 2016 şi 2017, de o femeie siciliană afectată de o patologie gravă care îi provocase infertilitatea.
Nouă cardinali ridicaţi la Ordinul Prezbiterilor
La sfârşitul consistoriului a urmat Optatio a nouă cardinali de la Ordinul Diaconilor la Ordinul Prezbiterilor. Este vorba de cardinalii: Manuel Monteiro de Castro, (Diaconia "Domenico di Guzmán"); Santos Abril y Castelló ("San Ponziano"); Antonio Maria Vegliò, ("San Cesareo in Palatio"); Giuseppe Bertello, ("Santissimi Vito, Modesto e Crescenzia"); Francesco Coccopalmerio, ("San Giuseppe dei Falegnami"); João Braz de Aviz, ("Santa Elena fuori Porta Prenestina"); Edwin Frederick O’Brien, ("San Sebastiano al Palatino"); Domenico Calcagno, ("Annunciazione della Beata Vergine Maria a Via Ardeatina"); Giuseppe Versaldi, ("Sacro Cuore di Gesù a Castro Pretorio").
(După Vatican News, 4 martie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
