Papa Francisc: "Mângâierea şi zâmbetul". Întâlnire cu bunici, bătrâni şi nepoţi promovată de Fundaţia "Età Grande" ["Vârsta Mare"] (27 aprilie 2024)
Dragi bunici şi dragi nepoţi, bună ziua şi bine aţi venit!
Îl salut pe Monseniorul Vincenzo Paglia şi pe toţi cei care au colaborat pentru a organiza acest moment de sărbătoare. Şi o mulţumire deosebită se îndreaptă spre numeroasele persoane din lumea spectacolului care au voit să participe. Mulţumesc!
Noi toţi avem un bunic sau o bunică, doi bunici, două bunice. Este o experienţă frumoasă a avea un bunic. Dar şi Italia are un "bunic", şi pentru aceasta vreau să-l salut pe "bunicul din Italia" [Lino Banfi], care este prezent aici.
Este frumos să vă primesc aici, bunici şi nepoţi, tineri şi mai puţin tineri. Astăzi vedem, aşa cum spune psalmul, cât de frumos este să fim împreună (cf. Ps 133). Este suficient să vă privesc pentru a înţelege asta, pentru că între voi este iubire. Şi tocmai asupra acestui lucru aş vrea să reflectăm un moment: asupra faptului că iubirea ne face mai buni, ne face mai bogaţi şi ne face mai înţelepţi la orice vârstă.
Primul: iubirea ne face mai buni. Arătaţi asta şi voi, care vă îmbunătăţiţi reciproc iubindu-vă. Şi vă spun ca "bunic", cu dorinţa de a împărtăşi credinţa mereu tânără care uneşte toate generaţiile. Şi eu am primit-o de la bunica mea, prima de la care am învăţat să-l cunosc pe Isus, care ne iubeşte, care nu ne lasă niciodată singuri şi care ne determină să devenim şi noi aproapele unii de alţii şi să nu excludem niciodată pe nimeni. Eu îmi amintesc şi astăzi primele rugăciuni pe care mi le-a învăţat bunica. De la ea am auzit istoria acelei familii unde era bunicul care, de vreme ce la masă nu mai mânca bine şi se murdărea, a fost îndepărtat, pus să mănânce singur. Şi nu era un lucru frumos - bunica mi-a povestit această istorioară -, nu era un lucru frumos dimpotrivă, era foarte urât! Atunci nepoţelul - continuă povestea pe care mi-a povestit-o bunica -, nepoţelul a început să umble timp de câteva zile cu ciocan şi cuie şi, când tatăl l-a întrebat ce făcea, a răspuns: "Construiesc o masă pentru tine, pentru ca să mănânci singur când vei deveni bătrân!". Asta m-a învăţat bunica mea şi eu nu am uitat niciodată. Nu uitaţi nici voi, pentru că numai fiind împreună cu iubire, neexcluzând pe nimeni, devenim mai buni, devenim mai umani!
Nu numai atât, ci devenim şi mai bogaţi. Cum aşa? Societatea noastră este plină de persoane specializate în atâtea lucruri, bogată în cunoştinţe şi în mijloace utile pentru toţi. Însă dacă nu există împărtăşire şi fiecare se gândeşte numai la sine, toată bogăţia se pierde, ba chiar se transformă într-o sărăcire de umanitate. Şi acesta este un mare risc pentru timpul nostru: sărăcia fragmentării şi a egoismului. Persoana egoistă crede că este mai importantă dacă se pune în centru şi dacă are mai multe lucruri, mai multe lucruri... Dar persoana egoistă este cea mai săracă, pentru că egoismul sărăceşte. Să ne gândim, de exemplu, la unele expresii pe care le folosim: când vorbim despre "lumea tinerilor", despre "lumea bătrânilor", despre "lumea acestuia şi a aceluia"... Dar lumea este una singură! Şi este compusă din atâtea realităţi care sunt diferite tocmai pentru a se putea ajuta şi completa reciproc: generaţiile, popoarele, şi toate diferenţele, dacă sunt armonizate, pot revela, ca faţetele unui mare diamant, strălucirea minunată a omului şi a creaţiei. Şi asta ne învaţă faptul de a fi voi împreună: să nu lăsăm ca diversităţile să creeze despărţiri între noi! Să nu pulverizeze diamantul iubirii, comoara cea mai frumoasă pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu.
Uneori auzim fraze precum "gândeşte-te la tine însuţi!", "a nu avea nevoie de nimeni!". Sunt fraze false, care înşală persoanele, făcând să se creadă că este frumos a nu depinde de ceilalţi, a face de la sine, a trăi ca insule, în timp ce acestea sunt atitudini care creează doar atâta singurătate. Ca de exemplu atunci când, din cauza culturii rebutului, bătrânii sunt lăsaţi singuri şi trebuie să petreacă ultimii ani ai vieţii departe de casă şi de cei dragi ai lor. Ce părere aveţi? Este frumos acest lucru sau nu este frumos? Nu! Bătrânii nu trebuie să fie lăsaţi singuri, trebuie să trăiască în familie, în comunitate, cu afectul tuturor. Şi dacă nu pot să trăiască în familie, noi trebuie să mergem pentru a-i căuta şi a fi aproape de ei. Să ne gândim un moment: nu este mult mai bună o lume în care nimănui nu trebuie să-i fie frică să termine zilele sale singur? Clar că da. Şi atunci să construim această lume, împreună, nu numai elaborând programe de asistenţă, ci mai ales cultivând proiecte diferite de existenţă, în care anii care trec să nu fie consideraţi o pierdere care diminuează pe cineva, ci un bine care creşte şi îmbogăţeşte pe toţi: şi ca atare să fie apreciaţi şi nu temuţi.
Şi asta ne duce la ultimul aspect: iubirea care ne face mai înţelepţi. Este curios: iubirea ne face mai înţelepţi. Dragi nepoţi, bunicii voştri sunt amintirea unei lumi fără amintire, şi "când o societatea pierde amintirea, s-a terminat" (Discurs adresat Comunităţii "Sfântul Egidiu", 15 iunie 2014). Întreb: Cum este o societate care pierde amintirea? [răspund în cor: "terminată"]. Terminată. Nu trebuie să pierdem amintirea. Ascultaţi-i pe bunici, în special atunci când vă învaţă cu iubirea lor şi cu mărturia lor să cultivaţi afectele cele mai importante, care nu se obţin cu forţa, nu apar cu succesul, ci umplu viaţa.
Nu este o întâmplare că au fost doi bătrâni, îmi place să mă gândesc la doi bunici, Simeon şi Ana, care l-au recunoscut pe Isus când a fost dus la templu de Maria şi Iosif (cf. Lc 2,22-38). Aceşti doi bunici l-au recunoscut pe Isus înaintea tuturor. L-au primit, l-au luat în braţe şi au înţeles - numai ei au înţeles - ceea ce se întâmpla: şi anume că Dumnezeu era acolo, prezent, şi că îi privea cu ochii unui prunc. Înţelegeţi? Aceşti doi bătrâni, numai ei şi-au dat seama, văzându-l pe micul Isus, că a venit Mesia, Mântuitorul pe care toţi îl aşteptau. Bătrânii au fost cei care au înţeles Misterul.
Bătrânii folosesc ochelarii - aproape toţi -, dar văd departe. Cum aşa? Văd departe, pentru că au trăit atâţia ani şi au atâtea lucruri de învăţat: de exemplu, cât de urât este războiul. Eu, cu mult timp în urmă, am învăţat asta chiar de la bunicul meu, care a trăit în anul 1914, la Piave, Primul Război Mondial, şi care cu relatările sale m-a făcut să înţeleg că războiul este un lucru oribil, care nu trebuie făcut niciodată. M-a învăţat şi un cântec frumos, pe care încă mi-l amintesc. Vreţi să vi-l spun? [răspund: "Da!"]. Gândiţi-vă bine, asta cântau soldaţii la Piave: "Generalul Cadorna a scris reginei: dacă vreţi să priviţi Trieste, priviţi-l în vedere!". Este frumos! Îl cântau soldaţii.
Căutaţi-i pe bunicii voştri şi nu-i marginalizaţi, pentru binele vostru: "Marginalizarea bătrânilor [...] corupe toate perioadele vieţii, nu numai pe cea a bătrâneţii" (Cateheză, 1 iunie 2022). În cealaltă dieceză eu vizitam casele de odihnă ale bătrânilor şi întrebam mereu: "Câţi copii aveţi?" - "Atâţia, atâţia!" - "Şi vin să vă viziteze?" - "Da, da, mereu - îmi amintesc un caz - vin mereu". Şi când ieşeam, infirmiera îmi spunea: "Ce bună este femeia aceea, cum îi acoperă pe copii: vin de două ori pe an, nu mai mult". Bunicii sunt generoşi, ştiu să acopere lucrurile urâte. Vă rog, căutaţi-i pe bunicii voştri, nu-i marginalizaţi, este pentru binele vostru. Marginalizarea bătrânilor corupe toate perioadele vieţii, nu numai pe cea a bătrâneţii. Îmi place să repet asta. Voi în schimb învăţaţi înţelepciunea de la iubirea lor puternică, precum şi de la fragilitatea lor, care este un "magisteriu" capabil să înveţe fără a fi nevoie de cuvinte, un adevărat antidot împotriva împietririi inimii: vă va ajuta să nu vă aplatizaţi asupra prezentului şi să gustaţi viaţa ca relaţie (cf. Benedict al XVI-lea, Salut în Casa-familie "Trăiască bătrânii", 12 noiembrie 2012). Dar nu numai atât: când voi, bunici şi nepoţi, bătrâni şi tineri, sunteţi împreună, când vă vedeţi şi vă auziţi des, când vă îngrijiţi unii de alţii, iubirea voastră este un suflu de aer curat care împrospătează lumea şi societatea şi ne face pe toţi mai puternici, dincolo de legăturile de rudenie.
Este mesajul pe care ni l-a dat şi Isus pe cruce, când, "văzând Isus că stăteau acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: «Femeie, iată-l pe fiul tău!». Apoi, i-a spus discipolului: «Iat-o pe mama ta!». Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el" (In 19,26-27). Cu acele cuvinte ne-a încredinţat un miracol de realizat: acela de a ne iubi toţi ca o mare familie.
Preaiubiţi prieteni, mulţumesc pentru că sunteţi aici şi mulţumesc pentru ceea ce faceţi cu Fundaţia "Età Grande" ["Vârsta Mare"]! Împreună, uniţi, sunteţi un exemplu şi un dar pentru toţi. Vă amintesc în rugăciune, vă binecuvântez şi vă recomand să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc, multe mulţumiri!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
