Publicăm în continuare discursul rostit de Benedict al XVI-lea primind vineri în audienţă pe participanţii la Forumul Asociaţiilor de Familii şi la Federaţia Europeană a Asociaţiilor de Familii Catolice (FAFCE).

*

(în italiană)

Mulţumesc pentru vizita voastră care-mi permite să cunosc activităţile pe care le desfăşoară ilustrele voastre asociaţii, care fac parte din Forumul de Asociaţii de Familii şi din Federaţia Europeană a Asociaţiilor de Familii Catolice. Fiecăruia dintre voi, prezenţi aici, salutul meu cordial. Un salut care, în primul rând, se îndreaptă spre preşedintele Forumului, avocatul Giovanni Giacobbe, căruia îi sunt recunoscător pentru cuvintele gentile pe care mi le-a adresat în numele vostru. Această întâlnire are loc cu ocazia celebrării anuale a Zilei Internaţionale a Familiei, care era la 15 mai. Pentru a sublinia importanţa acestei date aţi voit să organizaţi o întâlnire cu tema de actualitate relevantă: "Alianţa pentru familie în Europa: asociaţionismul protagonist", pentru a confrunta experienţele între diferite forme asociative familiare şi cu obiectivul de a-i sensibiliza pe guvernanţi şi opinia publică despre rolul central şi de neînlocuit pe care-l desfăşoară familia în societatea noastră. De fapt, aşa cum aţi observat pe bună dreptate, o acţiune politică, ce vrea să privească spre viitor cu previziune, nu poate să nu pună familia în centrul atenţiei sale şi al programării sale.

*

(în franceză)

Anul acesta, aşa cum ştiţi bine, este aniversarul a 40 de ani ai enciclicei Humanae vitae şi 25 de ani de la promulgarea Cartei drepturilor familiei, prezentată de Sfântul Scaun la 22 octombrie 1983. Două documente legate în mod ideal între ele, pentru că, dacă primul reafirmă cu tărie, mergând cu curaj împotriva curentului faţă de cultura dominantă, calitatea iubirii soţilor, nu manipulată de egoism şi deschisă spre viaţă, al doilea scoate în evidenţă acele drepturi inalienabile care permit familiei, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, să fie leagănul natural al vieţii umane. Îndeosebi Carta drepturilor familiei, adresată în special guvernelor, oferă, celui care este investit cu responsabilitatea în vederea binelui comun, un model şi un punct de referinţă pentru elaborarea unei adecvate legislaţii politice a familiei. În acelaşi timp, ea se îndreaptă spre toate familiile inspirându-le să se coalizeze în apărarea şi promovarea drepturilor lor. În acest sens, asociaţionismul vostru poate reprezenta un instrument deosebit de oportun pentru a realiza mai bine spiritual citatei Carte a drepturilor familiei.

*

(în germană)

Iubitul pontif Ioan Paul al II-lea, pe bună dreptate numit şi "papa al familiei", repeta că "viitorul omenirii trece prin familie" (Familiaris consortio, 86). El sublinia des valoarea de neînlocuit a instituţiei familiare, conform planului lui Dumnezeu Creator şi Tată. Şi eu, chiar la începutul pontificatului meu, deschizând la 6 iunie 2005 Întâlnirea Diecezei de Roma, dedicată tocmai familiei, am reafirmat că adevărul căsătoriei şi al familiei îşi înfige rădăcinile în adevărul omului şi am găsit realizare în istoria mântuirii, în al cărui centru se află cuvântul: "Dumnezeu iubeşte poporul său". De fapt, revelaţia biblică este înainte de toate expresie a unei istorii de iubire, istoria alianţei lui Dumnezeu cu oamenii. Iată de ce istoria iubirii şi a unirii dintre un bărbat şi o femeie în alianţa căsătoriei a fost asumată de Dumnezeu ca simbol al istoriei mântuirii. Tocmai pentru aceasta, unirea de viaţă şi de iubire, bazată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, care constituie familia, reprezintă un bine de neînlocuit pentru întreaga societate, care nu trebuie confundată şi nici echivalată cu alte tipuri de unire.

*

(în engleză)

Ştim bine câte provocări întâlnesc astăzi familiile, cât de dificil este de realizat, în condiţiile sociale moderne, idealul fidelităţii şi al solidităţii iubirii conjugale, de avut şi de educat copii, de păstrat armonia nucleului familiar. Dacă, slavă lui Dumnezeu, există exemple luminoase de familii trainice şi deschise la cultura vieţii şi a iubirii, nu lipsesc din păcate, şi sunt chiar în creştere, crizele matrimoniale şi familiare. Din atâtea familii, care se află în condiţii de lipsuri preocupante, se ridică, uneori chiar în mod inconştient, un strigăt, o cerere de ajutor care-i interpelează pe responsabilii administraţiilor publice, ai comunităţilor ecleziale şi ai diferitelor agenţii educative. De aceea devine tot mai urgentă angajarea de a uni forţele pentru a susţine, cu orice mijloc posibil, familiile din punct de vedere social şi economic, juridic şi spiritual. În acest context, îmi place să subliniez şi să încurajez unele iniţiative şi propuneri care au reieşit din întâlnirea voastră. De exemplu, mă refer la angajarea lăudabilă de a-i mobiliza pe cetăţenii care susţin iniţiativa pentru "Un fisc după măsura familiei", pentru ca guvernele să promoveze o politică familiară care să ofere părinţilor posibilitatea concretă de a avea copii şi de a-i educa în familie.

*

(în italiană)

Familia, celulă de comuniune aflată la fundamentul societăţii, pentru credincioşi este ca o "mică biserică domestică", chemată să reveleze lumii iubirea lui Dumnezeu. Iubiţi fraţi şi surori, ajutaţi familiile să fie semn vizibil al acestui adevăr, să apere valorile scrise în însăşi natura umană şi deci comune întregii omenirii, adică viaţa, familia şi educaţia. Nu sunt principii care derivă dintr-o confesiune de credinţă, ci din aplicarea dreptăţii care respectă drepturile oricărui om. Aceasta este misiunea voastră, dragi familii creştine! Să nu dispară niciodată în voi încrederea în Domnul şi comuniunea cu el în rugăciune şi în referinţa constantă la cuvântul său. Astfel veţi fi martori ai iubirii sale, ne bazându-vă pur şi simplu pe resurse umane, ci sprijinindu-vă cu tărie pe stâncă, pe Dumnezeu, vivificaţi de puterea Duhului său. Maria, Regina Familiei, să conducă drumul tuturor familiilor omenirii ca stea luminoasă de speranţă. Cu aceste sentimente, cu plăcere vă binecuvântez pe voi prezenţi aici şi pe cei care fac parte din diferitele asociaţii pe care voi le reprezentaţi.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu