|
| © Vatican Media |
Papa Francisc: Discurs la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite (14 iunie 2023)
[Discurs la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, citit de E.S. Mons. Paul R. Gallagher, secretar pentru Raporturile cu Statele şi Organizaţiile Internaţionale]
Doamnă preşedinte al Consiliului de Securitate,
Domnule secretar general,
Dragă frate, mare imam de Al-Azhar,
Doamnelor şi domnilor!
Mulţumesc pentru invitaţia respectuoasă de a vă adresa cuvântul, pe care am primit-o cu bunăvoinţă, pentru că trecem printr-un moment crucial pentru omenire, în care pacea pare să moară în faţa războiului. Conflictele cresc şi stabilitatea este pusă tot mai mult în pericol. Trăim un al treilea război mondial pe bucăţi care cu cât trece timpul, cu atât pare să se extindă. Consiliul, care are ca mandat de a veghea asupra securităţii şi asupra păcii în lume, în ochii popoarelor pare uneori neputincios şi paralizat. Dar munca voastră, apreciată de Sfântul Scaun, este esenţială pentru promovarea păcii şi tocmai pentru asta aş vrea să vă invit, în mod întristat, să înfruntaţi problemele comune depărtându-vă de ideologii şi particularisme, de viziuni şi interese de parte, şi să cultivaţi o unică intenţie: să vă străduiţi pentru binele întregii omeniri. De fapt, de la Consiliu se aşteaptă să respecte şi să aplice "Carta Naţiunilor Unite cu transparenţă şi sinceritate, fără scopuri secundare, ca un punct de referinţă obligatoriu de dreptate şi nu ca un instrument pentru a masca intenţii ambigue"[1].
În lumea globalizată de astăzi suntem cu toţii mai apropiaţi, dar nu mai fraţi pentru asta. Dimpotrivă, suferim de o lipsă de fraternitate, care reiese din atâtea situaţii de nedreptate, sărăcie şi inegalitate, din lipsa unei culturi a solidarităţii. "Noile ideologii, caracterizate de individualism larg răspândit, egocentrism şi consumism materialist, slăbesc legăturile sociale, alimentând acea mentalitate de «risipă», care duce la dispreţuirea şi abandonarea celor mai slabi, a celor care sunt consideraţi «inutili». Astfel, convieţuirea umană devine tot mai asemănătoare cu un simplu do ut des pragmatic şi egoist"[2]. Dar cel mai rău efect al acestei lipse de fraternitate sunt conflictele armate şi războaiele, care fac duşmani nu numai persoanele, ci popoare întregi, şi ale căror consecinţe negative au repercusiuni timp de generaţii. Odată cu naşterea Naţiunilor Unite părea că omenirea a învăţat, după două conflicte mondiale teribile, să se îndrepte către o pace mai stabilă, să devină în sfârşit o familie de naţiuni. În schimb, se pare că se întoarce din nou în istorie, odată cu apariţia unor naţionalisme închise, exagerate, mâniate şi agresive, care au aprins conflicte nu numai anacronice şi depăşite, ci şi mai violente[3].
Ca om de credinţă, cred că pacea este visul lui Dumnezeu pentru omenire. Dar constat, din păcate, că, din cauza războiului, acest vis minunat se transformă într-un coşmar. Desigur, din punct de vedere economic, războiul atrage adesea mai mult decât pacea, deoarece favorizează câştigurile, dar întotdeauna pentru puţini şi în detrimentul bunăstării unor populaţii întregi; prin urmare, banii câştigaţi cu vânzarea armelor sunt bani murdari de sânge nevinovat. Este nevoie de mai mult curaj pentru a renunţa la profituri uşoare pentru a păstra pacea decât pentru a vinde arme din ce în ce mai sofisticate şi puternice. Este nevoie de mai mult curaj pentru a căuta pacea decât pentru a duce război. Este nevoie de mai mult curaj pentru a favoriza întâlnirea decât confruntarea, pentru a sta la mesele negocierilor decât pentru a continua ostilităţile.
Pentru a construi pacea trebuie să ieşim din logica legitimităţii războiului: dacă el ar fi putut fi valabil în vremurile trecute, în care conflictele armate aveau o sferă mai restrânsă, astăzi, cu armele nucleare şi de distrugere în masă, câmpul de luptă a devenit practic nelimitat şi efectele au devenit potenţial catastrofale. A sosit momentul să spunem serios "nu" războiului, să afirmăm că războaiele nu sunt drepte, dar că numai pacea este dreaptă: o pace stabilă şi durabilă, nu construită pe echilibrul precar al descurajării, ci pe fraternitatea care uneşte. Într-adevăr, călătorim pe acelaşi pământ, toţi fraţi şi surori, locuitori ai singurei case comune, şi nu putem ascunde cerul sub care trăim cu norii naţionalismelor. Unde vom ajunge dacă fiecare gândeşte doar pentru sine? Prin urmare, cei care lucrează pentru construirea păcii trebuie să promoveze fraternitatea. Este o muncă artizanală care cere pasiune şi răbdare, experienţă şi clarviziune, tenacitate şi dăruire, dialog şi diplomaţie. Şi ascultare: ascultare a strigătului celor care suferă din cauza conflictelor, în special al copiilor. Ochii lor plini de lacrimi ne judecă; viitorul pe care îl pregătim pentru ei va fi tribunalul alegerilor noastre prezente.
Pacea este posibilă, dacă este dorită cu adevărat! Ea ar trebui să găsească în Consiliul de Securitate "trăsăturile sale fundamentale, pe care o concepţie eronată despre pace ne face să le uităm cu uşurinţă: pacea trebuie să fie raţională, nu pasională, mărinimoasă, nu egoistă; pacea nu trebuie să fie inertă şi pasivă, ci dinamică, activă şi progresivă în conformitate cu exigenţele juste ale drepturilor omului declarate şi echitabile care cer exprimări noi şi mai bune; pacea nu trebuie să fie slabă, ineptă şi servilă, ci puternică fie pentru raţiunile morale care o justifică, fie pentru consensul unit al naţiunilor care trebuie să o susţină"[4].
Mai avem timp să scriem un nou capitol de pace în istorie: putem face în aşa fel încât războiul să aparţină trecutului şi nu viitorului. Discuţiile din cadrul Consiliului de Securitate sunt menite pentru aceasta şi la aceasta folosesc. Aş vrea să subliniez încă o dată un cuvânt, pe care îmi place să îl repet, deoarece îl consider decisiv: fraternitatea. El nu poate rămâne o idee abstractă, ci trebuie să devină punctul de plecare concret: este de fapt "o dimensiune esenţială a omului, care este o fiinţă relaţională. Conştiinţa vie a acestei relaţionalităţi ne conduce să vedem şi să tratăm fiecare persoană ca pe o adevărată soră şi un adevărat frate; fără ea devine imposibilă construirea unei societăţi drepte, a unei păci solide şi durabile"[5].
Pentru pace, pentru fiecare iniţiativă şi proces de pace asigur sprijinul meu, rugăciunea mea şi cea a credincioşilor catolici. Doresc din inimă ca nu numai Consiliul de Securitate, ci întreaga Organizaţie a Naţiunilor Unite, toate statele sale membre şi fiecare dintre oficialii săi să poată oferi un serviciu eficace omenirii, asumând responsabilitatea de a păzi nu numai propriul viitor, ci şi pe cel al tuturor, cu îndrăzneala de a reînnoi acum, fără teamă, ceea ce este necesar pentru a promova fraternitatea şi pacea întregii planete. "Fericiţi făcătorii de pace" (Mt 5,9).
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Discurs adresa membrilor Adunării Generale al Organizaţiei Naţiunilor Unite, 25 septembrie 2015.
[2] Mesaj pentru a XLVII-a Zi Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2014.
[3] Cf. Enciclica Fratelli tutti, nr. 11.
[4] Sf. Paul al VI-lea, Mesajul pentru a VI-a Zi Mondială a Păcii, 1 ianuarie 1973.
[5] Mesaj pentru a XLVII-a Zi Mondială a Păcii, 1 ianuarie 2014.
