Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Congresul Tomist Internaţional, promovat de Academia Pontificală "Sfântul Toma de Aquino" (22 septembrie 2022)
Cuvinte adresate în mod liber
Mie îmi place această întâlnire după atâţia ani pentru că este vorba de a reflecta despre un maestru. Uneori, când se reflectează asupra unei persoane care a fost creatoare de şcoli, filozofice sau teologice, se riscă să fie instrumentalizat maestrul pentru a spune lucrurile care mi se par mie, şi cu tomismul s-a întâmplat asta. Atâtea interpretări – mă gândesc la una de exemplu – cazuistice, ale tomismului, care a fost sclav al gândirii cazuistice. Amintesc aceea a unui spaniol care a scris multe cărţi, un anume Losada, cred că se numea aşa, nu-mi amintesc bine, care pentru a explică "metafizicul continuu" conform Sfântului Toma, a inventat acele "puncta inflata". Astfel, o interpretare de tip cazuist, de tip oportunist diminuează şi face ridicolă gândirea maestrului.
Când noi vrem să explicăm gândirea unui maestru, primul pas este contemplaţia, pentru a fi primiţi noi în acea gândire magisterială. Al doilea, cu timiditate, este explicaţia. Şi la sfârşit, cu multă atenţie, interpretarea, dar aceasta cu multă atenţie. Maestrul este un mare, maestrul este unul care face şcoală şi care a creat o şcoală. Maestrul este unul care pune în mişcare un întreg curent de gândiri. A nu-l folosi niciodată pe maestru pentru lucrurile pe care le gândesc eu, ci a pune lucrurile pe care le gândesc în lumina maestrului, ca lumina maestrului să interpreteze asta.
Îmi permit să vă relatez o experienţă a unui dominican. În Sinodul despre Familie existau puncte care nu erau clare despre doctrina catolică precum şi interpretări ale Sfântului Toma care nu erau clare. În acel timp eram chiar în discuţie pentru că nu găseam drumul. A fost un dominican, cardinalul Schönborn, care ne-a dat o lecţie de teologie tomistă – dar la o înălţime! –, pentru că el îl înţelegea pe Toma şi l-a explicat fără să-l folosească, cu măreţie. Am trăit acea experienţă a acelui mare dominican, care a fost secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Ar fi şi altele…, dar vreau să menţionez asta. Pe de o parte atâtea interpretări care reduc gândirea maestrului şi apoi experienţa unuia care a deschis-o: "Nu, asta spune Toma", şi a dovedit-o din ceea ce spunea. Acest lucru este minunat, acesta este un lucru foarte mare.
Pentru aceasta vă cer: înainte de a vorbi despre Sfântul Toma, înainte de a vorbi despre tomism, înainte de a preda, trebuie contemplat: a-l contempla pe maestru, a înţelege dincolo de gândirea intelectuală ce a trăit maestrul şi ce a voit să ne spună maestrul. Semnalul este când eu reduc figura maestrului la figura unui gânditor, ruinez gândirea; îi iau forţa, îi iau viaţa. Şi Sfântul Toma a fost o lumină pentru gândirea Bisericii, iar noi trebuie s-o apărăm de toate aceste "reducţionisme intelectualiste" care închid măreţia gândirii sale magisteriale.
Asta e ceea ce voiam să vă spun, în afară de discursul pe care fiecare dintre voi îl va lua. Dar am voit să mă opresc ca să vă spun asta: este un maestru, nu este un intelectual ca atâţia, nu, este diferit.
Vă mulţumesc mult. Şi acum mi-ar plăcea să vă dau binecuvântarea şi apoi să-i salut pe cei care vor să salute. Dacă vreunul nu vrea să mă salute, nu-l oblig!
Discurs înmânat
Domnilor cardinali,
Iluştri academicieni, doamnelor şi domnilor!
Sunt bucuros să vă primesc pe voi toţi, veniţi la Roma din diferite părţi ale lumii pentru a celebra al unsprezecelea Congres Tomist Internaţional. Mulţumesc cardinalului Luis Ladaria pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-a adresat. Îl salut pe părintele Serge-Thomas Bonino, preşedinte al Academiei Pontificale "Sfântul Toma de Aquino", şi pe toţi academicienii prezenţi. Exprim recunoştinţa mea şi cardinalului Gianfranco Ravasi care, în rolul de preşedinte al Consiliului de Coordonare a Academiilor Pontificale, a însoţit timp de atâţia ani viaţa Academiei.
Anul viitor va fi al şaptelea centenar al canonizării Sfântului Toma de Aquino, petrecută la Avignon în 1323. Acest eveniment ne aminteşte că acest teolog foarte mare – "învăţătorul comun" al Bisericii – este înainte de toate un sfânt, un discipol fidel al Înţelepciunii întrupate. Pentru aceasta, în rugăciunea zilei din comemorarea sa îi cerem lui Dumnezeu, "care ni l-a dat ca un model de râvnă pentru sfinţenie şi de căutare a adevărului", să ne "dea lumină pentru a-i înţelege învăţăturile şi putere pentru a-i urma exemplul". Şi aici găsim şi programul vostru spiritual: a-l imita pe sfânt şi a vă lăsa luminaţi şi conduşi de învăţător şi de maestru.
Aceeaşi rugăciune scoate în evidenţă pasiunea fratelui Toma pentru sfânta învăţătură. De fapt, el a fost un om pasionat de Adevăr, un căutător neobosit al feţei lui Dumnezeu. Biograful său prezintă că deja de copil ar fi întrebat: "Ce este Dumnezeu?"[1]. Această întrebare l-a însoţit pe Toma şi l-a motivat toată viaţa. Această căutare a adevărului despre Dumnezeu este mişcată şi impregnată de iubire. Aşa scrie el: "Împins de o voinţă arzătoare de a crede, omul iubeşte adevărul pe care-l crede, îl consideră în inteligenţa sa şi îl îmbrăţişează cu motivaţiile pe care le poate găsi în acest scop"[2]. A urmări cu umilinţă, sub conducerea Duhului Sfânt, intellectus fidei nu este opţional pentru credincios, ci este parte a dinamismului însuşi al credinţei sale. Este nevoie ca, deja primit în inimă, cuvântul lui Dumnezeu să ajungă la inteligenţă pentru "a reînnoi modul nostru de a gândi" (cf. Rom 12,2), pentru ca să evaluăm toate lucrurile la lumina Înţelepciunii veşnice. Prin urmare, căutarea pasionată a lui Dumnezeu este în acelaşi timp rugăciune şi contemplaţie, aşa încât sfântul Toma este model al teologiei care se naşte şi creşte în atmosfera adoraţiei.
Această căutare a adevărului despre Dumnezeu foloseşte cele două "aripi" ale credinţei şi raţiunii. Aşa cum ştim, modul în care Sfântul Toma a ştiut să coordoneze cele două lumini ale credinţei şi raţiunii rămâne exemplar. Sfântul Paul al VI-lea scria: "Punctul central şi aproape miezul soluţiei pe care Sfântul Toma a dat-o la problema noii confruntări dintre raţiune şi credinţă cu genialitatea intuiţiei sale profetice a fost acela al concilierii între secularitatea lumii şi radicalitatea evangheliei, scăpând astfel de tendinţa înnăscută care neagă lumea şi valorile sale, fără a renunţa totuşi la exigenţele supreme şi inflexibile ale ordinii supranaturale"[3]. Aşadar, creştinul nu se teme să demareze un dialog raţional sincer cu cultura din timpul său, convins, conform formulei lui Ambrosiaster îndrăgită de Toma, că "orice adevăr, de oricine ar fi spus, vine de Duhul Sfânt"[4].
În rugăciunea zilei citată deja noi cerem harul nu numai de a-l imita pe sfânt ci şi de "a înţelege învăţăturile sale". De fapt, Sfântul Toma este izvorul unei tradiţii de gândire a cărei "noutate perenă"[5] a fost recunoscută. Tomismul nu trebuie să fie un obiect de muzeu, ci un izvor mereu viu, conform temei congresului vostru: "Vetera novis augere. Resursele tradiţiei tomiste în contextul actual". Trebuie promovat, conform expresiei lui Jacques Maritain, un "tomism viu", capabil să se reînnoiască pentru a răspunde la întrebările de astăzi. Astfel, tomismul merge înainte urmând o dublă mişcare vitală de "sistolă şi diastolă". Sistolă, pentru că mai întâi trebuie să ne concentrăm asupra studierii operei Sfântului Toma în contextul său istoric-cultural, pentru a-i găsi principiile structurante şi a le percepe originalitatea. Însă după aceea vine diastola: să ne îndreptăm în dialog spre lumea de astăzi, pentru a asimila critic ceea ce există adevărat şi drept în cultura timpului.
Printre atâtea doctrine iluminante ale lui Toma de Aquino, aş vrea numai să atrag atenţia, aşa cum am făcut în enciclica Laudato si’, asupra rodniciei învăţăturii sale cu privire la creaţie. Nu întâmplător, scriitorul englez Chesterton l-a numit pe Toma de Aquino "Toma al Creatorului". Creaţia este pentru Sfântul Toma cea dintâi manifestare a generozităţii minunate a lui Dumnezeu, ba chiar a milostivirii sale gratuite[6]. Este cheia iubirii, spune Toma, care a deschis mâna lui Dumnezeu şi o ţine mereu deschisă[7]. El contemplă după aceea frumuseţea lui Dumnezeu care străluceşte în diversitatea ordonată a creaturilor. Universul creaturilor vizibile şi invizibile nu este nici un bloc monolitic nici pură diversitate informă, ci formează o ordine, un tot, în care toate creaturile sunt legate pentru că toate vin de la Dumnezeu şi merg la Dumnezeu, şi pentru că ele acţionează unele asupra altora creând astfel o reţea densă de relaţii. "Sfântul Toma de Aquino a subliniat cu înţelepciune că multiplicitatea şi varietatea provin din intenţia primului agent, Cel care a voit ca ceea ce lipseşte fiecărui lucru pentru a reprezenta bunătatea divină să fie suplinit de celelalte lucruri, pentru că bunătatea sa nu poate să fie reprezentată în mod adecvat de o singură creatură. Pentru aceasta avem nevoie să percepem varietatea lucrurilor în relaţiile lor multiple. Aşadar, se înţelege mai bine importanţa şi semnificaţia oricărei creaturi, dacă este contemplată în ansamblul planului lui Dumnezeu"[8].
Pentru toate acestea, iubiţi fraţi şi surori, pe urma predecesorilor mei vă recomand: Mergeţi la Toma! Nu vă fie frică să creşteţi şi să îmbogăţiţi cu lucrurile noi lucrurile vechi şi mereu rodnice. Vă urez spor la muncă şi din inimă vă binecuvântez. Şi vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
[1] Petrus Calo, Vita s. Thomas Aquinatis, în Fontes vitae s. Thomae Aquinatis, îngrijită D. Prümmer şi M.-H. Laurent, Toulouse, s. d., pag. 19.
[2] Summa theologiae, IIa-IIae, q. 2, a. 10.
[3] Scrisoarea apostolică Lumen Ecclesiae (20 noiembrie 1974), 8: AAS 66 (1974), 680.
[4] Ambrosiaster, In I Cor 12,3: PL 17, 258. Cf. Sf. Toma de Aquino, Summa theologiae, Ia-IIae, q. 109, a. 1, ad 1.
[5] Sf. Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Fides et ratio (14 septembrie 1998), 43-44.
[6] Cf. Sfântul Toma de Aquino, In IV Sent., d. 46, q. 2, a. 2, qla. 2, ad 1; Summa theologiae, Ia, q. 21, a. 4, ad 4.
[7] Cf. Sf. Toma de Aquino, In II Sent., Prologus.
[8] Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 86.
