|
| © Vatican Media |
Preacucernice părinte abate, distinşi profesori, dragi studioşi, bună ziua tuturor!
Vă mulţumesc pentru vizita voastră, care se desfăşoară în timp ce sunteţi reuniţi aici la Roma, în cadrul splendid al Bazilicii "Sfântul Paul din afara zidurilor", pentru Colocviul Ecumenic Paulin.
Această iniţiativă, născută la puţin timp după Conciliul Vatican II de un grup de studioşi care provin din circa zece ţări şi din diferite tradiţii creştine, a ajuns la a douăzeci şi şasea ediţie. Aşadar, se poate lăuda cu un intens drum de studii şi de cercetare care, graţie competenţei voastre şi pasiunii voastre, a contribuit la cunoaşterea biblică şi spirituală a Scrisorilor Apostolului Neamurilor. Este vorba de un eveniment şi mai important, deoarece colocviile au loc între confesiuni creştine diferite, iar voi înşivă, studioşi pasionaţi ai lui Paul, proveniţi din diferite naţiuni, purtând cu voi nu numai specificul studiilor, ci şi originalitatea culturii de origine şi viaţa de credinţă a comunităţii creştine căreia îi aparţineţi.
Aceasta - aş vrea să spun - este marea contribuţie a lui Colloquium: întâlnirea dintre creştini diferiţi între ei, şi totuşi uniţi de înţelepciunea magisteriului paulin; dialogul dintre puncte de plecare diferite, care caută un teren comun pornind de la Scriptură; confruntarea exegetică riguroasă şi ştiinţifică, ce îşi află propria matcă vitală într-un context de rugăciune şi de spiritualitate, ca să se evidenţieze frumuseţea epistolarului Apostolului şi importanţa sa pentru viaţa creştină şi eclezială.
Aşadar, există ceva curajos şi profetic în iniţiativa voastră. Există curajul de a depăşi barierele neîncrederii, care se ridică adesea atunci când suntem chemaţi să-l întâlnim pe celălalt şi, mai mult, atunci când celălalt are o tradiţie diferită de a mea. Şi apoi există profeţia ecumenică, aceea a sănătoasei "nerăbdări a Duhului" la care suntem invitaţi noi toţi creştinii, ca să continue drumul spre plinătatea unităţii şi să nu dispară angajarea în mărturie. Dacă în decursul istoriei diviziunile au fost motiv de suferinţă, astăzi trebuie să ne angajăm să schimbăm direcţia, înaintând pe parcursuri de unitate şi de fraternitate, care încep tocmai rugându-ne, studiind şi lucrând împreună.
Dorinţa voastră de a aprofunda Scrisorile Apostolului, aportul studiilor voastre, valoarea contribuţiilor pe care le schimbaţi între voi şi pe care după aceea le veţi publica, anul acesta se concentrează pe capitolele 9-11 din Scrisoarea către Romani.
Este vorba de o expunere extraordinară a misterului mântuirii, care pune în relaţie - şi de aceea în dialog - darurile şi chemarea lui Dumnezeu pentru Israel, pe care Apostolul le defineşte "irevocabile" (Rom 11,29), cu speranţa evangheliei. Apostolul ne încredinţează un mesaj de importanţă fundamentală, care reprezintă încă acel fundament pe care nu numai că trebuie să aprofundăm studiile biblice, ci şi să continuăm să cultivăm dialogul ecumenic: Dumnezeu nu renunţă la promisiunile sale de mântuire şi le duce înainte cu răbdare şi pe căi negândite şi surprinzătoare. Dar certitudinea de fond este că "credincioşii se pot baza pe milostivirea şi pe promisiunile lui Dumnezeu. Chiar şi în slăbiciunea lor şi în ameninţările multiple care pun în pericol credinţa sa, ei se pot baza, în virtutea morţii şi învierii lui Cristos, pe promisiunea eficace a harului lui Dumnezeu" (Declaraţie comună despre doctrina justificării între Biserica Catolică şi Federaţia Luterană Mondială, nr. 34).
Preaiubiţilor, pe acest fundament de speranţă doresc să susţin munca voastră preţioasă. Este frumos să continuaţi în dialogul academic, biblic, spiritual şi fratern şi să puneţi în circulaţie bogăţia originală pe care o poartă fiecare. Continuaţi, fiecare, cu rigoare şi competenţă cercetarea voastră biblică, dar lăsaţi-vă uimiţi mai ales şi de nenumăratele resurse spirituale conţinute în Scrisorile pauline, pentru a oferi comunităţilor creştine "cuvinte noi", în măsură să comunice bunătatea milostivă a Tatălui, actualitatea mântuirii lui Cristos, speranţa reînnoitoare a Duhului. Fie ca prin munca voastră, adesea obositoare şi ascunsă, să poată creşte în rândul credincioşilor spiritul ecumenic, spirit de dialog şi de fraternitate care ajută drumul comun de căutare a Domnului.
Drumul ecumenic. Odată, unui mare teolog ortodox i-a fost adresată întrebarea: "Ce credeţi despre unitatea creştinilor, cum merge, când va fi momentul unităţii depline?". Şi acel teolog bun, decedat în urmă cu câteva luni, a spus: "Eu ştiu când va fi unitatea deplină: în ziua de după judecata finală!" [râd]. Asta nu elimină speranţa: între timp, trebuie să mergem împreună, să ne rugăm împreună şi să lucrăm împreună. Adevăratul ecumenism se face pe cale: nu trebuie să ne fie frică să mergem, să mergem cu ceilalţi, cu încrederea în ceilalţi; şi în slujire: slujirea celor săraci, ajutarea comunităţilor creştine şi chiar a celor necreştine. Drum şi slujire: mergeţi înainte aşa.
Aşadar, mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi şi pentru angajarea din aceste zile. Vă amintesc în rugăciune şi voi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine. Şi acum vă invit, împreună, să ne rugăm Tatăl nostru, fiecare în propria limbă.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
