Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Luxemburg şi Belgia
(26-29 septembrie 2024)
Întâlnire cu comunitatea catolică
Catedrala "Notre-Dame" (Luxemburg), joi, 26 septembrie 2024
Cuvintele Sfântului Părinte după mărturii
Aş vrea să reiau ceea ce aţi spus dumneavoastră despre drama migraţiei. Să nu uităm un refren care în Biblie, în Vechiul Testament, revine, revine, revine: văduva, orfanul şi străinul.
A avea compasiune - spune Domnul, deja în Vechiul Testament - despre cei abandonaţi. În acel timp văduvele erau abandonate, precum şi orfanii şi tot aşa străinii, migranţii. Migranţii fac parte din interiorul revelaţiei. Multe mulţumiri poporului şi guvernului luxemburghez pentru ceea ce fac pentru migranţi, mulţumesc!
* * *
Alteţă regală,
Domnule cardinal şi fraţi episcopi,
Dragi surori, dragi fraţi!
|
| © Vatican Media |
Întâlnirea noastră are loc concomitent cu un important Jubileu marian, cu care Biserica luxemburgheză aminteşte patru secole de devoţiune către Maria mângâietoarea mâhniţilor, patroana ţării. Cu acest titlu este în ton tema pe care aţi ales-o pentru această vizită: "Pentru a sluji". De fapt, a mângâia şi a sluji sunt două aspecte fundamentale ale iubirii pe care Isus ni le-a dăruit, pe care ni le-a încredinţat ca misiune (cf. In 13,13-17) şi pe care ni le-a indicat ca singură cale a bucuriei depline (cf. Fap 20,35). Pentru aceasta, imediat, în rugăciunea de deschidere a Anului marian, vom cere Mamei lui Dumnezeu să ne ajute să fim "misionari, gata să mărturisim bucuria evangheliei", conformând inima noastră cu a sa "pentru a ne pune în slujba fraţilor noştri". Aşadar putem să ne oprim pentru a reflecta tocmai asupra acestor trei cuvinte: slujire, misiune şi bucurie.
Înainte de toate slujirea. Puţin mai înainte a fost spus că Biserica luxemburgheză vrea să fie "Biserică a lui Isus Cristos, care nu a venit pentru a fi slujit, ci pentru a sluji" (cf. Mt 20,28; Mc 10,45). Şi a fost amintită şi imaginea Sfântului Francisc care îl îmbrăţişează pe lepros şi îi îngrijeşte rănile. Eu, despre slujire, aş vrea să vă recomand un aspect foarte urgent astăzi: cel al primirii. Fac asta aici, între voi, în mod deosebit, pentru că ţara voastră are şi menţine vie, în acest domeniu, o tradiţie seculară, aşa cum ne-a amintit sora Maria Perpetua, şi aşa cum a reieşit de mai multe ori, şi în celelalte mărturii, în strigătul: "todos, todos, todos!", "toţi, toţi, toţi!", repetat în diferite ocazii. Da, spiritul evangheliei este spirit de primire, de deschidere la toţi, şi nu admite niciun tip de excludere (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 47). Vă încurajez, aşadar, să rămâneţi fideli faţă de această moştenire a voastră, faţă de această bogăţie pe care voi o aveţi, continuând să faceţi din ţara voastră o casă prietenă pentru oricine ar bate la uşa voastră cerând ajutor şi ospitalitate.
Este o datorie de dreptate mai înainte de a fi o datorie de caritate, aşa cum spunea deja Sfântul Ioan Paul al II-lea atunci când amintea rădăcinile creştine ale culturii europene. El îi încuraja tocmai pe tinerii luxemburghezi să traseze drumul pentru "o Europă nu numai a mărfurilor şi a bunurilor, ci a valorilor, a oamenilor şi a inimilor", în care evanghelia să fie împărtăşită "în cuvântul vestirii şi în semnele iubirii" (Discurs adresat tinerilor din Marele Ducat de Luxemburg, 16 mai 1985, 4), ambele lucruri. Subliniez asta pentru că este important: o Europă, şi o lume, în care evanghelia să fie împărtăşită în cuvântul vestirii unit cu semnele iubirii.
Şi asta ne duce la a doua temă: misiunea. Cardinalul arhiepiscop, puţin mai înainte, a vorbit despre o "evoluţie a Bisericii luxemburgheze într-o societate secularizată". Mi-a plăcut această expresie: Biserica, într-o societate secularizată, evoluează, se maturează, creşte. Nu se concentrează asupra sieşi, tristă, resemnată, descurajată, nu; acceptă mai degrabă provocarea, în fidelitate faţă de valorile de totdeauna, de a redescoperi şi a revaloriza în mod nou căile de evanghelizare, trecând tot mai mult de la o simplă apropiere de grijă pastorală la cea de vestire misionară - şi este nevoie de curaj. Şi pentru a face asta este pregătită să evolueze: de exemplu - aşa cum ne-a amintit Christine - în împărtăşirea de responsabilităţi şi slujiri, mergând împreună ca o comunitate care vesteşte şi făcând din sinodalitate un "mod durabil de a se relaţiona" între membrii săi.
Şi ne-au arătat o imagine foarte frumoasă a valorii acestei creşteri tinerii prieteni care au interpretat, puţin mai înainte, câteva scene din muzicalul Laudato si'. Bravi, au făcut bine! Mulţumesc pentru darul pe care ni l-aţi oferit! Munca voastră, rod al unui efort comunitar care a implicat pe mulţi în arhidieceză, este pentru noi toţi un semn dublu profetic! În primul rând, ne aminteşte responsabilităţile noastre faţă de "casa comună", ai cărei păzitori şi nu despoţi suntem. Însă apoi ne face să reflectăm şi asupra modului în care această misiune, trăită împreună, constituie în sine un minunat instrument coral pentru a spune tuturor frumuseţea evangheliei. Şi acest lucru este important, este important pentru noi toţi: de fapt, ceea ce împinge la misiune nu este nevoia de "a face număr", de a face "prozelitism", ci dorinţa de a face cunoscut la cât mai mulţi fraţi şi surori posibili bucuria întâlnirii cu Cristos. Şi aici aş vrea să amintesc o expresie frumoasă a lui Benedict al XVI-lea: "Biserica nu creşte prin prozelitism, ci prin atracţie".
Iată aşadar, dincolo de dificultăţi, dinamismul viu al Duhului Sfânt care acţionează în noi! Iubirea ne determină să vestim evanghelia deschizându-ne la ceilalţi şi provocarea vestirii ne face să creştem ca o comunitate, ajutându-ne să învingem frica de a întreprinde căi noi şi determinându-ne să primim cu recunoştinţă aportul tuturor. Este o dinamică frumoasă, sănătoasă, bucuroasă, care ne va face bine s-o cultivăm în noi şi în jurul nostru.
Şi astfel ajungem la al treilea cuvânt: bucuria. Diogo, vorbind despre experienţa Zilei Mondiale a Tineretului, amintea fericirea simţită în ajunul sărbătorii, aşteptând, împreună cu cei de vârsta sa de orice provenienţă şi naţiune, momentul întâlnirii noastre, precum şi emoţia de a se trezi, în dimineaţa următoare, înconjurat de atâţia prieteni; de asemenea, entuziasmul simţit în timpul pregătirii făcute împreună în Portugalia şi bucuria, după un an, reunindu-se cu ceilalţi aici în Luxemburg. Vedeţi? Credinţa noastră este aşa: este bucuroasă, "dansantă", pentru că ne spune că suntem fii ai unui Dumnezeu prieten al omului, care ne vrea fericiţi şi uniţi, şi că nu este mulţumit de nimic mai mult decât de mântuirea noastră (cf. Lc 15,4-32; Sf. Grigore cel Mare, Omilii despre Evanghelii, 34,3). Şi cu privire la asta, vă rog: Bisericii îi fac rău acei creştini trişti, plictisiţi, cu faţă lungă. Nu, aceştia nu sunt creştini. Vă rog, să aveţi bucuria evangheliei: asta ne face să credem şi să creştem mult.
În această privinţă, aş vrea să închei amintind o altă tradiţie frumoasă a ţării voastre, despre care mi-au vorbit: procesiunea de primăvară - Springprozession -, care la Rusalii se desfăşoară la Echternach, ca amintire a operei misionare neobosite a Sfântului Willibrord, evanghelizator al acestor ţinuturi. Întregul oraş se revarsă dansând pe străzi şi prin pieţe, împreună cu atâţia pelerini şi vizitatori care vin, şi procesiunea devine un dans foarte mare, unic. Ne amintim că regele David dansa în faţa Domnului şi aceasta este o exprimare de fidelitate. Mari şi mici, toţi dansează împreună spre catedrală - anul acesta chiar sub ploaie, am aflat -, mărturisind cu entuziasm, în amintirea sfântului păstor, cât de frumos este a merge împreună şi a ne întâlni cu toţii fraţi în jurul mesei Domnului nostru. Şi aici, numai un cuvinţel: vă rog, nu pierdeţi capacitatea de iertare. Ştiţi că toţi trebuie să iertăm, dar ştiţi de ce? Pentru că toţi am fost iertaţi şi toţi avem nevoie de iertare.
Dragi surori, dragi fraţi, este frumoasă misiunea pe care Domnul ne-o încredinţează: a mângâia şi a sluji, după exemplul şi cu ajutorul Mariei. Vă mulţumesc vouă, consacraţi şi consacrate, pentru munca pe care o faceţi, seminarişti, preoţi, toţi; precum şi pentru ajutorul generos pe care aţi voit să-l împărtăşiţi cu cei nevoiaşi. Unde este un nevoiaş este Cristos. Vă binecuvântez şi mă rog pentru voi. Şi voi, vă rog, rugaţi-vă pentru mine. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
