|
| © Vatican Media |
Sanctitate,
Vă mulţumesc pentru cuvintele respectuoase şi pentru vizita fraternă, prima pe care o faceţi în Vatican în funcţia de catholicos-patriarh al venerabilei şi iubitei Biserici Asiriene din Orient. Totuşi, Roma nu este străină pentru Sanctitatea Voastră: în acest loc aţi trăit şi aţi studiat şi aş vrea să vă spun, parafrazându-l pe apostolul Paul, că aici nu sunteţi un străin, nici un oaspete, ci un concetăţean (cf. Ef 2,19), ba chiar, un frate iubit, pe fundamentul comun al apostolilor şi al profeţilor şi mai ales al pietrei unghiulare care este Cristos Isus, Domnul nostru şi Dumnezeul nostru (cf. v. 20).
Lui îi aduc mulţumire pentru legăturile ţesute în ultimele decenii între Bisericile noastre. Pornind de la numeroasele vizite la Roma ale Sanctităţii Sale Mar Dinkha al IV-lea, de binecuvântată amintire: de la prima în 1984 la cea cu zece ani mai târziu, când a semnat cu Papa Ioan Paul al II-lea istorica Declaraţie comună cristologică, ce a pus capăt la 1500 de ani de controverse doctrinale referitoare la Conciliul din Efes. Apoi păstrez în inimă o amintire recunoscătoare a întâlnirilor avute cu veneratul predecesor al dumneavoastră, Sanctitatea Sa Mar Gewargis al III-lea. Cu ocazia ultimei sale vizite la Roma în 2018 au semnat împreună o Declaraţie despre situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu. Amintesc şi îmbrăţişarea noastră călduroasă la Erbil, în timpul călătoriei mele în Irak, la sfârşitul celebrării euharistice: în acea zi atâţia credincioşi, care au experiment suferinţe imense numai datorită faptului de a fi creştini, ne înconjurau cu căldura lor şi bucuria lor; poporul sfânt al lui Dumnezeu părea să ne încurajeze pe calea unei unităţi mai mari!
Comemorând drumul nostru, aş vrea să salut membrii Comisiei mixte pentru dialogul teologic între Biserica Catolică şi Biserica Asiriană din Orient şi să amintesc cu recunoştinţă munca desfăşurată până acum: încă de la crearea sa în 1994, Comisia voastră a produs rezultate preţioase. Mă gândesc la studiul despre Anafora Apostolilor Addai şi Mari, care a permis în 2001 admiterea reciprocă la Euharistie, în circumstanţe specifice, a credincioşilor din Biserica asiriană din Orient şi din Biserica caldeeană; precum şi la publicarea în 2017 a unei Declaraţii comune despre viaţa sacramentală. Întâlnirile şi dialogul, cu ajutorul lui Dumnezeu, au produs roade bune, au favorizat colaborarea pastorală pentru binele credincioşilor noştri, un ecumenism pastoral care este calea naturală a unităţii depline.
Şi venind la prezent, mi se pare foarte frumoasă tema noului document pe care îl duceţi la capăt: imaginile Bisericii în tradiţia patristică siriacă şi latină. Aţi luat din ecleziologia Părinţilor, formulată într-un limbaj tipologic şi simbolic inspirat din Scripturi. Mai mult decât prezentări conceptuale şi sistematice, Părinţii au vorbit despre Biserică evocând numeroase imagini, precum luna, tunica necusută, ospăţul, camera nupţială, nava, grădina, viţa de vie... Acest limbaj simplu, universal şi accesibil tuturor, este mai asemănător cu cel al lui Isus, aşadar este mai viu şi actual: vorbeşte contemporanilor noştri mai mult decât atâtea concepte. Este important ca pe drumul ecumenic să ne apropiem tot mai mult, nu numai întorcându-ne la rădăcinile comune, ci şi vestind împreună lumii de astăzi, cu mărturia de viaţă şi cu cuvinte de viaţă, misterul de iubire al lui Cristos şi al miresei sale, Biserica.
Sanctitate, Biserica voastră are în comun cu Biserica Catolică caldeeană o istorie luminoasă de credinţă şi de misiune, viaţa exemplară a unor mari sfinţi, un bogat patrimoniu teologic şi liturgic şi, mai ales în ultimii ani, suferinţe imense şi mărturia a numeroşi martiri. Din păcate, Orientul Mijlociu este încă rănit de atâta violenţă, instabilitate şi nesiguranţă, şi atâţia fraţi şi surori ai noştri în credinţă au trebuit să părăsească ţările lor. Mulţi luptă pentru a rămâne acolo şi eu reînnoiesc cu Sanctitatea Voastră apelul pentru ca să se bucure de drepturile lor, îndeosebi de libertatea religioasă şi de cetăţenie deplină. În acest context clerul şi credincioşii din Bisericile noastre încearcă să ofere o mărturie comună a evangheliei lui Cristos în condiţii dificile şi trăiesc deja în multe locuri o comuniune aproape completă. Acest lucru este adevărat şi această situaţie este un semn al timpurilor, o chemare puternică pentru noi ca să ne rugăm şi să lucrăm intens pentru a pregăti ziua atât de aşteptată în care vom putea celebra împreună Euharistia, sfântul Qurbana, pe acelaşi altar, ca împlinire a unităţii a Bisericilor noastre, unitate care nu este nici absorbire nici fuziune, ci comuniune fraternă în adevăr şi în iubire.
Frate drag, Sanctitate, ştiu că peste câteva zile veţi ţine o conferinţă despre sinodalitate în tradiţia siriacă, în cadrul simpozionului "În ascultarea Orientului", organizat de Angelicum, despre experienţa sinodală a diferitelor Biserici ortodoxe şi ortodoxe orientale. Drumul sinodalităţii, pe care Biserica catolică îl parcurge, este şi trebuie să fie ecumenic, aşa cum drumul ecumenic este sinodal. Îmi doresc că vom putea continua tot mai fratern şi concret "syn-odos" al nostru, "drumul comun" al nostru, întâlnindu-ne, luând la inimă, împărtăşind speranţele şi trudele şi mai ales, ca în această dimineaţă, rugăciunea şi lauda Domnului. Mulţumesc în acest sens Sanctităţii Voastre pentru că aţi dat glas dorinţei de a găsi o dată comună pentru ca toţi creştinii să celebreze împreună Paştele. Şi cu privire la asta eu aş vrea să spun - să reafirm - ceea ce Sfântul Paul al VI-lea a spus în timpul său: noi suntem gata să acceptăm orice propunere care este făcută împreună. Anul 2025 este un an important: se va celebra aniversarea primului Conciliu Ecumenic (Niceea), dar este important şi pentru că vom celebra Paştele la aceeaşi dată. Aşadar, să avem curajul de a pune capăt acestei diviziuni, care uneori ne face să râdem: "Cristos al tău când învie?". Semnalul de dat este: un singur Cristos pentru noi toţi. Să fim curajoşi şi să căutăm împreună: eu sunt dispus, dar nu eu, Biserica catolică este dispusă să urmeze ceea ce a spus Sfântul Paul al VI-lea. Puneţi-vă de acord şi noi vom merge acolo unde spuneţi. Îndrăznesc să exprim şi un vis: ca separarea cu iubita Biserică asiriană din Orient, prima durabilă în istoria Bisericii, să poată fi, dacă va vrea Dumnezeu, şi prima care să fie rezolvată.
Încredinţăm acest drum al nostru mijlocirii martirilor şi sfinţilor care, deja uniţi în cer, încurajează parcursul nostru pe pământ. În acest sens am dorit să vă ofer, frate drag, o relicvă a sfântului apostol Toma, pentru darul căruia îi mulţumesc arhiepiscopului Emidio Cipollone şi arhidiecezei de Lanciano-Ortona. Ştiu că ea va fi pusă în noua catedrală patriarhală a Bisericii asiriene din Orient, la Erbil. Sfântul Toma, care a atins cu mâna rănile Domnului, să grăbească vindecarea completă a rănilor noastre trecute, pentru ca în curând să-l putem recunoaşte în jurul unui singur altar euharistic pe Răstignitul Înviat şi să-i spunem împreună: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" (In 20,28).
Aş vrea să mai spun un cuvânt. Aş fi voit să împărtăşesc cu voi prânzul, pentru a încheia bine, comment il faut, dar trebuie să plec la 10.30. Vă rog, scuzaţi-mă! N-aş vrea să se spună că acest papă este un pic avar şi nu ne invită la prânz! Mi-ar plăcea mult să împărtăşesc masa, dar nu va lipsi o altă oportunitate. Mulţumesc, Sanctitate, şi vă mulţumesc vouă tuturor!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
