Luni, 21 octombrie 2013, Sfântul Părinte Francisc a primit în audienţă o delegaţie a Federaţiei Luterane Mondiale şi pe membrii Comisiei Luterano-Catolice pentru Unitate. Publicăm în continuare cuvintele de salut pe care papa le-a adresat celor prezenţi:
Iubiţi fraţi şi surori luterani şi iubiţi fraţi catolici,
Adresez cu bucurie bun-venit vouă tuturor, Delegaţia Federaţiei Luterane Mondiale şi reprezentanţilor Comisiei pentru Unitate luterano-catolică. Această întâlnire urmează după cea, foarte cordială şi plăcută, pe care am avut-o cu Dumneavoastră, stimate Episcop Younan, şi cu Secretarul Federaţiei Luterane Mondiale, Cucernicul Junge, cu ocazia celebrării de începere a slujirii mele ca Episcop de Roma.
Privesc cu sentiment de profundă recunoştinţă faţă de Domnul Isus Cristos la paşii numeroşi pe care relaţiile dintre luterani şi catolici i-au făcut în ultimele decenii şi nu numai prin dialogul teologic, ci şi prin colaborarea fraternă în multiple domenii pastorale şi, mai ales, în angajarea de a înainta în ecumenismul spiritual. Acesta din urmă constituie, într-un anumit sens, sufletul drumului nostru spre comuniunea deplină şi ne permite să-i pregustăm deja de pe acum unele roade, chiar dacă imperfecte: în măsura în care ne apropiem cu umilinţă de Domnul Nostru Isus Cristos, suntem siguri că ne apropiem şi între noi şi în măsura în care vom invoca de la Domnul darul unităţii, să fim siguri că El ne va lua de mână şi El va fi călăuza noastră. Trebuie să ne lăsăm luaţi de mâinile Domnului Isus Cristos.
Anul acesta, ca rezultat al dialogului teologic, care împlineşte de acum cincizeci de ani, şi în vederea comemorării celui de-al cincilea centenar al Reformei, a fost publicat textul Comisiei pentru Unitate luterano-catolică, având titlul semnificativ: "De la conflict la comuniune. Interpretarea luterano-catolică a Reformei în 2017". Mi se pare într-adevăr important pentru toţi efortul de a ne confrunta în dialog cu privire la realitatea istorică a Reformei, cu privire la consecinţele sale şi cu privire la răspunsurile care i-au fost date. Catolicii şi luteranii pot să ceară iertare pentru răul făcut unii altora şi pentru greşelile comise în faţa lui Dumnezeu şi împreună să se bucure pentru nostalgia de unitate pe care Domnul a trezit-o în inimile noastre şi care ne face să privim înainte cu o privire de speranţă.
În lumina drumului din aceste decenii şi a multelor exemple de comuniune fraternă dintre luterani şi catolici la care suntem martori, întăriţi de încrederea în harul care ne este dăruit în Domnul Isus Cristos, sunt sigur că vom şti să ducem înainte drumul nostru de dialog şi de comuniune, înfruntând chiar şi problemele fundamentale, precum şi în divergenţele care apar în domeniul antropologic şi etic. Desigur, dificultăţile nu lipsesc şi nu vor lipsi, vor cere încă răbdare, dialog, înţelegere reciprocă, dar să nu ne înspăimântăm! Ştim bine - aşa cum ne-a amintit de mai multe ori Benedict al XVI-lea - că unitatea nu este în primul rând rod al efortului nostru, ci al acţiunii Duhului Sfânt căruia trebuie să-i deschidem inimile noastre cu încredere pentru ca să ne conducă pe căile reconcilierii şi comuniunii.
Fericitul Ioan Paul al II-lea se întreba: "Cum să vestim Evanghelia reconcilierii fără ca în acelaşi timp să ne angajăm să lucrăm pentru reconcilierea creştinilor?" (Scrisoarea enciclică Ut unum sint, 98). Fie ca rugăciunea fidelă şi constantă în comunităţile noastră să poată susţină dialogul teologic, reînnoirea vieţii şi convertirea inimii, aşa încât, cu ajutorul Dumnezeului Unul şi Întreit, să putem merge spre împlinirea dorinţei Fiului, Isus Cristos, ca toţi să fie una. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
