Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu și comuniunea Duhului Sfânt să fie cu voi (2Cor 13,13).
Iubiți frați și surori în Cristos,
Vă urez un bun venit călduros, vouă, reprezentanților Federației Luterane Mondiale. Adresez un salut special președintelui Federației Luterane Mondiale, episcopul Stubkjaer. Vă mulțumesc pentru cuvintele amabile și pentru acest dar al vostru, frumos și plin de semnificație. Îl salut, de asemenea, pe secretarul general, reverendul Burghardt, care este prezent aici. Îmi exprim din nou recunoștința pentru prezența voastră la ceremonia mea de învestire, anul trecut.
Mă bucură faptul că relațiile dintre luterani și catolici au ajuns la maturitate, atât pe plan spiritual, cât și teologic, de-a lungul deceniilor. Dialogul internațional, aflat acum în a șasea sa etapă, a oferit perspective importante. Un moment de referință în parcursul ecumenic a fost, cu siguranță, Declarația comună privind doctrina justificării. Totuși, și textele elaborate în comun în anii precedenți – în special Euharistia, Slujirea în Biserică și Căi spre comuniune – merită să fie reamintite și asimilate tot mai profund.
În urmă cu cinci ani, în discursul adresat Federației Luterane Mondiale în cadrul unei audiențe private, predecesorul meu, Papa Francisc, a descris în mod admirabil semnificația ecumenismului: „Ecumenismul nu este un exercițiu de diplomație eclezială, ci un drum al harului. El nu depinde de negocieri și acorduri umane, ci de harul lui Dumnezeu, care purifică amintirile și inimile, învinge atitudinile de inflexibilitate și călăuzește spre o comuniune reînnoită” (Discurs adresat delegației Federației Luterane Mondiale, 25 iunie 2021).
Comuniunea reînnoită în credința apostolică, în sacramente și în slujiri este scopul drumului nostru ecumenic al harului, pe care o parcurgem împreună, călăuziți de Evanghelie. Pe drumul nostru comun de la conflict la comuniune, există momente deosebite. După cum ați menționat, anul 2030, care marchează cea de-a 500-a aniversare a Confesiunii de la Augsburg, poate deveni un astfel de moment comun: o experiență ecumenică profundă, capabilă să insufle o nouă energie și bucurie pașilor pe care îi vom face spre unitatea deplină și vizibilă.
Când Confessio Augustana a fost citită la Augsburg, la 25 iunie 1530, unitatea Bisericii din Occident era amenințată, dar nu încă sfărâmată. Autorii Confesiunii de la Augsburg – așa cum a afirmat predecesorul meu, Sfântul Ioan Paul al II-lea – au avut „intenția de a mărturisi credința lor în Biserica una, sfântă, catolică și apostolică” (Discurs cu ocazia celei de-a 450-a aniversări a Confessio Augustana, 25 iunie 1980). Inițial, Confesiunea de la Augsburg a fost concepută ca un document de reconciliere în cadrul Bisericii. Abia ulterior a ajuns să fie percepută ca un text care a generat diviziuni confesionale.
Privind spre anul 2030, ar fi benefic să reușim, încă o dată, să afirmăm împreună potențialul ecumenic pre-confesional al Confessio Augustana. Îi îndemn stăruitor pe toți credincioșii, și în mod special pe teologi, să-și îndrepte gândul către Cristos și evanghelia sa. Să ne întoarcem, cu profundă devoțiune, la rădăcinile noastre comune, la credința Bisericii primare și a Părinților Bisericii, pentru a redescoperi moștenirea apostolică și pre-confesională care ne unește cu adevărat ca frați și surori, frați și surori în Cristos.
Cristos nu trebuie să devină un „cuvânt străin” în lumea noastră. Lumea noastră are nevoie de martori ecumenici ai lui Cristos, care să-l facă cunoscut prin viața și faptele lor, căci el singur este izvorul viu capabil să împlinească cele mai profunde aspirații ale omenirii.
Iubiți frați și surori, uniți în această misiune ecumenică și misionară comună, doresc să vă mulțumesc încă o dată pentru vizita dumneavoastră. Să ne reînnoim angajamentul față de unitate rugându-ne împreună acum, așa cum Domnul ne-a învățat să ne rugăm.
Rugăciunea Domnului (rostită împreună).
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
