Dragă episcop Ulrich, dragi prieteni,
Vă adresez bun-venit călduros, bucuros de prezenţa voastră. Vă mulţumesc din inimă, episcop Ulrich, pentru cuvintele pe care mi le-aţi adresat şi care dau mărturie despre angajarea dumneavoastră ecumenică. Îi salut cordial şi pe ceilalţi reprezentanţi ai comitetului naţional german al Federaţiei Luterane Mondiale şi al Bisericii unite evanghelico-luterane din Germania, împreună cu oaspeţii lor.
Cu bucurie îmi amintesc de momentele împărtăşite anul trecut cu ocazia comemorării comune a Reformei. Deja la 31 octombrie 2016 ne-am întâlnit la Lund pentru a caracteriza în spirit de comuniune fraternă ceea ce, datorită rănilor din trecut, ar fi putut provoca în schimb polemici şi ură. Recunoscători lui Dumnezeu, am putut constata că cei cinci sute de ani de istorie - uneori foarte dureroasă - care ne-au văzut contrapuşi şi adesea în conflict, au lăsat spaţiu, în ultimii cincizeci de ani, la o comuniune crescândă. Graţie lucrării Duhului, graţie întâlnirilor fraterne, gesturilor marcate mai mult de logica Evangheliei decât de strategiile umane, precum şi prin dialogul oficial luterano-catolic, a fost posibil să se depăşească vechi prejudecăţi de ambele părţi. Cu ajutorul lui Dumnezeu dorim un viitor îndreptat spre depăşirea deplină a divergenţelor. Trebuie să mergem înainte.
Comemorarea comună a Reformei ne-a confirmat că ecumenismul va continua să marcheze drumul nostru. El devine tot mai mult o necesitate şi o dorinţă, aşa cum arată diferitele rugăciuni în comun şi multele întâlniri ecumenice care au avut loc anul trecut în lume. Să nu încetăm să pornim de la rugăciune, pentru că nu proiectele umane indică drumul, ci Duhul Sfânt: numai El deschide calea şi luminează paşii de făcut. Duhul de iubire nu poate decât să ne conducă pe cărările carităţii. Fiind creştini, catolici şi luterani suntem chemaţi înainte de toate să ne iubim "cu înflăcărare unii pe alţii cu inimi curate", pentru că am fost "renăscuţi prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne" (1Pt 1,22-23). Dar suntem chemaşi şi să alinăm împreună lipsurile celor nevoiaşi şi ale celor persecutaţi. Suferinţele atâtor fraţi asupriţi din cauza credinţei în Isus sunt şi o invitaţie urgentă de a ajunge la o unitate tot mai concretă şi vizibilă între noi. Ecumenismul sângelui.
Să ne susţinem unii pe alţii pe drum, ducând înainte şi dialogul teologic. Niciun dialog ecumenic nu poate înainta dacă rămânem opriţi. Trebuie să mergem, să continuăm: nu cu dorinţa de a alerga înainte pentru a câştiga ţinte râvnite, ci mergând împreună cu răbdare, sub privirea lui Dumnezeu. Unele teme, mă gândesc la Biserică, la Euharistie şi la slujirea eclezială, merită reflecţii punctuale şi bine împărtăşite. Ecumenismul cere şi să nu fie elitar, ci să implice cât mai mulţi fraţi şi surori în credinţă, crescând ca o comunitate de discipoli care se roagă, iubesc şi vestesc. Pe această bază dialogul ecumenic ne va ajuta să înaintăm, sub conducerea Duhului Sfânt, în înţelegerea comună a revelaţiei divine, care se aprofundează cunoscându-l şi iubindu-l împreună pe Domnul Isus Cristos, pentru că "în el locuieşte toată plinătatea dumnezeirii, trupeşte" (Col 2,9) şi "i-a plăcut lui Dumnezeu [...] ca prin el să reconcilieze toate" (Col 1,19-20).
Fie ca Domnul să ne însoţească, pentru ca existenţa noastră de creştini să fie mai centrată în El şi curajoasă în misiune; pentru ca grija pastorală să se îmbogăţească în slujire şi, în diferitele sale dimensiune, să fie mai mult pătrunsă de spirit ecumenic. Invoc peste voi toţi binecuvântarea Domnului: să coboare Duhul Sfânt şi să reunească ceea ce este încă despărţit.
Ar fi frumos, la sfârşitul acestor cuvinte, să ne rugăm împreună Tatăl Nostru: "Vater unser...".
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
