Biserica - 12. Sfânta Maică Biserică Ierarhică
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Am auzit lucrurile pe care apostolul Paul le spune episcopului Tit. Dar câte virtuţi trebuie să avem noi, episcopii? Am auzit cu toţii, nu-i aşa? Nu este uşor, nu este uşor, pentru că noi suntem păcătoşi. Dar ne încredinţăm rugăciunii voastre, pentru ca măcar să ne apropiem de aceste lucruri pe care apostolul Paul le recomandă tuturor episcopilor. De acord? Vă veţi ruga pentru noi?
Deja am avut ocazia de a sublinia, în catehezele precedente, cum Duhul Sfânt umple mereu Biserica de darurile sale, cu îmbelşugare. Ori, în puterea şi în harul Duhului, Cristos nu încetează să ridice slujiri, cu scopul de a zidi comunităţile creştine ca trup al său. Între aceste slujiri, se distinge cea episcopală. În Episcop, ajutat de preoţi şi de diaconi, însuşi Cristos se face prezent şi continuă să se îngrijească de Biserica sa, asigurând ocrotirea sa şi conducerea sa.
1. În prezenţa şi în slujirea episcopilor, preoţilor şi diaconilor putem recunoaşte adevărata faţă a Bisericii: este Sfânta Maică Biserică Ierarhică. Şi într-adevăr, prin aceşti fraţi aleşi de Domnul şi consacraţi cu sacramentul Preoţiei, Biserica exercită maternitatea sa: ne naşte la Botez ca creştini, făcându-ne să ne renaştem în Cristos; veghează asupra creşterii noastre în credinţă; ne însoţeşte în braţele Tatălui, pentru a primi iertarea sa; pregăteşte pentru noi masa euharistică, unde ne hrăneşte cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu Trupul şi Sângele lui Cristos; invocă asupra noastră binecuvântarea lui Dumnezeu şi puterea Duhului său, susţinându-ne tot cursul vieţii noastre şi învăluindu-ne cu tandreţea sa şi căldura sa, mai ales în momentele mai delicate ale încercării, suferinţei şi morţii.
2. Această maternitate a Bisericii se exprimă îndeosebi în persoana episcopului şi în slujirea sa. De fapt, aşa cum Isus i-a ales pe apostoli şi i-a trimis să vestească Evanghelia şi să păstorească turma sa, tot aşa episcopii, succesorii lor, sunt puşi în fruntea comunităţilor creştine, ca garanţi ai credinţei lor şi ca semn viu al prezenţei Domnului în mijlocul lor. Deci, înţelegem că nu este vorba despre o poziţie de prestigiu, despre o funcţie onorifică. Episcopatul nu este o distincţie, este o slujire. Isus a voit aşa. Nu trebuie să există loc în Biserică pentru mentalitatea lumească. Mentalitatea lumească spune: "Acest om a făcut cariera ecleziastică, a devenit episcop". Nu, nu, în Biserică nu trebuie să fie loc pentru această mentalitate. Episcopatul este o slujire, nu este o distincţie pentru a se mândri. A fi episcopi înseamnă a avea mereu în faţa ochilor exemplul lui Isus care, ca Bun Păstor, a venit nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji (cf. Mt20,28; Mc 10,45) şi pentru a-şi da viaţa pentru oi (cf. In 10,11). Sfinţii episcopi - şi sunt mulţi în istoria Bisericii, atâţia episcopi sfinţi - ne arată că această slujire nu se caută, nu se cere, nu se cumpără, ci se primeşte în ascultare, nu pentru a se înălţa, ci pentru a se înjosi, ca Isus care "s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce" (Fil 2,8). Este trist când se vede un om care caută această funcţie şi care face atâtea lucruri pentru a ajunge acolo şi când ajunge acolo nu slujeşte, se împăunează, trăieşte numai pentru vanitatea sa.
3. Există un alt element preţios, care merită să fie scos în evidenţă. Când Isus i-a ales şi i-a chemat pe apostoli, i-a imaginat nu separaţi unul de altul, fiecare pe cont propriu, ci împreună, pentru ca să fie cu El, uniţi, ca o singură familie. Şi episcopii constituie un colegiu unic, adunat în jurul Papei, care este păzitor şi garant al acestei comuniuni profunde, pe care o îndrăgea aşa de mult Isus şi înşişi apostolii săi. Aşadar, cât de frumos este când episcopii, cu Papa, exprimă această colegialitate şi încearcă să fie tot mai mult şi mai bine slujitori ai credincioşilor, mai servitori în Biserică! Am experimentat asta recent în Adunarea Sinodului despre familie. Dar să ne gândim la toţi episcopii răspândiţi în lume care, deşi trăind în localităţi, culturi, sensibilităţi şi tradiţii diferite şi depărtate între ele, de la o parte la alta - un episcop îmi spunea alaltăieri că pentru a ajunge la Roma erau necesar, de unde era el, peste 30 de ore de zbor - se simt parte unul pentru altul şi devin expresie a legăturii intime, în Cristos, între comunităţile lor. Şi în rugăciunea eclezială comună toţi episcopii stau împreună în ascultarea Domnului şi a Duhului, putând astfel să acorde atenţie în profunzime omului şi semnelor timpurilor (cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia Gaudium et spes, 4).
Dragi prieteni, toate acestea ne fac să înţelegem pentru ce comunităţile creştine recunosc în episcop un dar mare şi sunt chemate să alimenteze o comuniune sinceră şi profundă cu el, pornind de la preoţi şi de la diaconi. Nu există o Biserică sănătoasă dacă credincioşii, diaconii şi preoţii nu sunt uniţi cu episcopul. Această Biserică neunită cu episcopul este o Biserică bolnavă. Isus a voit această unire a tuturor credincioşilor cu episcopul, şi a diaconilor şi a preoţilor. Şi acest lucru îl fac având conştiinţa că tocmai în episcop se face vizibilă legătura fiecărei Biserici cu apostolii şi cu toate celelalte comunităţi, unite cu episcopii lor şi cu Papa în unica Biserică a Domnului Isus, care este Sfânta noastră Maică Biserică Ierarhică. Mulţumesc.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
