Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 30 iunie 2021
Cateheze despre Scrisoarea către Galateni: 2. Paul, adevărat apostol
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Intrăm puţin câte puţin în Scrisoarea către Galateni. Am văzut că aceşti creştini ajung în conflict despre modul de a trăi credinţe. Apostolul Paul începe să scrie scrisoarea sa amintindu-le de raporturile petrecute, de suferinţa din cauza depărtării şi de iubirea neschimbată pe care o are faţă de fiecare dintre ei. Oricum nu ezită să noteze preocuparea sa pentru ca galatenii să urmeze calea cea dreaptă: este preocuparea unui tată, care a dat naştere comunităţilor în credinţă. Intenţia sa este foarte clară: este necesar să reafirme noutatea evangheliei, pe care galatenii au primit-o de la predica sa, pentru a construi adevărata identitate pe care să-şi întemeieze propria existenţă. Şi acesta este principiul: a reafirma noutatea evangheliei, aceea pe care galatenii au primit-o de la apostol.
Descoperim imediat că Paul este un profund cunoscător al misterului lui Cristos. Încă de la începutul scrisorii sale nu urmează argumentările joase utilizate de defăimătorii săi. Apostolul "zboară sus" şi ne indică şi nouă cum să ne comportăm atunci când se creează conflict în cadrul comunităţii. De fapt, numai pe la sfârşitul scrisorii este explicat faptul că miezul neînţelegerii provocate este cel al circumciziunii, aşadar al principalei tradiţii iudaice. Paul alege calea pentru a merge mai în profunzime, pentru că miza este adevărul evangheliei şi libertatea creştinilor, care este parte integrantă a ei. Nu se opreşte la suprafaţa problemelor, a conflictelor, aşa cum suntem tentaţi să facem noi adesea pentru a găsi imediat o soluţie care ne amăgeşte să considerăm că suntem toţi de acord cu un compromis. Paul îl iubeşte pe Isus şi ştie că Isus nu este un om-Dumnezeu al compromisurilor. Nu aşa funcţionează cu evanghelia şi apostolul a ales să urmeze calea mai angajantă. Scrie astfel: "Caut eu oare acum bunăvoinţa oamenilor? Sau a lui Dumnezeu?". El nu caută să facă pacea cu toţi. Şi continuă: "Ori caut eu să plac oamenilor? Dacă aş căuta să plac oamenilor, n-aş fi slujitorul lui Cristos" (Gal 1,10).
În primul rând, Paul simte datoria de a le aminti galatenilor că este un adevărat apostol nu prin propriul merit, ci prin chemarea lui Dumnezeu. El însuşi relatează istoria vocaţiei şi convertirii sale, coincisă cu apariţia lui Cristos Înviat în timpul călătoriei spre Damasc (cf. Fap 9,1-9). Este interesant de observat ceea ce afirmă despre viaţa sa precedentă acelui eveniment: "Persecutam peste măsură Biserica lui Dumnezeu şi încercam s-o distrug. Şi pentru că eram plin de zel pentru tradiţia primită de la strămoşi, îi întreceam în iudaism pe mulţi de o vârstă cu mine din neamul meu" (Gal 1,13-14). Paul îndrăzneşte să afirme că el îi întrecea în iudaism pe toţi, erau un adevărat fariseu zelos, "în ce priveşte justificarea venită din Lege, fără cusur" (Fil 3,6). De două ori subliniază că el a fost un apărător al "tradiţiilor strămoşilor" şi un "susţinător convins al Legii". Aceasta este istoria lui Paul.
Pe de o parte, el insistă în a sublinia că a persecutat peste măsură Biserica şi că a fost un "defăimător, un persecutor şi un insultător" (1Tim 1,13) - nu se fereşte de adjective: el însuşi se califică astfel -, pe de altă parte, evidenţiază milostivirea lui Dumnezeu faţă de el, care-l face să trăiască o transformare radicală, bine cunoscută de toţi. Scrie el: "Nu eram cunoscut la faţă Bisericilor din Iudeea care sunt în Cristos. Acestea auziseră numai: «Cel care ne persecuta odinioară acum vesteşte credinţa pe care căuta atunci să o distrugă»" (Gal 1,22-23). S-a convertit, s-a schimbat, a schimbat inima. Astfel, Paul scoate în evidenţă adevărul vocaţiei sale prin contrastul impresionant care s-a creat în viaţa sa: din persecutor al creştinilor pentru că nu respectau tradiţiile şi Legea a fost chemat să devină apostol pentru a vesti evanghelia lui Isus Cristos. Dar vedem că Paul este liber: este liber pentru a vesti evanghelia şi este liber şi pentru a mărturisi păcatele sale. "Eu eram aşa": este adevărul care dă libertatea inimii, este libertatea lui Dumnezeu.
Regândind la această istorie a sa, Paul este plin de uimire şi de recunoştinţă. Este ca şi cum ar vrea să le spună galatenilor că el ar fi putut fi orice în afară de un apostol. A fost educat încă de tânăr pentru a fi un practicant ireproşabil al Legii mozaice, iar circumstanţele l-au dus la combaterea discipolilor lui Cristos. totuşi, ceva neaşteptat s-a petrecut: Dumnezeu, cu harul său, i-a revelat pe Fiul său mort şi înviat, pentru ca el să devină vestitorul lui în mijlocul păgânilor (cf. Gal 1,15-16).
Cât sunt de nepătruns căile Domnului! Atingem asta cu mâna în fiecare zi, dar mai ales dacă ne regândim la momentele în care Domnul ne-a chemat. Nu trebuie să uităm niciodată timpul şi modul în care Dumnezeu a intrat în viaţa noastră: să ţinem întipărită în inimă şi în minte acea întâlnire cu harul, când Dumnezeu a schimbat existenţa noastră. De câte ori, în faţa marilor lucrări ale Domnului, vine în mod spontan întrebarea: dar cum este posibil ca Dumnezeu să se folosească de un păcătos, de o persoană fragilă şi slabă, pentru a realiza voinţa sa? Şi totuşi, nu există nimic întâmplător, pentru că totul a fost pregătit în planul lui Dumnezeu. El ţese istoria noastră, istoria fiecăruia dintre noi: el ţese istoria noastră şi, dacă noi corespundem cu încredere planului său de mântuire, ne dăm seama de asta. Chemarea comportă mereu o misiune la care suntem destinaţi; pentru aceasta ni se cere să ne pregătim cu seriozitate, ştiind că Dumnezeu însuşi este cel care ne trimite, Dumnezeu însuşi este cel care ne susţine cu harul său. Fraţi şi surori, să ne lăsăm conduşi de această conştiinţă: primatul harului transformă existenţa şi o face vrednică să fie pusă în slujba evangheliei. Primatul harului acoperă toate păcatele, schimbă inimile, schimbă viaţa, ne face să vedem căi noi. Să nu uităm asta!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
