Cateheze despre Faptele Apostolilor: 18. "Încă puţin şi mă convingeai să mă fac creştin!" (Fap 26,28). Paul prizonier în faţa regelui Agripa
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În lectura din Faptele Apostolilor continuă călătoria Evangheliei în lume şi mărturia sfântului Paul este tot mai marcată de sigiliul suferinţei. Însă acesta este un lucru care creşte cu timpul în viaţa lui Paul. Paul nu este numai evanghelizatorul plin de ardoare, misionarul curajos printre păgâni care dă viaţă la noi comunităţi creştine, ci este şi martorul suferind al Celui Înviat (cf. Fap 9,15-16).
Venirea apostolului la Ierusalim, descrisă la capitolul 21 din Fapte, dezlănţuie o ură feroce faţă de el, care îi reproşau: "Dar, acesta era un persecutor! Nu vă încredeţi în el!" Aşa cum a fost pentru Isus, şi pentru el Ierusalimul este cetatea ostilă. Mergând în templu, este recunoscut, dus afară pentru a fi linşat şi salvat in extremis de soldaţii romani. Acuzat că învaţă împotriva Legii şi a templului, este arestat şi începe peregrinarea sa de deţinut, mai întâi în faţa sinedriului, apoi în faţa procuratorului roman la Cezareea şi în sfârşit în faţa regelui Agripa. Luca evidenţiază asemănarea dintre Paul şi Isus, ambii urâţi de adversari, acuzaţi public şi recunoscuţi nevinovaţi de autorităţile imperiale; şi astfel Paul este asociat la pătimirea Învăţătorului său, iar pătimirea sa devine o evanghelie vie. Eu vin din bazilica "Sfântul Petru" şi acolo am avut o primă audienţă, în această dimineaţă, cu pelerinii ucraineni, dintr-o dieceză ucraineană. Cum au fost persecutaţi aceşti oameni; cât au suferit pentru Evanghelie! Dar n-au negociat credinţa. Sunt un exemplu. Astăzi în lume, în Europa, atâţia creştini sunt persecutaţi şi îşi dau viaţa pentru propria credinţă, sau sunt persecutaţi cu mânuşile albe, adică lăsaţi deoparte, marginalizaţi... Martiriul este aerul vieţii unui creştin, al unei comunităţi creştine. Mereu vor exista martiri printre noi: acesta este semnalul că mergem pe drumul lui Isus. Este o binecuvântare a Domnului, ca să existe în poporul lui Dumnezeu vreunul sau vreuna care să dea această mărturie a martiriului.
Paul este chemat să se apere de acuze şi la sfârşit, în prezenţa regelui Agripa al II-lea, apologia sa se transformă în mărturie eficace de credinţă (cf. Fap 26,1-23).
După aceea Paul relatează propria convertire: Cristos Înviat l-a făcut creştin şi i-a încredinţat misiunea în mijlocul neamurilor, "să-i întorci de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi prin credinţa" în Cristos (v. 18). Paul a ascultat de această misiune şi n-a făcut altceva decât să arate cum profeţii şi Moise au prevestit ceea ce el vesteşte acum: că "Cristos va suferi şi, înviind primul din morţi, va vesti poporului şi păgânilor lumina" (v. 23). Mărturia pasionată a lui Paul atinge inima regelui Agripa, căruia îi lipseşte numai pasul decisiv. Şi regele spune aşa: "Încă puţin şi mă convingeai să mă fac creştin!" (v. 28). Paul este declarat nevinovat, însă nu poate să fie eliberat pentru că a făcut apel la Cezar. Astfel continuă călătoria de neoprit a Cuvântului lui Dumnezeu spre Roma. Paul, înlănţuit, va sfârşi aici, la Roma.
Începând din acest moment, portretul lui Paul este cel al prizonierului ale cărui lanţuri sunt semnul fidelităţii sale faţă de Evanghelie şi al mărturiei date Celui Înviat.
Lanţurile sunt desigur o dovadă umilitoare pentru apostol, care apare în ochii lumii ca un "răufăcător" (2Tim 2,9). Însă iubirea sa faţă de Cristos este aşa de puternică încât şi aceste lanţuri sunt citite cu ochii credinţei; credinţă care pentru Paul nu este "o teorie, o opinie despre Dumnezeu şi despre lume", însă "impactul iubirii lui Dumnezeu asupra inimii sale, [...] este iubire faţă de Isus Cristos" (Benedict al XVI-lea, Omilie cu ocazia Anului Paulin, 28 iunie 2008).
Iubiţi fraţi şi surori, Paul ne învaţă perseverenţa în încercare şi capacitatea de a citi totul cu ochii credinţei. Să cerem astăzi Domnului, prin mijlocirea apostolului, să reînsufleţească credinţa noastră şi să ne ajute să fim fideli până la capăt faţă de vocaţia noastră de creştini, de discipoli ai Domnului, de misionari.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
