Familia - 25. Evanghelizarea
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În această ultimă parte a drumului nostru de cateheză despre familie să ne deschidem privirea asupra modului în care ea trăieşte responsabilitatea de a comunica credinţa, de a transmite credinţa, atât în interiorul său cât şi în exterior.
Într-un prim moment, pot să ne vină în minte câteva expresii evanghelice care par să contrapună legăturile familiei şi urmarea lui Isus. De exemplu, acele cuvinte puternice pe care le cunoaştem cu toţii şi le-am auzit: "Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; şi cine îşi iubeşte fiul sau fiica mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine. Cine nu-şi ia crucea şi nu mă urmează nu este vrednic de mine" (Mt 10,37-38).
Desigur, cu asta Isus nu vrea să şteargă porunca a patra, care este prima mare poruncă faţă de persoane. Primele trei sunt în raport cu Dumnezeu, aceasta în raport cu persoanele. Şi nici nu putem crede că Domnul, după ce a făcut minunea sa pentru soţii din Cana, după ce a consacrat legătura conjugală dintre bărbat şi femeie, după ce a redat fii şi fiice vieţii familiale, ne cere să fim insensibili faţă de aceste legături! Aceasta nu este explicaţia. Dimpotrivă, când Isus afirmă primatul credinţei în Dumnezeu, nu găseşte o asemănare mai semnificativă decât afectele familiale. Şi, pe de altă parte, chiar aceste legături familiale, în cadrul experienţei credinţei şi a iubirii lui Dumnezeu, sunt transformate, sunt "umplute" cu un sens mai mare şi devin capabile să meargă dincolo de ele însele, pentru a crea o paternitate şi o maternitate mai ample, şi pentru a-i primi ca fraţi şi surori şi pe cei care sunt la marginile oricărei legături. Într-o zi, celui care i-a spus că afară erau mama sa şi fraţii săi care-l căutau Isus a răspuns, arătându-i pe discipolii săi: "Iată mama mea şi fraţii mei! Oricine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate şi soră şi mamă" (Mc 3,34-35).
Înţelepciunea afectelor care nu se cumpără şi nu se vând este zestrea cea mai bună a geniului familial. Tocmai în familie învăţăm să creştem în acea atmosferă de înţelepciune a afectelor. "Gramatica" lor se învaţă acolo, altminteri este foarte greu a o învăţa. Şi tocmai acesta este limbajul prin care Dumnezeu se face înţeles de toţi.
Invitaţia de a pune legăturile familiale în cadrul ascultării credinţei şi al alianţei cu Domnul nu le mortifică; dimpotrivă, le protejează, le dezleagă de egoism, le păstrează de degradare, le salvează pentru viaţa care nu moare. Circulaţia unui stil familial în relaţiile umane este o binecuvântare pentru popoare: readuce speranţa pe pământ. Când afectele familiale se lasă convertite la mărturia Evangheliei, devin capabile de lucruri inimaginabile, care fac să se atingă cu mâna lucrările lui Dumnezeu, acele lucrări pe care Dumnezeu le săvârşeşte în istorie, ca acelea pe care Isus le-a săvârşit pentru bărbaţii, femeile, copiii pe care i-a întâlnit. Un singur zâmbet în mod miraculos smuls de la disperarea unui copil abandonat, care reîncepe să trăiască, ne explică acţiunea lui Dumnezeu în lume mai mult decât mii de tratate teologice. Un singur bărbat şi o singură femeie, capabili să rişte şi să se jertfească pentru un copil al altuia, şi nu numai pentru copilul lor, ne explică lucruri despre iubire pe care mulţi oamenii de ştiinţă nu le mai înţeleg. Şi unde sunt aceste afecte familiale, se nasc aceste gesturi din inimă care sunt mai elocvente decât cuvintele. Gestul iubirii... Asta ne face să ne gândim.
Familia care răspunde la chemarea lui Isus redă regia lumii alianţei bărbatului şi femeii cu Dumnezeu. Gândiţi-vă la dezvoltarea acestei mărturii, astăzi. Să ne imaginăm că timona istoriei (a societăţii, a economiei, a politicii) este încredinţată - în sfârşit! - alianţei bărbatului şi femeii, pentru ca s-o guverneze cu privirea îndreptată spre generaţia care vine. Temele pământului şi casei, a economiei şi a muncii, ar cânta o muzică foarte diferită!
Dacă vom reda protagonism - pornind de la Biserică - familiei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi îl pune în practică, vom deveni ca vinul bun de la nunta din Cana, vom fermenta ca plămada lui Dumnezeu!
De fapt, alianţa familiei cu Dumnezeu este chemată astăzi să contrasteze deşertificarea comunitară a cetăţii moderne. Însă oraşele noastre au devenit deşertificate datorită lipsei de iubire, datorită lipsei de zâmbet. Atâtea distracţii, atâtea lucruri pentru a pierde timp, pentru a provoca râsul, dar iubirea lipseşte. Zâmbetul unei familii este capabilă să învingă această deşertificare a oraşelor noastre. Şi aceasta este victoria iubirii familiei. Nicio inginerie economică şi politică este în măsură să înlocuiască acest aport al familiilor. Proiectul de la Babel zideşte zgârie-nori fără viaţă. În schimb, Duhul lui Dumnezeu face să înflorească deşerturile (cf. Is 32,15). Trebuie să ieşim din turnurile şi din camerele blindate ale elitelor, pentru a frecventa din nou casele şi spaţiile deschise ale mulţimilor, deschise la iubirea familiei.
Comuniunea carismelor - cele dăruite sacramentului căsătoriei şi cele acordate consacrării pentru Împărăţia lui Dumnezeu - este destinată să transforme Biserica într-un loc pe deplin familial pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Să mergem înainte pe acest drum, să nu pierdem speranţa. Unde există o familie cu iubire, acea familie este capabilă să încălzească inima unui întreg oraş cu mărturia sa de iubire.
Rugaţi-vă pentru mine, să ne rugăm unii pentru alţii, pentru ca să devenim capabili să recunoaştem şi să susţinem vizitele lui Dumnezeu. Duhul va aduce haos bun în familiile creştine şi cetatea omului va ieşi din depresie!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
