În cursul celei de-a paisprezecea Congregaţii generale din această dimineaţă, părinţii sinodali au aprobat Mesajul celei de-a III-a Adunări Generale Extraordinare a Sinodului Episcopilor, cu tema: Provocările pastorale despre familie în contextul evanghelizării (5-19 octombrie 2014). Prezentăm în continuare textul în limba română:

Noi, părinţii sinodali adunaţi la Roma în jurul Papei Francisc în Adunarea Generală Extraordinară a Sinodului Episcopilor, ne adresăm tuturor familiilor din diferitele continente şi îndeosebi celor care îl urmează pe Cristos Cale, Adevăr şi Viaţă. Manifestăm admiraţia şi recunoştinţa noastră faţă de mărturia zilnică pe care ne-o oferiţi nouă şi lumii cu fidelitatea voastră, credinţa, speranţa şi iubirea voastră.

Şi noi, păstori ai Bisericii, ne-am născut şi am crescut într-o familie cu cele mai diferite istorii şi evenimente. Ca preoţi şi episcopi am întâlnit şi am trăit alături de familii care ne-au povestit în cuvinte şi ne-au arătat în fapte o lungă serie de splendori dar şi de trude.

Însăşi pregătirea acestei adunări sinodale, pornind de la răspunsurile date la chestionarul trimis la Bisericile din toate lumea, ne-a permis să ascultăm glasul atâtor experienţe familiale. Dialogul nostru în zilele Sinodului ne-a îmbogăţit apoi reciproc, ajutându-ne să privim toată realitatea vie şi complexă în care trăiesc familiile.

Vouă vă prezentăm cuvintele lui Cristos: "Iată, eu stau la uşă şi bat! Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine" (Ap 3,20). Aşa cum obişnuia să facă în timpul parcursurilor sale de-a lungul drumurilor din Ţara Sfântă, intrând în casele din sate, Isus continuă să treacă şi astăzi pe drumurile din oraşele noastre. În casele voastre se experimentează lumini şi umbre, provocări exaltante, însă uneori şi încercări dramatice. Obscuritatea devine şi mai densă ajungând să devină beznă, atunci când se strecoară în însăşi inima familiei răul şi păcatul.

Există, înainte de toate, marea provocare a fidelităţii în iubirea conjugală. Slăbirea credinţei şi a valorilor, individualismul, sărăcirea relaţiilor, stresul unei frenezii care ignoră reflecţia marchează şi viaţa familială. Astfel se asistă la multe crize matrimoniale, tratate adesea în mod grăbit şi fără curajul răbdării, al verificării, al iertării reciproce, al reconcilierii şi chiar al sacrificiului. Astfel eşecurile dau naştere la noi relaţii, noi cupluri, noi uniri şi noi căsătorii, creând situaţii familiale complexe şi problematice pentru alegerea creştină.

Printre aceste provocări vrem să evocăm şi truda existenţei însăşi. Ne gândim la suferinţa care poate să apară în cazul unui copil abil în mod diferit, al unei boli grave, al degradării neurologice a bătrâneţii, al morţii unei persoane dragi. Este admirabilă fidelitatea generoasă a multor familii care trăiesc aceste încercări cu curaj, credinţă şi iubire, considerându-le nu ceva care este smuls sau rănit, ci ceva care le este dăruit şi ceva ce ele dăruiesc, văzându-l pe Cristos suferind în acele trupuri bolnave.

Ne gândim la dificultăţile economice provocate de sisteme perverse, de "fetişismul banului şi de dictatura unei economii fără chip şi fără scop cu adevărat uman" (Evangelii gaudium, 55), care umileşte demnitatea persoanelor. Ne gândim la tatăl sau la mama şomeri, neputincioşi în faţa necesităţilor chiar primare ale familiei lor, şi la tinerii care se află în faţa zilelor goale şi fără aşteptare şi care pot să devină pradă a devierilor în droguri sau în criminalitate.

Ne gândim, de asemenea, la mulţimea de familii sărace, la cele care se agaţă de o barcă pentru a ajunge la o ţintă de supravieţuire, la familiile refugiate care fără speranţă migrează în deşerturi, la cele persecutate pur şi simplu pentru credinţa lor şi pentru valorile lor spirituale şi umane, la cel lovite de brutalitatea războaielor şi a asupririlor. Ne gândim şi la femeile care îndură violenţă şi sunt supuse exploatării, traficului de persoane, la copiii şi tinerii victime ale abuzurilor chiar şi din partea celor care trebuiau să-i păzească şi să-i facă să crească în încredere şi la membrii atâtor familii umilite şi în dificultate. "Cultura bunăstării ne anesteziază şi (...) toate aceste vieţi trunchiate datorită lipsei de posibilităţi ni se par un simplu spectacol care nu ne tulbură în niciun mod" (Evangelii gaudium, 54). Facem apel la guverne şi la organizaţiile internaţionale să promoveze drepturile familiei pentru binele comun.

Cristos a voit ca Biserica sa să fie o casă cu uşa mereu deschisă în primire, fără a exclude pe nimeni. De aceea suntem recunoscători păstorilor, credincioşilor şi comunităţilor gata să însoţească şi să ia asupra lor sfâşierilor interioare şi sociale ale cuplurilor şi ale familiilor.

* * *

Însă există şi lumina care seara străluceşte în spatele ferestrelor în casele oraşelor, în modestele locuinţe din periferie sau în sate şi chiar în corturi: ea străluceşte şi încălzeşte trupuri şi suflete. Această lumină, în evenimentul nupţial al soţilor, se aprinde cu întâlnirea: este un dar, un har care se exprimă - aşa cum spune Geneza (2,18) - când cele două chipuri sunt unul "în faţa" celuilalt, într-un "ajutor corespunzător", adică egal şi reciproc. Iubirea bărbatului şi a femeii ne învaţă că fiecare dintre cei doi are nevoie de celălalt pentru a fi el însuşi, deşi rămâne diferit de celălalt în identitatea sa, care se deschide şi se revelează în dăruirea reciprocă. Este ceea ce exprimă în mod sugestiv femeia din Cântarea Cântărilor: "Iubitul meu este al meu, iar eu sunt a lui... eu sunt al iubitului meu şi iubitul meu este al meu" (Ct 2,16; 6,3).

Pentru ca această întâlnire să fie autentică, itinerarul începe cu logodna, timp al aşteptării şi al pregătirii. Se realizează în plinătate în sacramentul în care Dumnezeu pune pecetea sa, prezenţa sa şi harul său. Acest drum cunoaşte şi sexualitate, tandreţea, frumuseţea, care durează chiar şi după vigoarea şi prospeţimea tinereţii. Iubirea tinde prin natura sa să fie pentru totdeauna, ajungându-se să se dea viaţa pentru persoana iubită (cf. In 15,13). În această lumină iubirea conjugală, unică şi indisolubilă, persistă în pofida multelor dificultăţi ale limitei umane; este una dintre minunile cele mai frumoase, deşi este şi cea mai obişnuită.

Această iubire se răspândeşte prin rodnicie şi generativitate, care nu este numai procreaţie, ci şi dar al vieţii divine în botez, educaţie şi cateheză a copiilor. Este şi capacitate de a oferi viaţă, afect, valori, o experienţă posibilă şi celui care n-a putut da naştere. Familiile care trăiesc această aventură luminoasă devin o mărturie pentru toţi, îndeosebi pentru tineri.

În timpul acestui drum, care este uneori o cărare în urcuş, cu trude şi căderi, există mereu prezenţa şi însoţirea lui Dumnezeu. Familia experimentează asta în afectul şi în dialogul dintre soţ şi soţie, dintre părinţi şi copii, dintre fraţi şi surori. Apoi trăieşte asta în ascultarea împreună a Cuvântului lui Dumnezeu şi în rugăciunea comună, o mică oază a spiritului care trebuie creată pentru câteva momente în fiecare zi. Există apoi angajarea zilnică a educaţiei la credinţă şi la viaţa bună şi frumoasă a Evangheliei, la sfinţenie. Această misiune este adesea împărtăşită şi exercitată cu mare afect şi dăruire şi de bunici şi de bunice. Astfel familia se prezintă ca autentică Biserică familială, care se lărgeşte la familia de familii, care este comunitatea eclezială. Soţii creştini sunt chemaţi apoi să devină învăţători în credinţă şi în iubire şi pentru tinerele perechi.

Apoi există o altă exprimare a comuniunii fraterne şi este aceea a carităţii, a darului, a apropierii de cei din urmă, de cei marginalizaţi, de cei săraci, de persoanele singure, bolnave, străine, de celelalte familii aflate în criză, conştienţi de cuvântul Domnului: "Este mai multă bucurie în a da decât în a primi" (Fap 20,35). Este un dar de bunuri, de companie, de iubire şi de milostivire, şi este şi o mărturie de adevăr, de lumină, de sens al vieţii.

Culmea care adună şi rezumă toate firele comuniunii cu Dumnezeu şi cu aproapele este Euharistia duminicală, când cu toată Biserica familia se aşază la masă cu Domnul. El ni se dăruieşte nouă tuturor, pelerini în istorie spre ţinta întâlnirii ultime când "Cristos va fi totul în toţi" (Col 3,11). Pentru aceasta, în prima etapă a drumului nostru sinodal, am reflectat asupra însoţirii pastorale şi asupra accesului la sacramente a divorţaţilor recăsătoriţi.

Noi, părinţii sinodali, vă cerem să mergeţi cu noi spre următorul sinod. Asupra voastră pluteşte prezenţa familiei lui Isus, Maria şi Iosif în casa lor modestă. Şi noi, unindu-ne cu Familia din Nazaret, înălţăm către Tatăl tuturor invocaţia noastră pentru familiile de pe pământ:

"Tată, dăruieşte tuturor familiilor prezenţa de soţi puternici şi înţelepţi, care să fie izvor al unei familii libere şi unite.

Tată, dăruieşte părinţilor să aibă o casă în care să trăiască în pace cu familia lor.

Tată, dăruieşte copiilor să fie semn de încredere şi de speranţă şi tinerilor curajul angajării stabile şi fidele.

Tată, dăruieşte tuturor să poată câştiga pâinea cu mâinile lor, să guste seninătatea spiritului şi să ţină vie făclia credinţei chiar şi în timpul întunericului.

Tată, dăruieşte-ne nouă tuturor să vedem înflorind o Biserică tot mai fidelă şi credibilă, o cetate dreaptă şi umană, o lume care să iubească adevărul, dreptatea şi milostivirea.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu