Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 8 ianuarie 2020
Cateheze despre Faptele Apostolilor: 19. "Niciunul dintre voi nu-şi va pierde viaţa" (Fap 27,22). Încercarea naufragiului: între mântuirea lui Dumnezeu şi ospitalitatea maltezilor.
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Cartea Faptele Apostolilor, în partea finală, relatează că Evanghelia îşi continuă cursa sa nu numai pe uscat, ci pe mare, pe o navă care-l duce pe Paul prizonier din Cezareea spre Roma (cf. Fap 27,1-28,16), în inima imperiului, pentru ca să se realizeze cuvântul Celui Înviat: "Îmi veţi fi martori [...] până la marginile pământului" (Fap 1,18). Citiţi cartea Faptele Apostolilor şi veţi vedea cum Evanghelia, cu forţa Duhului Sfânt, ajunge la toate popoarele, devine universală. Luaţi-o! Citiţi-o!
Navigarea întâlneşte încă de la început condiţii nefavorabile. Călătoria devine periculoasă. Paul sfătuieşte să nu se continue navigarea, însă centurionul nu-i dă crezare şi se încrede în timonier şi în căpitan. Călătoria continuă şi se dezlănţuie un vânt aşa de puternic încât echipajul pierde controlul şi lasă nava să meargă în derivă.
Când moartea pare de acum aproape şi disperarea îi cuprinde pe toţi, Paul intervine şi îi asigură pe însoţitori spunând ceea ce am ascultat: "În noaptea aceasta, un înger al Dumnezeului căruia îi aparţin şi căruia îi aduc cult mi-a apărut şi mi-a zis: «Nu te teme, Paul! Tu trebuie să apari în faţa Cezarului. Şi iată că Dumnezeu ţi i-a dăruit pe toţi cei care navighează cu tine»" (Fap 27,23-24). Şi în încercare, Paul nu încetează să fie păzitor al vieţii altora şi animator al speranţei lor.
Luca ne arată astfel că planul care-l conduce pe Paul spre Roma îl salvează nu numai pe apostol, ci şi pe însoţitorii săi de călătorie, şi naufragiul, din situaţie de nenorocire, se schimbă în oportunitate providenţială pentru vestirea Evangheliei.
După naufragiu urmează debarcarea pe insula Malta, ai cărei locuitori arată o primire atentă. Maltezii sunt buni, sunt blânzi, sunt primitori deja din acel timp. Plouă şi este frig şi ei aprind un foc pentru a le asigura naufragiaţilor un pic de căldură şi de alinare. Şi aici Paul, ca adevărat discipol al lui Cristos, începe să slujească pentru a alimenta focul cu câteva crengi. În timpul acestor operaţiuni este muşcat de o viperă, dar nu păţeşte nimic: oamenii, văzând asta, spun: "Dar acesta trebuie să fie un mare răufăcător pentru că se salvează dintr-un naufragiu şi ajunge să fie muşcat de o viperă!" Aşteptau momentul ca să cadă mort, dar nu păţeşte nimic şi este considerat chiar - în loc de un răufăcător - o divinitate. În realitate, acea binefacere vine de la Domnul Înviat care-l asistă, conform promisiunii făcute înainte de a se înălţa la cer şi adresată celor care cred: "Vor lua şerpi în mână şi, dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu le va dăuna. Îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi ei se vor vindeca" (Mc 16,18). Spune istoria că din acel moment nu există vipere în Malta: aceasta este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru primirea acestui popor atât de bun.
De fapt, şederea în Malta devine pentru Paul ocazia propice pentru a da "trup" cuvântului pe care-l vesteşte şi să exercite astfel o slujire de compătimire în vindecarea bolnavilor. Şi aceasta este o lege a Evangheliei: când unul care crede trăieşte experienţa mântuirii nu o ţine pentru sine, ci o pune în circulaţie. "Binele tinde mereu să se comunice. Fiecare experienţă autentică de adevăr şi de frumuseţe încearcă prin ea însăşi expansiunea sa şi fiecare persoană care trăieşte o eliberare profundă dobândeşte sensibilitate mai mare în faţa necesităţilor celorlalţi" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 9). Un creştin "încercat" poate desigur să fie mai aproape de cel care suferă pentru că ştie ce este suferinţa şi face inima sa deschisă şi sensibilă la solidaritatea faţă de ceilalţi.
Paul ne învaţă să trăim încercările ţinându-ne de Cristos, pentru a ne forma "convingerea că Dumnezeu poate să acţioneze în orice împrejurare, chiar şi în mijlocul eşecurilor aparente" (ibid., 279). Iubirea este mereu rodnică, iubirea faţă de Dumnezeu este mereu rodnică, şi dacă tu te laşi luat de Domnul şi tu primeşti darurile Domnului, asta îţi va permite să le dai celorlalţi. Iubirea faţă de Dumnezeu mereu merge dincolo.
Să-i cerem Domnului astăzi să ne ajute să trăim fiecare încercare susţinuţi de energia credinţei; şi să fim sensibili faţă de mulţii naufragiaţi ai istoriei care debarcă pe coastele noastre, pentru ca să ştim şi noi să-i primim cu acea iubire fraternă care vine din întâlnirea cu Isus. Acest lucru salvează de gerul indiferenţei şi al inumanităţii.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
