|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua, duminică frumoasă!
În evanghelia de astăzi Isus le repetă discipolilor săi, de trei ori: "Nu vă temeţi!" (Mt 10,26.28.31). Cu puţin înainte le-a vorbit despre persecuţiile pe care vor trebui să le îndure pentru evanghelie, o realitate încă actuală: de fapt, Biserica încă de la începuturi a cunoscut, împreună cu bucuriile - şi avea multe! -, atâtea persecuţii. Pare paradoxal: vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu este un mesaj de pace şi de dreptate, întemeiat pe caritatea fraternă şi pe iertare, şi totuşi întâlneşte opoziţii, violenţe, persecuţii. Însă Isus spune să nu ne temem: nu pentru că în lume totul va merge bine, nu, ci pentru că noi suntem preţioşi pentru Tatăl şi nimic din ceea ce este bun nu va fi pierdut. Aşadar, ne spune să nu ne lăsăm blocaţi de frică, ci să ne temem mai degrabă de un alt lucru, unul singur. Care este lucrul de care Isus ne spune că nu trebuie să ne temem?
Îl descoperim prin imaginea pe care o foloseşte astăzi Isus: imaginea "gheenei" (cf. v. 28). Valea "gheenei" era un loc pe care locuitorii din Ierusalim îl cunoşteau bine: era marea groapă de gunoi a oraşului. Isus vorbeşte despre ea pentru a spune că adevărata frică pe care trebuie s-o avem este aceea de a arunca propria viaţă. Isus spune: "Da, să vă fie frică de asta". Ca şi cum ar spune: nu trebuie să vă temeţi atât că veţi îndura neînţelegeri şi critici, că veţi pierde prestigiu şi avantaje economice pentru a rămâne fideli faţă de evanghelie, ci că veţi risipi existenţa urmărind lucruri de puţină valoare, care nu umplu viaţa cu sens.
Şi acest lucru este important pentru noi. De fapt, şi astăzi putem fi luaţi în râs sau discriminaţi dacă nu urmăm anumite modele la modă, care adesea pun însă în centru realităţi de pe al doilea plan: de exemplu, a urmări lucrurile, şi nu persoanele, prestaţiile, şi nu relaţiile. Să dăm câteva exemple. Mă gândesc la părinţi, care au nevoie să muncească pentru a întreţine familia, dar nu pot trăi numai pentru muncă: au nevoie de timpul necesar pentru a sta împreună cu copiii. Mă gândesc şi la un preot sau la o soră: trebuie să se angajeze în slujirea lor, dar fără a uita să dedice timp pentru a sta cu Isus, altminteri cad în mondenitatea spirituală şi pierd sensul a ceea ce sunt. De asemenea, mă gândesc la un tânăr sau la o tânără, care au mii de angajări şi pasiuni: şcoala, sportul, diferite interese, telefoane şi social, dar au nevoie să întâlnească persoanele şi să realizeze visuri mari, fără a pierde timp în lucruri care trec şi nu lasă semnul.
Toate acestea, fraţilor şi surorilor, comportă unele renunţări în faţa idolilor eficienţei şi consumismului, dar este necesar pentru a nu ne pierde în lucruri, care după aceea sunt aruncate în gheenă, aşa cum se făcea odinioară. Şi în gheenele de astăzi, în schimb, adesea ajung persoanele: să ne gândim la cei din urmă, trataţi adesea ca material de rebutare şi obiecte nedorite. A rămâne fideli faţă de ceea ce contează costă; costă a merge împotriva curentului, costă a ne elibera de condiţionările gândirii comune, costă a fi puşi deoparte de cei care "urmăresc valul". Dar nu contează, spune Isus: ceea ce contează este de a nu arunca binele cel mai mare, viaţa. Numai asta trebuie să ne înspăimânte.
Aşadar, să ne întrebăm: eu de ce anume mă tem? Că nu am ceea ce îmi place? Că nu ajung la ţintele pe care le impune societatea? De judecata celorlalţi? Sau că nu-i plac Domnului şi că nu pun pe primul loc evanghelia sa? Maria, mereu Fecioară, să ne ajute să fim înţelepţi şi curajoşi în alegerile pe care le facem.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
M-a îndurerat mult ceea ce s-a întâmplat în urmă cu puţine zile în Penitenciarul feminin din Támara în Honduras. O violenţă teribilă între găşti rivale a semănat moarte şi suferinţă. Mă rog pentru răposate, mă rog pentru cei din familiile lor. Fecioara de Suyapa, Mama Hondurasului, să ajute inimile ca să se deschidă la reconciliere şi să facă spaţiu unei convieţuiri fraterne, şi în interiorul închisorilor.
În aceste zile este a 40-a aniversare a morţii Emanuelei Orlandi. Doresc să profit de această circumstanţă pentru a exprima, încă o dată, apropierea mea de cei din familia ei, mai ales de mama, şi să asigur rugăciunea mea. Extind amintirea mea la toate familiile care poartă durerea unei persoane dragi dispărute.
Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din Italia şi din diferite ţări, îndeosebi credincioşii din Bogotá, Columbia.
Salut Fraternitatea Ordinului Franciscan Secular din Pisa; pe tinerii din Gubbio, Perugia şi Spoleto; grupul din Limbadi care îl sărbătoreşte pe tânărul Leo; pe participanţii la moto-pelerinajul din Cesena şi Longiano; şi pe voluntarii de la Radio Maria Italia, care cu o mare pancartă invită să ne punem "toţi sub mantia" Fecioarei Mame Maria, pentru a implora de la Dumnezeu darul păcii. Şi acest dar îl cerem în special pentru martirizatul popor ucrainean.
Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
