|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi Evanghelia ni-l arată pe Isus care redă vederea unui orb din naştere (cf. In 9,1-41). Dar această minune este primită în mod rău de diferite persoane şi grupuri. Să vedem în amănunte.
Dar mai întâi aş vrea să vă spun: astăzi, luaţi Evanghelia lui Ioan şi citiţi voi această minune a lui Isus, este foarte frumos modul în care Ioan o relatează. Capitolul 9, în două minute se citeşte. Arată cum procedează Isus şi cum procedează inima umană: inima umană bună, inima umană lâncedă, inima umană temătoare, inima umană curajoasă. Capitolul 9 din Evanghelia lui Ioan. Faceţi asta astăzi, vă va ajuta mult. Şi în ce mod primesc persoanele acest semn?
Înainte de toate sunt discipolii lui Isus, care în faţa orbului din naştere ajung să bârfească: se întreabă dacă vina este a părinţilor sau a lui (cf. v. 2). Caută un vinovat; şi noi de atâtea ori cădem în asta pentru că este atât de comod: să căutăm un vinovat, în loc să ne punem întrebări angajante în viaţă. Şi astăzi putem să spunem: ce înseamnă pentru noi această persoană, ce anume ne cere nouă? Apoi, după ce s-a petrecut vindecarea, reacţiile cresc. Prima este cea a celor apropiaţi, care sunt sceptici: "Acest om a fost orb: nu este posibil ca acum să vadă, nu poate să fie el, este altul!": scepticism (cf. v. 8-9). Pentru ei este inacceptabil, mai bine să lase lucrurile cum erau înainte (cf. v. 16) şi să nu intre în această problemă. Le este frică, se tem de autorităţile religioase şi nu se pronunţă (cf. v. 18-21). În toate aceste reacţii, se evidenţiază inimi închise în faţa semnului lui Isus, din motive diferite: pentru că ei caută un vinovat, pentru că nu ştiu să fie uimiţi, pentru că nu vor să se schimbe, pentru că sunt blocaţi de frică. Şi atâtea situaţii se aseamănă astăzi cu aceasta. În faţa unui lucru care este tocmai un mesaj de mărturie a unei persoane, este un mesaj al lui Isus, noi cădem în asta: căutăm o altă explicaţie, nu vrem să ne schimbăm, căutăm o cale de ieşire mai elegantă decât să acceptăm adevărul.
Singurul care reacţionează bine este orbul: el, fericit că vede, mărturiseşte ceea ce i s-a întâmplat în cel mai simplu mod: "Eram orb şi acum văd" (v. 25). Spune adevărul. Mai înainte era constrâns să ceară de pomană pentru a trăi şi îndura prejudecăţile oamenilor: "este sărac şi orb din naştere, trebuie să sufere, trebuie să plătească pentru păcatele sale sau pentru cele ale strămoşilor săi". Acum, liber în trup şi în spirit, dă mărturie despre Isus: nu inventează nimic şi nu ascunde nimic. "Eram orb şi acum văd". Nu-i este frică de ceea ce vor spune ceilalţi: gustul amar al marginalizării l-a cunoscut deja, toată viaţa, deja a simţit asupra sa indiferenţa şi dispreţul trecătorilor, a celor care îl considerau ca un rebut al societăţii, util la maxim pentru pietismul vreunei pomeni. Acum, vindecat, de acele atitudini nu se mai teme, pentru că Isus i-a dat demnitate deplină. Şi acest lucru este clar, se întâmplă mereu: când Isus ne vindecă, ne redă demnitate, demnitatea vindecării lui Isus, deplină, o demnitate care iese din adâncul inimii, care ia toată viaţa; el, sâmbăta, în faţa tuturor, l-a eliberat şi i-a dăruit vederea fără a-i cere nimic, nici măcar un mulţumesc, şi el dă mărturie despre asta. Aceasta este demnitatea unei persoane nobile, a unei persoane care se ştie vindecată şi îşi revine, renaşte; acea renaştere în viaţă, despre care se vorbea astăzi la "A Sua Immagine": a renaşte.
Fraţilor, surorilor, cu toate aceste personaje, Evanghelia de astăzi ne pune şi pe noi în mijlocul scenei, aşa încât să ne întrebăm: ce poziţie luăm, ce am fi spus atunci? Şi mai ales, ce facem astăzi? Ca orbul, ştim să vedem binele şi să fim recunoscători pentru darurile pe care le primim? Mă întreb: cum este demnitatea mea? Cum este demnitatea ta? Îl mărturisim pe Isus sau răspândim critici şi suspiciuni? Suntem liberi în faţa prejudecăţilor sau ne asociem cu aceia care răspândesc negativităţi şi vorbe rele? Suntem fericiţi să spune că Isus ne iubeşte, că ne mântuieşte sau, ca părinţii orbului din naştere, ne lăsăm închişi de teama a ceea ce vor gândi oamenii? Cei lâncezi cu inima care nu acceptă adevărul şi nu au curajul de a spune: "Nu, asta nu este aşa". De asemenea, cum primim dificultăţile şi indiferenţa celorlalţi? Cum primim persoanele care au atâtea limitări în viaţă? Fie ele fizice, ca acest orb; fie ele sociale, precum cerşetorii pe care-i găsim pe stradă? Şi asta o primim ca un blestem sau ca ocazie pentru a ne apropia de ei cu iubire?
Fraţilor şi surorilor, să cerem astăzi harul de a ne uimi în fiecare zi de darurile lui Dumnezeu şi de a vedea diferitele circumstanţe ale vieţii, chiar şi cele mai greu de acceptat, ca ocazii pentru a face binele, aşa cum a făcut Isus cu orbul. Sfânta Fecioară Maria să ne ajute în asta, împreună cu Sfântul Iosif, om drept şi credincios.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
Ieri în Ecuador un cutremur a provocat morţi, răniţi şi daune uriaşe. Sunt aproape de poporul ecuadorian şi asigur rugăciunea mea pentru răposaţi şi pentru toţi cei suferinzi.
Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din atâtea ţări - văd steaguri: columbiene, argentiniene, poloneze... atâtea, atâtea ţări... - Salut spaniolii veniţi din Murcia, Alicante şi Albacete.
Salut parohiile din "San Raminondo Nonnato" şi a "Martirilor Canadieni" din Roma, şi "Cristo Re" din Civitanova Marche; Asociaţia Salezienilor Cooperatori; tinerii din Arcore, candidaţii la Mir din Empoli şi cei din parohia "S. Maria del Rosario" din Roma. Salut tinerii Neprihănitei, aşa de buni.
Cu plăcere salut şi participanţii la maratonul din Roma! Îi felicit pentru că, la impulsul lui "Athletica Vaticana", faceţi din acest eveniment sportiv important o ocazie de solidaritate în favoarea săracilor.
Şi astăzi să facem urări tuturor taţilor! Fie ca să găsească în Sfântul Iosif modelul, sprijinul, întărirea pentru a trăi bine paternitatea lor. Şi toţi împreună, pentru taţi, să-l rugăm pe Tatăl [Tatăl Nostru...].
Fraţilor şi surorilor, să nu uităm să ne rugăm pentru martirizatul popor ucrainean, care continuă să sufere crimele războiului.
Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
