|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, duminică frumoasă!
Evanghelia de la liturgia de astăzi (Mc 6,30-34) relatează că apostolii, întorşi din misiune, se adună în jurul lui Isus şi îi povestesc ceea ce au făcut; atunci el le spune: "Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!" (v. 31). Însă oamenii înţeleg mişcările lor şi, atunci când coboară din barcă, Isus găseşte mulţimea care îl aşteaptă, simte compasiune şi începe să-i înveţe (cf. v. 34).
Aşadar, pe de o parte invitaţia de a se odihni şi, pe de altă parte, compasiunea lui Isus faţă de mulţime - este foarte frumos să ne oprim pentru a reflecta asupra compasiunii lui Isus. Par două lucruri inconciliabile, invitaţia de a se odihni şi compasiunea, şi în schimb merg împreună: odihnă şi compasiune. Să vedem.
Isus se preocupă de oboseala discipolilor. Probabil percepe un pericol care se poate referi şi la viaţa noastră şi la apostolatul nostru, atunci când, de exemplu, entuziasmul în a duce înainte misiunea, sau munca, precum şi rolul şi îndatoririle care ne sunt încredinţate ne fac victime ale activismului, şi acesta este un lucru urât: prea preocupaţi de lucruri de făcut, prea preocupaţi de rezultate. Şi atunci se întâmplă că ne agităm şi pierdem din vedere esenţialul, riscând să epuizăm energiile noastre şi să cădem în oboseala trupului şi a spiritului. Este un avertisment important pentru viaţa noastră, pentru societatea noastră adesea prizonieră a grabei, dar şi pentru Biserică şi pentru slujirea pastorală: fraţilor şi surorilor, să fim atenţi la dictatura de a face! Şi asta se poate întâmpla din necesitate şi în familii, când, de exemplu, tatăl pentru a câştiga pâinea este constrâns să lipsească pentru muncă, trebuind astfel să sacrifice timpul de dedicat familiei. Adesea pleacă dimineaţa devreme, când copiii încă dorm, şi se întorc târziu seara, când sunt deja la culcare. Şi aceasta este o nedreptate socială. În familii, tatăl şi mama ar trebui să aibă timpul pentru a împărtăşi cu copiii, pentru a face să crească această iubire familială şi a nu cădea în dictatura de a face. Să ne gândim la ce putem face pentru a ajuta persoanele care sunt constrânse să trăiască astfel.
În acelaşi timp, odihna propusă de Isus nu este o fugă de lume, o retragere în bunăstarea personală; dimpotrivă, în faţa oamenilor rătăciţi el simte compasiune. Şi atunci din Evanghelie învăţăm că aceste două realităţi - odihnă şi compasiune - sunt legate: numai dacă învăţăm să ne odihnim putem avea compasiune. De fapt, este posibil să avem o privire compătimitoare, care ştie să perceapă nevoile celuilalt, numai dacă inima noastră nu este consumată de neliniştea de a face, dacă ştim să ne oprim şi, în tăcerea adoraţiei, să primim harul lui Dumnezeu.
De aceea, iubiţi fraţi şi surori, putem să ne întrebăm: eu ştiu să mă opresc în timpul zilelor mele? Ştiu să-mi iau un moment pentru a sta cu mine însumi şi cu Domnul, sau sunt mereu cuprins de grabă, graba pentru lucrurile de făcut? Ştim să găsim un pic de "deşert" interior în mijlocul zgomotelor şi al activităţilor de fiecare zi?
Sfânta Fecioară să ne ajute să "ne odihnim în Duhul" chiar şi în mijlocul tuturor activităţilor zilnice şi să fim disponibili şi compătimitori faţă de ceilalţi.
______________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori,
Săptămâna aceasta vor începe Jocurile Olimpice de la Paris, care vor fi urmate de Jocurile Paralimpice. Sportul are şi o mare forţă socială, capabil să unească paşnic persoane de culturi diferite. Doresc ca acest eveniment să poată fi semn al lumii inclusive pe care vrem s-o construim şi ca sportivii, cu mărturia lor sportivă, să fie mesageri de pace şi modele valabile pentru tineri. Îndeosebi, conform tradiţiei antice, Olimpiada să fie ocazie pentru a stabili o oprire a focului în războaie, demonstrând o sinceră voinţă de pace.
Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din Italia şi din atâtea ţări. Îndeosebi salut l'Équipe Notre Dame din dieceza de Quixadá din Brazilia; Asociaţia "Assumpta Science Center Ofekata", angajată în proiecte solidare formative pentru Africa.
În afară de asta salut Lucrătorii Tăcuţi ai Crucii şi Centrul de Voluntari ai Suferinţei, reuniţi în amintirea fondatorului, fericitul Luigi Novarese; aspirantele şi tinerele cu voturi din Institutul Misionarelor Regalităţii lui Cristos; tinerii din grupul vocaţional de la Seminarul Mic din Roma, care au mers pe calea Sfântului Francisc de la Assisi la Roma.
Să ne rugăm, fraţilor şi surorilor, pentru pace. Să nu uităm martirizata Ucraina, Palestina, Israel, Myanmar şi atâtea alte ţări care sunt în război. Să nu uităm, să nu uităm. Războiul este o înfrângere!
Urez tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
