|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
Astăzi evanghelia relatează o minune deosebită a lui Isus: el, noaptea, merge pe apele lacului din Galileea în întâmpinarea discipolilor care fac traversarea cu barca (cf. Mt 14,22-33). Ne întrebăm: pentru ce a făcut Isus asta? Ca un spectacol? Nu! Dar pentru ce? Oare pentru o necesitate urgentă şi imprevizibilă, pentru a-i ajuta pe ai săi care sunt blocaţi de vântul potrivnic? Nu, pentru că el a fost cel care a programat totul, cel care i-a trimis seara, ba chiar - spune textul - "i-a zorit" (cf. v. 22). Oare pentru a le da o demonstraţie de măreţie şi de putere? Dar asta nu este de el care este aşa de simplu. Atunci, pentru ce a făcut asta? Pentru ce a voit să meargă pe ape?
În spatele mersului pe ape există un mesaj care nu este imediat, un mesaj de perceput pentru noi. De fapt, în acel timp, marile întinderi de apă erau considerate sedii ale forţelor rele care nu pot fi dominate de om; în special dacă sunt agitate de furtună, abisurile erau simbol al haosului şi aminteau de întunecimile iadului. Or, discipolii se află în mijlocul lacului în întuneric: în ei este frica de a se afunda, de a fi supţi de rău. Şi aici vine Isus, care merge pe ape, adică deasupra forţelor răului. El merge deasupra forţelor răului şi le spune alor săi: "Curaj, eu sunt, nu vă temeţi!" (v. 27). Este un întreg mesaj pe care ni-l dă Isus. Iată sensul semnului: puterile rele, care ne înspăimântă şi pe care nu reuşim să le dominăm, cu Isus sunt imediat redimensionate. El, mergând pe ape, vrea să ne spună: "Nu-ţi fie frică, eu îi pun sub picioarele tale pe duşmanii tăi" - frumos mesaj: "eu îi pun sub picioarele tale pe duşmanii tăi" -: nu persoanele!, nu acelea sunt duşmanii, ci moartea, păcatul, diavolul: aceştia sunt duşmanii oamenilor, duşmanii noştri. Şi Isus îi calcă în picioare pe aceşti duşmani pentru noi.
Cristos repetă astăzi fiecăruia dintre noi: "Curaj, eu sunt, nu-ţi fie frică!". Curaj, adică, pentru că sunt eu aici, pentru că nu mai eşti singur în apele agitate ale vieţii. Şi atunci, ce este de făcut când ne aflăm în largul mării şi în voia vânturilor potrivnice? Ce-i de făcut în frică, faptul că este largul mării, când se vede numai întuneric şi ne simţim pierduţi? Trebuie să facem două lucruri, pe care le fac discipolii în evanghelie. Ce fac discipolii? Îl invocă şi îl primesc pe Isus. În momentele mai urâte, mai întunecate, de furtună, a-l invoca pe Isus şi a-l primi pe Isus.
Discipolii îl invocă pe Isus: Petru merge un pic pe ape spre Isus, dar după aceea se înspăimântă, se afundă şi atunci strigă: "Doamne, salvează-mă!" (v. 30). Îl invocă pe Isus, îl cheamă pe Isus. Este frumoasă această rugăciune, cu care se exprimă certitudinea că Domnul ne poate salva, că el învinge răul nostru şi fricile noastre. Vă invit s-o repetăm acum toţi împreună: Doamne, salvează-mă! Împreună, de trei ori: Doamne, salvează-mă! Doamne, salvează-mă! Doamne, salvează-mă!
Şi apoi discipolii primesc. Mai întâi îl invocă, apoi îl primesc pe Isus în barcă. Spune textul că, imediat ce a urcat la bord, "vântul a încetat" (v. 32). Domnul ştie că barca vieţii, aşa ca şi barca Bisericii, este ameninţată de vânturi potrivnice şi că marea pe care navigăm este adesea agitată. El nu ne fereşte de truda navigării, dimpotrivă - evanghelia subliniază asta - îi zoreşte pe ai săi să plece: adică ne invită să înfruntăm dificultăţile, pentru ca şi ele să devină locuri de mântuire, pentru că Isus le învinge, să devină ocazii pentru a-l întâlni pe el. De fapt, el, în momentele noastre de întuneric, ne vine în întâmpinare, cerând să fie primit, ca în noaptea aceea pe lac.
Aşadar, să ne întrebăm: în frici, în dificultăţi, cum mă comport? Merg înainte singur, cu forţele mele, sau îl invoc pe Domnul cu încredere? Şi cum este credinţa mea? Cred că Cristos este mai puternic decât valurile şi decât vânturile potrivnice? Dar mai ales: navighez cu el? Îl primesc, îi fac loc în barca vieţii mele - niciodată singur, mereu cu Isus -, îi încredinţez cârma?
Maria, Mama lui Isus, Steaua mării, să ne ajute să căutăm, în traversările întunecate, lumina lui Isus.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
Un alt tragic naufragiu s-a petrecut în urmă cu câteva zile în Mediterana: patruzeci şi unu de persoane şi-au pierdut viaţa. M-am rugat pentru ele. Şi cu durere şi ruşine trebuie să spunem că de la începutul anului deja aproape două mii de bărbaţi, femei şi copii au murit în această mare încercând să ajungă în Europa. Este o plagă deschisă a umanităţii noastre. Încurajez eforturile politice şi diplomatice care încearcă să o vindece într-un spirit de solidaritate şi de fraternitate, precum şi angajarea tuturor celor care lucrează pentru a preveni naufragiile şi a ajuta migranţii.
Mâine, ajunul sărbătorii Preasfintei Maria Ridicată la Cer, va avea loc la Bafoussam, în Camerun, pelerinajul pentru a cere pacea în ţară, încă lovită de violenţă şi de război. Să ne unim în rugăciune cu fraţii noştri din Camerun aşa încât, prin mijlocirea Fecioarei, Dumnezeu să susţină speranţa poporului, care suferă de mulţi ani, şi să deschidă căi de dialog pentru a ajunge la înţelegere şi la pace.
Şi să ne rugăm şi pentru martirizata Ucraina, care suferă mult din cauza acestui război.
Doresc să asigur rugăciunea mea şi pentru victimele incendiilor care au devastat insula Maui, în Hawai.
Acum adresez salutul meu vouă tuturor, romani şi pelerini din diferite ţări. Salut îndeosebi câteva grupuri care au participat la Ziua Tineretului la Lisabona... Sunt mulţi! Văd steaguri... Polonia, Mexic, Argentina, Italia, Salvador, atâţia! Preoţii şi tinerii din El Salvador care sunt aşa de puternici; studenţii de la Universitatea Iberoamericană din Puebla, Mexic; şi tinerii din Taiwan. Drum bun!
Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
