|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În această a doua duminică din Postul Mare este proclamată Evanghelia Schimbării la faţă: Isus ia cu sine, pe munte, pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, şi li se revelează în toată frumuseţea sa de Fiu al lui Dumnezeu (cf. Mt 17,1-9).
Să ne oprim un moment asupra acestei scene şi să ne întrebăm: în ce constă această frumuseţe? Ce anume văd discipolii? Un efect spectaculos? Nu, nu este asta. Văd lumina sfinţeniei lui Dumnezeu strălucind pe faţa şi pe hainele lui Isus, imagine perfectă a Tatălui. Se revelează maiestatea lui Dumnezeu, frumuseţea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este Iubire, aşadar discipolii au văzut cu ochii lor frumuseţea şi strălucirea Iubirii divine întrupate în Cristos. Au avut o anticipare a paradisului! Ce surpriză pentru discipoli! Au avut sub ochii lor atâta timp faţa Iubirii şi nu-şi dăduseră seama niciodată cât era de frumoasă! Numai acum îşi dau seama de asta şi cu atâta bucurie, cu imensă bucurie.
În realitate, Isus cu această experienţă îi formează, îi pregăteşte pentru un pas şi mai important. De fapt, puţin mai târziu vor trebui să ştie să recunoască în el aceeaşi frumuseţe, când va urca pe cruce şi faţa sa va fi desfigurată. Petru înţelege cu greu: ar vrea să oprească timpul, să pună scena în "pauză", să stea acolo şi să prelungească această experienţă minunată; însă Isus nu permite asta. De fapt, lumina sa nu se poate reduce la un "moment magic"! Astfel ar deveni un lucru fictiv, artificial, care se dizolvă în ceaţa sentimentelor trecătoare. Dimpotrivă, Cristos este lumina care orientează drumul, asemenea coloanei de foc pentru popor în deşert (cf. Ex 13,21). Frumuseţea lui Isus nu-i înstrăinează pe discipoli de realitatea vieţii, ci le dă forţa de a-l urma pe el până la Ierusalim, până la cruce. Frumuseţea lui Cristos nu este alienantă, te duce înainte, nu te face să te ascunzi: mergi înainte!
Fraţilor şi surorilor, această Evanghelie trasează şi pentru noi un drum: ne învaţă cât de important este să stăm cu Isus, şi atunci când nu este uşor să înţelegem tot ceea ce spune şi ceea ce face pentru noi. De fapt, stând cu el învăţăm să recunoaştem pe faţa lui frumuseţea luminoasă a iubirii care se dăruieşte, chiar şi atunci când poartă semnele crucii. Şi la şcoala sa învăţăm să percepem aceeaşi frumuseţe pe feţele persoanelor care merg în fiecare zi alături de noi: cei din familie, prietenii, colegii, cei care în cele mai diferite moduri se îngrijesc de noi. Câte feţe luminoase, câte zâmbete, câte riduri, câte lacrimi şi cicatrice vorbesc despre iubire în jurul nostru! Învăţăm să le recunoaştem şi să ne umplem inima cu ele. Şi după aceea pornim, pentru a duce şi celorlalţi lumina pe care am primit-o, cu faptele concrete ale iubirii (cf. 1In 3,18), plonjând cu mai multă generozitate în ocupaţiile zilnice, iubind, slujind şi iertând cu mai mult elan şi disponibilitate. Contemplarea minunăţiilor lui Dumnezeu, contemplarea feţei lui Dumnezeu, a feţei Domnului, trebuie să ne determine la slujirea celorlalţi.
Putem să ne întrebăm: ştim să recunoaştem lumina iubirii lui Dumnezeu în viaţa noastră? O recunoaştem cu bucurie şi recunoştinţă pe feţele persoanelor care ne iubesc? Căutăm în jurul nostru semnele acestei lumini, care ne umple inima şi o deschide la iubire şi la slujire? Sau preferăm focurile de paie ale idolilor, care ne înstrăinează şi ne închid în noi înşine? Marea lumină a Domnului şi lumina fictivă, artificială a idolilor. Ce anume prefer eu?
Maria, care a păstrat în inimă lumina Fiului său, chiar şi în întunericul Calvarului, să ne însoţească mereu pe calea iubirii.
________________
După Angelus
Iubiţi fraţi şi surori!
În aceste zile gândul mergea adesea la victimele accidentului feroviar petrecut în Grecia: mulţi erau studenţi tineri. Mă rog pentru răposaţi; sunt aproape de cei răniţi, de cei din familiile lor, Sfânta Fecioară Maria să-i întărească.
Exprim durerea mea pentru tragedia petrecută în apele din Cruto, la Crotone. Mă rog pentru numeroasele victime ale naufragiului, pentru cei din familiile lor şi pentru cei care au supravieţuit. Manifest aprecierea mea şi recunoştinţa mea populaţiei locale şi instituţiilor pentru solidaritatea şi primirea faţă de aceşti fraţi şi surori ai noştri şi reînnoiesc pentru toţi apelul meu pentru ca să nu se repete asemenea tragedii. Traficanţii de fiinţe umane să fie opriţi, să nu continue să dispună de viaţa atâtor nevinovaţi! Călătoriile speranţei să nu se mai transforme niciodată în călătorii ale morţii! Apele limpezi ale Mediteranei să nu mai fie însângerate de astfel de accidente dramatice! Fie ca Domnul să ne dea forţa de a înţelege şi de a plânge.
Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din Italia şi din diferite ţări. Îndeosebi, salut comunitatea ucraineană din Milano, venită cu ocazia celui de-al 4-lea centenar al martiriului sfântului episcop Iosafat, care şi-a dat viaţa pentru unitatea creştinilor. Preaiubiţilor, laud angajarea voastră pentru a-i primi pe conaţionalii voştri fugiţi din război. Domnul, prin mijlocirea sfântului Iosafat, să dăruiască pacea martirizatului popor ucrainean.
Salut pelerinii din Lituania, cu comunitatea lituaniană din Roma, care-l celebrează pe sfântul Cazimir; precum şi comunitatea catolică română din Zaragoza (Spania) şi grupurile parohiale venite din Murcia şi Jerez de la Frontera (Spania), şi din Tbilisi (Georgia).
Salut credincioşii din Burkina Faso, pe candidaţii la mir din Scandicci şi din Anzio, pe credincioşii din Capaci, Ostia şi San Mauro Abate din Roma.
Vă urez vouă tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
