|
| © Vatican Media |
Mulţumesc, mulţumesc! În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Pacea să fie cu voi!
Iubiţi fraţi şi surori,
Sunt bucuros să vă primesc pe voi, membri ai mişcărilor şi asociaţiilor care, acum un an, au dat naştere marii întâlniri "Arena di Pace", la Verona, cu participarea Papei Francisc. Îi mulţumesc în special episcopului de Verona, Monseniorul Domenico Pompili, precum şi părinţilor combonieni. Cu acea ocazie, papa a reafirmat că edificarea păcii începe prin a lua partea victimelor, împărtăşind punctul lor de vedere. Această perspectivă este esenţială pentru a dezarma inimile, privirile, minţile şi a denunţa nedreptăţile unui sistem care ucide şi se bazează pe cultura rebutului.
Nu putem uita îmbrăţişarea curajoasă dintre israelianul Maoz Inon, ai cărui părinţi au fost ucişi de Hamas, şi palestinianul Aziz Sarah, al cărui frate a fost ucis de armata israeliană, şi care acum sunt prieteni şi colaboratori: acel gest rămâne ca mărturie şi semn de speranţă. Şi le mulţumim că au voit să fie prezenţi şi astăzi.
Drumul spre pace necesită inimi şi minţi antrenate şi formate la atenţia faţă de celălalt şi capabile să recunoască binele comun în contextul actual. Calea care duce la pace este comunitară, trece prin îngrijirea relaţiilor de dreptate între toate fiinţele vii. Pacea, a afirmat Sfântul Ioan Paul al II-lea, este un bun indivizibil, ori aparţine tuturor, ori nu aparţine nimănui (cf. Scrisoarea enciclică Sollicitudo rei socialis, 26). Ea poate fi cu adevărat cucerită şi savurată, ca o calitate a vieţii şi ca dezvoltare integrală, numai dacă în conştiinţe se activează "o hotărâre fermă şi perseverentă de a se angaja pentru binele comun" (ivi, 38).
Într-o epocă precum a noastră, marcată de viteză şi instantaneitate, trebuie să regăsim acei timpi lungi necesari pentru ca aceste procese să poată avea loc. Istoria, experienţa, numeroasele bune practici pe care le cunoaştem ne-au făcut să înţelegem că pacea autentică este aceea care prinde contur pornind de la realitate (teritorii, comunităţi, instituţii locale şi aşa mai departe) şi ascultând-o. Tocmai pentru aceasta ne dăm seama că această pace este posibilă atunci când diferenţele şi conflictualitatea pe care ele o comportă nu sunt înlăturate, ci recunoscute, asumate şi străbătute.
Pentru aceasta este deosebit de preţioasă angajarea voastră ca mişcări şi asociaţii populare, care concret şi "de jos", în dialog cu toţi şi cu creativitatea şi genialitatea care se nasc din cultura păcii, duceţi mai departe proiecte şi acţiuni în slujba concretă a persoanelor şi a binelui comun. În acest fel voi generaţi speranţă.
Iubiţi fraţi şi surori, este prea multă violenţă în lume, este prea multă violenţă în societăţile noastre. În faţa războaielor, a terorismului, a traficului de fiinţe umane, a agresivităţii generalizate, copiii şi tinerii au nevoie de experienţe care să educe la cultura vieţii, a dialogului, a respectului reciproc. Şi înainte de toate au nevoie de martori ai unui stil de viaţă diferit, nonviolent. De aceea, de la nivelul local şi cotidian până la cel al ordinii mondiale, atunci când cei care au suferit nedreptate şi victimele violenţei ştiu să reziste tentaţiei răzbunării, devin protagoniştii cei mai credibili ai proceselor nonviolente de construire a păcii. Nonviolenţa ca metodă şi ca stil trebuie să distingă deciziile noastre, relaţiile noastre, acţiunile noastre.
Evanghelia şi Doctrina Socială sunt pentru creştini hrana constantă a acestei angajări; dar, în acelaşi timp, pot fi o busolă valabilă pentru toţi. Pentru că este vorba, de fapt, de o misiune încredinţată tuturor, credincioşi şi necredincioşi, care trebuie să o elaboreze şi să o realizeze prin reflecţia şi practica inspirate de demnitatea persoanei şi de binele comun.
Dacă vrei pace, pregăteşte instituţii de pace. Ne dăm seama tot mai mult că nu este vorba doar de instituţii politice, naţionale sau internaţionale, ci ansamblul instituţiilor - educative, economice, sociale - este pus în discuţie. În enciclica Fratelli tutti revine de multe ori referinţa la necesitatea de a construi un "noi", care trebuie tradus şi la nivel instituţional. Pentru aceasta vă încurajez să vă angajaţi şi să fiţi prezenţi: prezenţi în aluatul istoriei ca o plămadă de unitate, de comuniune, de fraternitate. Fraternitatea are nevoie să fie descoperită, iubită, experimentată, proclamată şi mărturisită, în speranţa încrezătoare că ea este posibilă graţie iubirii lui Dumnezeu, "revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt" (Rom 5,5).
Dragi prieteni, vă mulţumesc pentru că aţi venit. Mă rog pentru voi: ca să puteţi acţiona cu tenacitate şi cu răbdare. Şi vă însoţesc cu binecuvântarea mea. Mulţumesc!
[Binecuvântarea]
Multe mulţumiri şi urări vouă tuturor!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
