Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la întâlnirea promovată de Fundaţia "Gravissimum Educationis" (18 martie 2022)
Noi suntem obişnuiţi să auzim ştiri despre războaie, dar îndepărtate. Siria, Yemen... obişnuite. Acum războiul s-a apropiat, este lângă casa noastră, practic. Şi asta ne face să ne gândim asupra "sălbăticiei" naturii umane, până unde suntem capabili să ajungem. Asasini ai fraţilor noştri. Mulţumesc, mons. Guy-Réal Thivierge, pentru această scrisoare pe care dumneavoastră aţi adus-o, care este o chemare, atrage atenţia cu privire la ceea ce se întâmplă. Noi vorbim despre educaţie, şi când cineva se gândeşte la educaţie, se gândeşte la copii, tineri... Să ne gândim la atâţia soldaţi care sunt trimişi pe front, foarte tineri, soldaţi ruşi, sărmanii. Să ne gândim la atâţia soldaţi ucraineni; să ne gândim la locuitori, tinerii, tinerele, copii, copile... Asta se întâmplă aproape de noi. Evanghelia ne cere numai să nu privim în altă parte, care este tocmai atitudinea cea mai păgână a creştinilor: creştinul, când se obişnuieşte să privească în altă parte, lent devine un păgân travestit în creştin. Pentru aceasta am voit să încep cu asta, cu această reflecţie. Nu este departe, războiul: este la uşile casei. Ce fac eu? Aici la Roma, la "Bambin Gesù", sunt copii răniţi de bombardamente. Acasă, îi duc acasă. Mă rog? Fac post? Fac pocăinţă? Sau trăiesc nesăbuit, aşa cum trăim normal războaiele de departe? Un război mereu - mereu! - este înfrângerea umanităţii, mereu. Noi, culţi, care lucrăm în educaţie, suntem înfrânţi de acest război, pentru că pe de altă parte suntem responsabili. Nu există războaie juste: nu există!
Dragi prieteni!
Vă spun bun-venit vouă tuturor, care participaţi la Congresul Internaţional "A educa la democraţie într-o lume fragmentată", promovat de Fundaţia pontificală Gravissimum Educationis.
Mulţumesc cardinalului Versaldi pentru cuvintele sale de introducere şi sunt recunoscător fiecăruia dintre voi pentru că aţi adus bogăţia din propriul context cultural, din propriul sector profesional şi de cercetare. Această întâlnire a voastră tratează în perspectivă educativă tema democraţiei. O temă foarte actuală, precum şi foarte dezbătută. Dar nu este desigur frecvent ca ea să fie tratată din punctul de vedere al educaţiei. În schimb, această abordare, care aparţine în mod special tradiţiei Bisericii, este singura în măsură în dea rezultate pe perioadă lungă.
Aş vrea să vă propun o scurtă reflecţie pornind de la cuvântul pe care Domnul ni-l adresează în Evanghelia de la liturgia de astăzi, adică parabola viticultorilor ucigaşi (Mt 21,33-43.45-46). Isus avertizează cu privire la o ispită care este a tuturor şi din toate timpurile: ispita posesiei. Viticultorii din parabolă, orbiţi de dorinţa de a pune stăpânire pe vie, nu ezită să folosească violenţa şi să ucidă. Asta ne aminteşte că atunci când omul renegă propria vocaţie de colaborator al lucrării lui Dumnezeu şi presupune să se pună în locul lui, pierde demnitatea de fiu şi se transformă în duşman al fraţilor săi. Se transformă în Cain.
Bunurile creaţiei sunt oferite tuturor şi fiecăruia în proporţie cu nevoile, pentru ca nimeni să nu adune superfluul şi nimănui altcuiva să nu-i lipsească necesarul. Dimpotrivă, când posesia egoistă umple inimile, relaţiile şi structurile politice şi sociale, atunci esenţa democraţiei este otrăvită. Şi devine o democraţie formală, nu reală.
Mă opresc asupra a două degenerări: totalitarismul şi secularismul. Sunt degenerări ale democraţiei.
Sfântul Ioan Paul al II-lea a subliniat că un stat este totalitar atunci când "tinde să absoarbă în sine naţiunea, societatea, familia, comunităţile religioase şi înseşi persoanele" (Enciclica Centesimus annus, 45). Exercitând o samavolnicie ideologică, statul totalitar goleşte de valoare drepturile fundamentale ale persoanei şi ale societăţii, până la suprimarea libertăţii. Este o samavolnicie ideologică şi noi putem vorbi despre colonizări ideologice, care merg înainte şi ne duc la asta.
Secularismul radical, la rândul său ideologic, deformează spiritul democratic în manieră mai subtilă şi ascunsă: eliminând dimensiunea transcendentă, el slăbeşte, şi puţin câte puţin anulează, orice deschidere la dialog. Dacă nu există un adevăr ultim, ideile şi convingerile umane pot să fie cu uşurinţă exploatate pentru scopuri de putere. "Umanismul care-l exclude pe Dumnezeu este un umanism inuman", spunea Benedict al XVI-lea (Enc. Caritas in veritate, 78). Şi aici este diferenţa, mică, dar substanţială, între o laicitate sănătoasă şi un laicism otrăvit. Atunci când laicitatea devine ideologie se transformă în laicism şi acesta otrăveşte raporturile precum şi democraţiile.
La aceste degenerări, aţi opus puterea transformatoare a educaţiei. În unele universităţi din lume, de exemplu, aţi demarat activităţi de formare, căutând strategiile cele mai eficace pentru a transmite principiile democratice, pentru a educa la democraţie. Vă invit să continuaţi pe această linie şi împărtăşesc câteva propuneri, pe care vi le încredinţez vouă tuturor, angajaţi în diferite domenii.
1. A alimenta în tineri setea de democraţie. Este vorba de a-i ajuta să înţeleagă şi să aprecieze valoarea de a trăi într-un sistem democratic, mereu perfectibil dar capabil să tuteleze participarea cetăţenilor (cf. Centesimus annus, 46), libertatea de alegere, de acţiune şi de exprimare. Şi să meargă pe calea universalităţii împotriva uniformităţii. Otrava este uniformitatea. Şi ca tinerii să înveţe diferenţa precum şi s-o practice.
2. A-i învăţa pe tineri că binele comun este amestecat cu iubirea. Nu poate să fie apărat cu forţa militară. O comunitate sau o naţiune care vrea să se afirme cu forţa face asta în dauna altor comunităţi sau altor naţiuni, şi devine promotoare de nedreptăţi, inegalităţi şi violenţe. Calea distrugerii este uşor de urmat, dar produce atâtea dărâmături; numai iubirea poate salva familia umană. Cu privire la asta, trăim exemplul cel mai urât aproape de noi.
3. A educa tinerii să trăiască autoritatea ca slujire. Este nevoie de a forma "persoane disponibile să se pună în slujba comunităţii" (Mesaj pentru lansarea Pactului Educativ, 12 septembrie 2019). Noi toţi suntem chemaţi la o slujire de autoritate, în familie, la locul de muncă, în viaţa socială. A exercita autoritatea nu este uşor: este o slujire. Să nu uităm că Dumnezeu ne încredinţează anumite roluri nu pentru afirmarea personală, ci pentru ca, prin lucrarea noastră, să crească toată comunitatea. Când autoritatea merge dincolo de drepturile societăţii, ale persoanelor, devine autoritarism şi la urmă devin dictatură. Autoritatea este un lucru foarte echilibrat, dar este un lucru foarte frumos pe care trebuie să-l învăţăm şi să-i învăţăm pe tineri pentru ca să ştie să-l gestioneze.
Sunt trei parcursuri educative orientate, cum ar spune Sfântul Paul al VI-lea, spre civilizaţia iubirii şi cer să fie duse înainte cu curaj şi creativitate. Mi se pare că se pot insera bine în cadrul Pactului Educativ, pe care l-am demarat împreună cu Congregaţia pentru Educaţia Catolică. Şi profit chiar de ocazie pentru a relansa acest pact, această alianţă care îşi propune să asocieze pe cei care au la inimă educarea tinerelor generaţii şi care poate să devină un instrument pentru a urmări binele comun global. În contextul provocat de războiul din Ucraina se evidenţiază şi mai mult valoarea acestui Pact Educativ, în vederea promovării fraternităţii universale în unica familie umană, bazată pe iubire. De fapt, rugăciunea pentru pace trebuie însoţită de o angajare educativă răbdătoare, pentru ca adolescenţii şi tinerii să maturizeze conştiinţa hotărâtă că tensiunile şi conflictele nu se rezolvă cu violenţa, nu se rezolvă cu samavolnicia, ci cu confruntarea şi dialogul. Mereu vor exista conflicte: a-i învăţa pe tineri cum să rezolve un conflict. Nu cu violenţa, nu cu samavolnicia, ci cu confruntarea, confruntarea sănătoasă, şi cu dialogul.
Dragi prieteni, vă mulţumesc pentru munca voastră. Din inimă vă binecuvântez pe voi toţi şi pe cei dragi ai voştri, instituţiile voastre şi munca voastră. Mulţumesc! Din inimă dau această binecuvântare tuturor. Şi vă cer cu rugăminte să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
