Al patrulea centenar al întemeierii lui Propaganda Fide
OMP: patru suflete ale unei singure mişcări
de Camillus Johnpillai
şef oficiu de la Dicasterul pentru Evanghelizare
Operele Misionare Pontificale (OMP) sunt instrumentul principal pentru animarea misionară şi cooperarea în Biserica universală. Constituţia apostolică Praedicate Evangelium spune, la art. 67 § 1: "Secţiunii pentru prima evanghelizare şi pentru noile Biserici particulare îi sunt încredinţate Operele Misionare Pontificale". Adică, Opera Pontificală a Răspândirii Credinţei, Opera Pontificală "Sfântul Petru apostol", Opera Pontificală a Copilăriei Misionare şi Uniunea Misionară Pontificală. Deşi independente unele de altele, depind direct de Dicasterul misionar.
S-au născut graţie unor indivizi, dintre care unii erau credincioşi laici; animate de zel misionar profund, aceste persoane s-au reunit pentru a coopera la activitatea de evanghelizare. Acum aceste Opere sunt organele oficiale ale Bisericii universale în domeniul cooperării misionare şi susţin diferitele necesităţi care se nasc din misiuni.
Pius al XI-lea a fost definit pe bună dreptate papa misiunilor. Al treilea centenar al lui Propaganda Fide (1622-1922) a fost celebrat în timpul pontificatului său şi a avut importanţă pentru Congregaţie. Cu acea ocazie Papa Ratti a dat scrisoarea motu proprio Romanorum Pontificum care în afară de a conferi titlul "pontifical", definea structurile, misiunile şi datoriile primelor trei Opere misionare: Răspândirea Credinţei, "Sfântul Petru Apostol" şi "Sfânta Copilărie".
Prima din cele trei a fost rezultatul multor iniţiative şi idealuri promovate cu privire la misiuni. Acest tip de asociaţie de credincioşi exista deja în Franţa, în special după revoluţia franceză. Unele erau inspirate din apostolatul Societăţii pentru Misiuni Externe din Paris, care cerea rugăciuni, fapte bune şi oferte pentru mântuirea păgânilor.
Între toate aceste mişcări de ajutor adus evanghelizării merită o menţionare deosebită aceea a Fericitei Pauline Marie Jaricot din Lyon (1799-1862). Dorinţa sa de a asocia muncitori la acţiunea sa caritativă şi misionară a dat curs Asociaţiei pentru Răspândirea Credinţei.
Ca urmare a unei cereri de ajutor materiale din partea misiunilor americane, Jaricot şi colaboratorii săi mai apropiaţi s-au întâlnit pentru prima dat la Lyon la 3 mai 1822 şi au decis să întemeieze o asociaţie catolică; trebuia să aibă o acoperire universală, fără a fi limitată numai la o ţară sau un continent determinat.
Dimensiunea universală a acestei Opere merită o menţionare deosebită. Originea sa carismatică a fost recunoscută încă de la început când un tânăr seminarist le-a spus liderilor diferitelor grupuri reunite la Lyon în acea zi de 3 mai 1822: "Suntem catolici şi trebuie să întemeiem ceva care să fie catolic, adică să fie universal. Nu trebuie să ajutăm o misiune sau alta, ci toate misiunile din lume".
Asociaţia a fost declarată Operă pontificală de Pius al XI-lea la 3 mai 1922, pentru a-i asigura o eficacitate mai mare şi un caracter universal. Cartierul general al Operei a fost transferat în sediul lui Propaganda la Roma, unde a devenit parte organică a Congregaţiei şi, de aceea, organizaţia oficială pentru cooperarea misionară universală.
Papa Ratti a considerat această Operă o activitate principală a tuturor celorlalte eforturi misionare pentru că furniza sprijinul material necesităţilor multiple ale misiunilor prezente şi viitoare. Opera Pontificală pentru Răspândirea Credinţei are scopul specific de a aduna fonduri în toată lumea şi de a promova rugăciuni pentru misiuni. Ziua Misionară Mondială a fost instituită în acest scop la 14 iunie 1926.
Opera Pontificală a Sfintei Copilării a fost întemeiată la 19 mai 1843 de episcopul Charles-Auguste-Marie de Forbin-Janson din Nancy, în Franţa, ca asociaţie de copii creştini pentru mântuirea celor de vârsta lor din China şi din alte ţări. Opera prevedea adunarea de fonduri de la copii catolici cu scopul de a-i ajuta pe copiii chinezi aflaţi în nevoie şi a fost recunoscută oficial de Sfântul Scaun la 18 iulie 1846. Foarte repede, ideea acestei Opere a fost lărgită ajungând să includă educaţia creştină a copilăriei, nu numai în China ci în toată lumea.
Scopul era de a-i încuraja pe minori să ofere rugăciuni şi roadele sacrificiilor lor ca mijloc pentru a-i ajuta pe misionari să protejeze şi să dea o educaţie creştină copiilor din ţările de misiune.
Opera Pontificală "Sfântul Petru Apostol" pentru clerul indigen are scopul deosebit de a ajuta formarea de preoţi locali. S-a născut în 1889 în dieceza de Caen, tot în Franţa, unde Stéphanie Bigard şi fiica sa Jeanne au venit în contact cu misionari şi cu nevoile lor. Îndeosebi, prin cei care aparţineau la Societatea pentru Misiuni Externe din Paris, au înţeles importanţa de a promova clerul local în evanghelizare.
Scopul principal al Operei era să furnizeze asistenţă spirituală şi materială pentru formarea clerului autohton în ţările de misiune, în special pentru construirea şi întreţinerea seminariilor. În 1899, Opera a primit aprobarea lui Leon al XIII-lea, care o punea sub ocrotirea sfântului apostol Petru. Sediul său a fost transferat la Roma în 1920, strâns legată de Opera pentru Răspândirea Credinţei.
Uniunea Misionară Pontificală a fost întemeiată în 1916 în Italia de părintele Paolo Manna de la PIME. În faza sa iniţială a primit sprijinul episcopului Guuido Maria Conforti din Dieceza de Parma, care a fost şi fondatorul Institutului misionar "Sfântul Francisc Xaveriu". Pius al XII-lea i-a conferit titlul "pontificală" la 28 octombrie 1956.
Scopul său este să coordoneze angajarea clerului şi a călugărilor în trezirea interesului credincioşilor pentru misiuni şi promovarea operelor de cooperare. Încearcă să reverse în credincioşi un spirit misionar universal şi de aceea este descrisă ca sufletul tuturor celorlalte OMP. Întemeiată iniţial ca asociaţie de preoţi (Uniunea Clerului), acoperirea sa a fost lărgită la 14 iulie 1949 pentru a include călugări şi călugăriţe. Ea se deosebeşte de celelalte trei deoarece nu adună fonduri şi nu se dedică asistenţei materiale. Dintr-un punct de vedere doctrinal, dorinţa de cooperare misionară se naşte din faptul că Biserica pe pământ este, prin însăşi natura sa, misionară.
Conciliul al II-lea din Vatican a stabilit că aceste opere trebuie să ocupe un loc central în cooperarea misionară "întrucât ele constituie mijloace atât de a pătrunde pe catolici, încă din copilărie, de un spirit într-adevăr universal şi misionar, cât şi de a suscita în mod eficient strângerea de ajutoare spre binele tuturor misiunilor şi după necesităţile fiecăreia" (cf. Ad gentes, nr. 38).
În mod asemănător, Codul de Drept Canonic la can. 781 este un ecou al învăţăturii conciliare: "Deoarece întreaga Biserică este prin natura sa misionară, iar munca de evanghelizare trebuie considerată o datorie fundamentală a poporului lui Dumnezeu, toţi credincioşii, conştienţi de propria responsabilitate, să participe la activitatea misionară".
Şi la can. 791, 2 este recomandat rolul OMP pentru a promova cooperarea misionară la nivel diecezan: "să fie desemnat un preot care să promoveze în mod eficient iniţiativele în favoarea misiunilor".
"Fondul de solidaritate" promovat de aceste Opere este parte a cooperării misionare şi contribuie din punct de vedere material la autonomia progresivă a Bisericilor în teritoriile de misiune. Fondul de solidaritate promovat de ele subliniază la rândul său obiectivul lor principal, adică sprijinul dat evanghelizării.
Ca instituţii ecleziale, aceste Opere sunt încredinţate conducerii Dicasterului misionar, căruia îi revine supervizarea coordonării lor pentru o eficacitate mai mare şi adevărată universalitate ca organizaţie oficială pentru cooperarea misionară.
Cele patru Opere formează o unică instituţie cu patru ramuri care împărtăşesc acelaşi obiectiv primar, adică acela de a promova spiritul misionar în rândul poporului lui Dumnezeu suscitând şi aprofundând conştiinţa sa misionară.
(După L'Osservatore Romano, 28 iunie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
