Iubiţi fraţi şi surori,

Cu acest scurt mesaj aş vrea să vă prezint o realitate importantă pentru misiunea Bisericii, dar puţin cunoscută: Operele Misionare Pontificale.

Încă din primele timpuri, sprijinul reciproc între Bisericile locale, angajate să vestească şi să mărturisească Evanghelie, a fost un semn al Bisericii universale. De fapt, misiunea, însufleţită de Duhul Domnului Înviat, lărgeşte spaţiile credinţei şi iubirii până la marginile pământului.

În secolul al XIX-lea, vestirea lui Cristos a primit un nou impuls de întemeierea Operelor Misionare, cu scopul specific de a se ruga şi a acţiona concret pentru a susţine evanghelizarea în noile teritorii. Aceste Opere au fost recunoscute ca Pontificale de papa Pius al XI-lea, care în acest mod voia să sublinieze că misiunea Bisericii faţă de toate popoarele se află mult la inima Succesorului lui Petru. Şi aşa este iarăşi! Operele Misionare Pontificale continuă astăzi această importantă slujire începută în urmă cu aproape 200 de ani. Sunt prezente în 120 de ţări cu directori naţionali, coordonaţi de secretariate internaţionale pe lângă Sfântul Scaun.

De ce sunt importante Operele Misionare Pontificale? Sunt importante înainte de toate pentru că trebuie să ne rugăm pentru misionari şi misionare, pentru acţiunea evanghelizatoare a Bisericii. Rugăciunea este prima "operă misionară" - prima! - pe care fiecare creştin poate şi trebuie s-o facă, şi este şi cea mai eficace, deşi asta nu se poate măsura. De fapt, principalul agent al evanghelizării este Duhul Sfânt şi noi suntem chemaţi să colaborăm cu El. În afară de asta, aceste Opere garantează în numele papei o distribuire egală a ajutoarelor, aşa încât toate Bisericile din lume să aibă un minim de asistenţă pentru evanghelizare, pentru sacramente, pentru proprii preoţi, seminarii, pentru munca pastorală, pentru cateheţi. Sprijin dat misionarilor care evanghelizează şi sprijin mai ales cu rugăciunea, pentru ca Duhul Sfânt să fie prezent. El este cel care trimite înainte evanghelizarea.

De aceea îi încurajez pe toţi să colaboreze cu misiunea noastră comună de a vesti Evanghelia şi de a susţine tinerele Biserici prin munca acestor Opere Misionare. Făcând aşa, în fiecare popor, Biserica se deschide în continuare tuturor şi proclamă cu bucurie Vestea Bună a lui Isus Cristos, Mântuitorul lumii.

Mulţumesc tuturor, din inimă!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu