|
| © Vatican Media |
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Pacea să fie cu voi!
Eminenţă,
Excelenţe,
Iubiţi secretari generali şi directori naţionali,
Cu bucurie şi recunoştinţă vă salut pe toţi, adunaţi la Roma anul acesta pentru Adunarea Generală anuală, un an cu adevărat bogat în momente misionare. Anul acesta se împlinesc o sută de ani de la stabilirea, la cererea Operei Pontificale de Răspândire a Credinţei, a penultimei duminici din octombrie ca duminică mondială a misiunilor de către predecesorul meu, Papa Pius al XI-lea. De o sută de ani, această zi este dedicată rugăciunii, reflecţiei şi contribuţiei la misiunea de evanghelizare a Bisericii, în special în zonele în care vestirea evangheliei abia începe şi unde Biserica este încă tânără. În această zi, fiecare comunitate catolică este invitată să se roage şi să ofere sacrificii spirituale şi materiale pentru eforturile misionare în zonele primei evanghelizări şi pentru sprijinirea Bisericilor tinere. Sunt bucuros să-mi exprim recunoştinţa faţă de voi toţi şi faţă de toţi cei care lucrează cu voi în întreaga lume, pentru toate eforturile voastre, mari şi mici, în promovarea Zilei Mondiale a Misiunilor în fiecare circumscripţie ecleziastică în comuniunea universală a Bisericii.
Dacă aş putea adăuga, una dintre slujirile specifice Duminicii Misionară Mondială este de a le reaminti oamenilor din Bisericile mai vechi, dacă vreţi, din Bisericile consacrate, cât de important este ca şi ei să se alăture spiritului misionar al întregii Biserici.
Datorită fondurilor strânse în Duminica Misionară Mondială, Opera Pontificală pentru Răspândirea Credinţei poate oferi ajutorul necesar celor peste 1.130 de circumscripţii ecleziastice care depind de Dicasterul pentru Evanghelizare, Secţiunea pentru Prima Evanghelizare şi Noile Biserici Particulare, pentru a le ajuta să stabilească infrastructurile ecleziastice necesare şi să sprijine diferite iniţiative misionare. De asemenea, sprijină administrarea a cinci colegii din Roma pentru formarea continuă a preoţilor şi a femeilor şi bărbaţilor consacraţi, care vin în cetatea eternă pentru studii şi devin resurse preţioase pentru Bisericile lor locale la care se întorc după ce îşi termină studiile. Acestea şi multe alte iniţiative misionare sunt posibile datorită generozităţii credincioşilor din Duminica Misionară Mondială.
Anul acesta se împlinesc şi a suta zecea aniversare a înfiinţării Operelor Misionare Pontificale de către Fericitul Paolo Manna, declarată pontificală de Papa Pius al XII-lea şi descrisă de Sfântul Paul al VI-lea drept "sufletul" celorlalte Opere Misionare Pontificale. Îi încurajez pe toţi să participe la misiunea sa de a promova în rândul tuturor celor botezaţi o spiritualitate misionară tot mai ferventă şi o angajare mai profund faţă de misiunea universală de evanghelizare a Bisericii în această nouă eră misionară.
Este, de asemenea, providenţial că anul acesta, pe 24 septembrie, la Saint Louis, Missouri, va fi beatificat un renumit director naţional al Operelor Misionare Pontificale din Statele Unite ale Americii, venerabilul Fulton J. Sheen. Arhiepiscopul Sheen a fost o lumină de credinţă, speranţă şi iubire care a strălucit prin mass-media radiofonică şi televizată timp de decenii. Eu însumi sunt martor al evanghelizării sale în copilărie. Emisiunile sale au atins milioane de oameni cu speranţa Evangheliei, iar iniţiativele şi eforturile sale au dus la un enorm ajutor spiritual şi material Bisericilor din domeniile primei evanghelizări. Fie ca noul nostru fericit să fie un exemplu pentru toţi directorii naţionali şi diecezani ai Operelor Misionare Pontificale din întreaga lume.
Într-o lume marcată din ce în ce mai mult de diviziuni, război şi conflicte între naţiuni şi popoare, cele patru Opere Misionare Pontificale, încredinţate Dicasterului pentru Evanghelizare, Secţiunea pentru Prima Evanghelizare şi Noile Biserici Particulare, aduc un serviciu nepreţuit misiunii Bisericii de a-l vesti pe Cristos, Principele Păcii şi revelaţia întrupată a Iubirii divine pentru omenire. În acest sens, Opera Misionară Pontificală a Sfintei Copilării îndeplineşte o misiune deosebit de preţioasă, aducând lumina credinţei şi mângâierea carităţii creştine copiilor din întreaga lume, în special în regiunile afectate de ură şi violenţă. La fel de importantă este Opera Misionară Pontificală "Sfântul Petru Apostolul", care promovează şi susţine formarea clerului indigen şi a persoanelor consacrate în teritoriile primei evanghelizări. În multe locuri, fără ajutorul acestei Opere, seminariştii şi novicii ar duce lipsă de mijloacele necesare pentru formarea lor umană, spirituală şi pastorală.
Tema Duminicii Misionare Mondiale din acest an - Una în Cristos, uniţi în misiune - evidenţiază unitatea credincioşilor şi marchează cea de-a 100-a aniversare a acestei celebrări globale. Invită toţi membrii Bisericii la o comuniune mai profundă în Cristos şi la o unitate mai deplină în misiunea sa divină de iubire. Reflectă dorinţa profundă a Domnului exprimată în rugăciunea sa către Tatăl înainte de Pătimire sa (cf. In 17,20.21.26). Aceste aspecte, exprimate în tema acestui an, cheamă la o reînnoire misionară în Biserică în anii următori. Prin urmare, vă încurajez să aveţi în minte această învăţătură, să trăiţi o spiritualitate autentică a unităţii şi comuniunii misionare centrată pe Cristos şi să o promovaţi prin activităţile voastre printre credincioşi.
Dragii mei fraţi şi surori, Conciliul al II-lea din Vatican II a insistat asupra faptului că "Biserica pe pământ este prin însăşi natura sa misionară, întrucât, conform planului Tatălui, îşi are originea în misiunea Fiului şi a Duhului Sfânt" (Ad gentes, 2). Conştient de acest lucru, vă invit pe toţi să apreciaţi urgenţa de a îmbrăţişa o convertire misionară continuă şi să căutaţi împreună modalităţi de a fi o Biserică misionară pentru vindecarea lumii noastre, atât de încărcată de tensiuni, conflicte şi războaie. În această misiune importantă, munca Operelor Misionare Pontificale rămâne esenţială. Să continuăm, aşadar, drumul nostru misionar cu bucurie şi zel reînnoit. În tot ceea ce facem pentru opera de evanghelizare, fie ca noi să-l punem întotdeauna pe Isus Cristos în centru, îmbrăţişând frumosul principiu evanghelic exprimat de Ioan Botezătorul: "El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez" (In 3,30).
Încredinţându-vă pe toţi, colaboratorii voştri, binefăcătorii şi pe toţi cei care participă la această vitală operă misionară mijlocirii materne a Maicii Domnului, Maria - Regina Misiunilor - şi a tuturor sfinţilor misionari, vă împart din inimă binecuvântarea apostolică. Vă mulţumesc.
Şi să ne rugăm împreună aşa cum ne-a învăţat Isus: "Tatăl nostru...
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
