Revin astăzi în minte cuvintele cu care Elisabeta a rostit binecuvântarea sa asupra Sfintei Fecioare: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău. Şi de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?" (Lc 1,42-43).

Această binecuvântare este în continuitate cu binecuvântarea sacerdotală pe care Dumnezeu i-a sugerat-o lui Moise pentru ca s-o transmită lui Aron şi întregului popor: "Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea" (Num 6,24-26). Celebrând solemnitatea Preasfintei Maria, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, Biserica ne aminteşte că Maria este prima destinatară a acestei binecuvântări. În ea a găsit împlinire: de fapt, nicio altă creatură n-a văzut strălucind asupra sa faţa lui Dumnezeu ca Maria, care a dat o faţă umană Cuvântului veşnic, aşa încât toţi să-l putem contempla.

În afară de contemplarea feţei lui Dumnezeu, noi putem să-l şi lăudăm şi să-l preamărim ca păstorii, care s-au întors de la Betleem cu o cântare de mulţumire după ce l-au văzut pe Prunc şi pe tânăra sa mamă (cf. Lc 2,16). Erau împreună, aşa cum au fost împreună la Calvar, deoarece Cristos şi mama sa sunt inseparabili: între ei există un raport foarte strâns, ca între orice fiu şi mama sa. Trupul lui Cristos - care este ţâţâna mântuirii noastre (Tertulian) - a fost ţesut în sânul Mariei (cf. Ps 139,13). Această inseparabilitate este semnificată şi de faptul că Maria, aleasă dinainte pentru a fi Mamă a Răscumpărătorului, i-a împărtăşit intim toată misiunea rămânând alături de Fiul până la sfârşit pe Calvar.

Maria este aşa de unită cu Isus pentru că a avut cunoaşterea inimii lui, cunoaşterea credinţei, hrănită de experienţa maternă şi de legătura intimă cu Fiul său. Sfânta Fecioară este femeia de credinţă, care i-a făcut loc lui Dumnezeu în inima sa, în proiectele sale; este credincioasa capabilă să perceapă în darul Fiului venirea acelei "plinătăţi a timpului" (Gal 4,4) în care Dumnezeu, alegând calea umilă a existenţei umane, a intrat personal în brazda istoriei mântuirii. Pentru aceasta nu poate fi înţeles Isus fără Mama sa.

La fel de inseparabili sunt Cristos şi Biserica, deoarece Biserica şi Maria merg mereu împreună şi acesta este tocmai misterul femeii în comunitatea eclezială, şi nu se poate înţelege mântuirea realizată de Isus fără a lua în considerare maternitatea Bisericii. A-l separa pe Isus de Biserică ar însemna a voi să introducem o "dihotomie absurdă", aşa cum a scris fericitul Paul al VI-lea (cf. Exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, 16). Nu este posibil "a-l iubi pe Cristos, dar nu şi Biserica, a-l asculta pe Cristos, dar nu şi Biserica, a aparţine lui Cristos, dar în afara Bisericii" (Ibid.). De fapt, tocmai Biserica, marea familie a lui Dumnezeu, ni-l aduce pe Cristos. Credinţa noastră nu este o doctrină abstractă sau o filozofie, ci este relaţia vitală şi deplină cu o persoană: Isus Cristos, Fiul unicul născut al lui Dumnezeu făcut om, mort şi înviat pentru a ne mântui şi viu în mijlocul nostru. Unde îl putem întâlni? Îl întâlnim în Biserică, în Sfânta noastră Maică Biserică Ierarhică. Biserica e cea care spune astăzi: "Iată Mielul lui Dumnezeu"; Biserica e cea care-l vesteşte; în Biserică Isus continuă să săvârşească gesturile sale de har care sunt Sacramentele.

Această acţiune şi misiune a Bisericii exprimă maternitatea sa. De fapt, ea este ca o mamă care-l păzeşte pe Isus cu duioşie şi îl dăruieşte tuturor cu bucurie şi generozitate. Nicio manifestare a lui Cristos, nici măcar cea mai mistică, nu poate vreodată să fie dezlipită de trupul şi de sângele Bisericii, de concreteţea istorică a Trupului lui Cristos. Fără Biserică, Isus Cristos ajunge să se reducă la o idee, la o morală, la un sentiment. Fără Biserică, raportul nostru cu Cristos ar fi în voia imaginaţiei noastre, a interpretărilor noastre, a sentimentelor noastre.

Iubiţi fraţi şi surori! Isus Cristos este binecuvântarea pentru orice om şi pentru întreaga omenire. Biserica, dăruindu-ni-l pe Isus, ne oferă plinătatea binecuvântării Domnului. Tocmai aceasta este misiunea poporului lui Dumnezeu: să iradieze asupra tuturor popoarelor binecuvântarea lui Dumnezeu întrupată în Isus Cristos. Şi Maria, prima şi desăvârşita ucenică a lui Isus, prima şi desăvârşita credincioasă, model al Bisericii care merge, este cea care deschide acest drum de maternitate a Bisericii şi îi susţine mereu misiunea maternă adresată tuturor oamenilor. Mărturia sa discretă şi maternă merge cu Biserica încă de la începuturi. Ea, Mamă a lui Dumnezeu, este şi Mamă a Bisericii şi, prin intermediul Bisericii, este Mamă a tuturor oamenilor şi a tuturor popoarelor.

Fie ca această Mamă dulce şi grijulie să ne dobândească binecuvântarea Domnului pentru întreaga familie umană. În mod special astăzi, Ziua Mondială a Păcii, să invocăm mijlocirea sa pentru ca Domnul să dăruiască pace acestor zile ale noastre: pace în inimi, pace în familii, pace între naţiuni. Anul acesta, în mod deosebit, mesajul pentru Ziua Păcii este: "Nu mai sunteţi sclavi, ci fraţi". Toţi suntem chemaţi să fim liberi, toţi să fim fii şi fiecare după propriile responsabilităţi să lupte împotriva formelor moderne de sclavie. Din orice popor, cultură şi religie, să ne unim forţele noastre. Să ne conducă şi să ne susţine Cel care, pentru a ne face pe toţi fraţi, s-a făcut slujitorul nostru.

Să o privim pe Maria, să o contemplăm pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Şi aş vrea să vă propun s-o salutăm împreună, aşa cum a făcut acel popor curajos din Efes, care striga în faţa păstorilor săi când intrau în biserică: "Sfântă Născătoare de Dumnezeu!". Ce salut frumos pentru Mama noastră... Spune o poveste, nu ştiu dacă e adevărată, că unii, printre acei oameni, aveau bastoane în mână, probabil pentru a-i face pe episcopi să înţeleagă ce li s-ar fi întâmplat dacă n-ar fi avut curajul de a o proclama pe Maria "Născătoare de Dumnezeu". Vă invit pe voi toţi, fără bastoane, să vă ridicaţi şi de trei ori s-o salutaţi, în picioare, cu acest salut al Bisericii primare: "Sfântă Născătoare de Dumnezeu!".

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu