|
| © Vatican Media |
Sfântă Născătoare de Dumnezeu! Este aclamaţia bucuroasă a poporului sfânt al lui Dumnezeu, care răsuna pe străzile din Efes în anul 431, când părinţii de la Conciliu au proclamat-o pe Maria Născătoare de Dumnezeu. Este vorba de o realitate esenţială a credinţei, dar mai ales de o veste foarte frumoasă: Dumnezeu are o Mamă, aşadar s-a legat pentru totdeauna cu umanitatea noastră, ca un copil cu mama, până acolo încât umanitatea noastră este umanitatea sa. Este un adevăr năvalnic şi mângâietor, aşa încât ultimul Conciliu, celebrat aici, a afirmat: "Căci, prin întrupare, însuşi Fiul lui Dumnezeu s-a unit, într-un fel, cu orice om. A lucrat cu mâini omeneşti, a gândit cu minte omenească, a voit cu voinţă omenească, a iubit cu inimă omenească. Născut din Maria Fecioara, s-a făcut cu adevărat unul dintre noi, asemănător nouă întru toate, afară de păcat" (Constituţia pastorală Gaudium et spes, 22). Iată ce a făcut Dumnezeu născându-se din Maria: a arătat iubirea sa concretă faţă de umanitatea noastră, îmbrăţişând-o realmente şi pe deplin. Fraţilor, surorilor, Dumnezeu nu ne iubeşte în cuvinte, ci cu faptele; nu "de sus", de departe, ci "de aproape", chiar dinăuntrul trupului nostru, pentru că în Maria Cuvântul s-a făcut trup, pentru că în pieptul lui Cristos continuă să bată o inimă de carne, care palpită pentru fiecare dintre noi!
Sfântă Născătoare de Dumnezeu! Despre acest titlu au fost scrise atâtea cărţi şi mari tratate. Dar aceste cuvinte au intrat mai ales în inima sfântului popor al lui Dumnezeu, în rugăciunea cea mai familială, care însoţeşte ritmul zilelor, momentele mai obositoare şi speranţele mai îndrăzneţe: Bucură-te Marie. După câteva fraze luate din Cuvântul lui Dumnezeu, partea a doua a rugăciunii se deschide de fapt aşa: "Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii". Această invocaţie a ritmat adesea zilele noastre şi a permis lui Dumnezeu să se apropie, prin intermediul Mariei, de vieţile noastre şi de istoria noastră. Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii: recitată în cele mai diferite limbi, pe bobiţele rozariului şi în momentele de nevoie, în faţa unei imagini sacre sau pe stradă, la această invocaţie Maica lui Dumnezeu răspunde mereu, ascultă cererile noastre, ne binecuvântează cu Fiul său în braţe, ne aduce duioşia lui Dumnezeu făcut trup. Ne dă, într-un cuvânt, speranţă. Şi noi, la începutul acestui an, avem nevoie de speranţă ca pământul de ploaie. Anul, care se deschide sub semnul Maicii lui Dumnezeu şi a noastră, ne spune că Maria este cheia speranţei şi antifonul speranţei este invocaţia Sfântă Născătoare a lui Dumnezeu. Şi astăzi să încredinţăm Maicii Preasfinte pe iubitul papă emerit Benedict al XVI-lea, pentru ca să-l însoţească în trecerea sa din această lume la Dumnezeu.
Să o rugăm pe Mama în mod special pentru copiii care suferă şi nu mai au forţa de a se ruga, pentru atâţia fraţi şi surori loviţi de război în atâtea părţi ale lumii, care trăiesc aceste zile de sărbătoare în întuneric şi în frig, în mizerie şi în frică, scufundaţi în violenţă şi în indiferenţă! Pentru cei care nu au pace să o aclamăm pe Maria, femeia care l-a adus lumii pe Principele păcii (cf. Is 9,5; Gal 4,4). În ea, Regina păcii, se adevereşte binecuvântarea pe care am ascultat-o în prima lectură: "Domnul să-şi înalţe faţa spre tine şi să-ţi dăruiască pacea!" (Num 6,26). Prin mâinile unei Mame, pacea lui Dumnezeu vrea să intre în casele noastre, în inimile noastre, în lumea noastră. Dar cum putem s-o primim?
Să ne lăsăm sfătuiţi de protagoniştii Evangheliei de astăzi, primii care au văzut-o pe Mama cu Pruncul: păstorii din Betleem. Erau persoane sărace şi probabil şi destul de dure, şi în noaptea aceea munceau. Chiar ei, nu înţelepţii şi nici puternicii, l-au recunoscut cei dintâi pe Dumnezeul apropiat, pe Dumnezeul venit sărac căruia îi place să stea cu săracii. Evanghelia subliniază înainte de toate două gesturi foarte simple ale păstorilor, care, totuşi, nu sunt mereu uşoare. Păstorii au mers şi au văzut. Două gesturi: a merge şi a vedea.
Înainte de toate a merge. Textul spune că păstorii "au plecat în grabă" (Lc 2,16). Nu au rămas pe loc. Era noapte, aveau turmele lor de care să aibă grijă şi cu siguranţă erau obosiţi: ar fi putut să aştepte dimineaţa, să aştepte răsăritul soarelui pentru a merge să vadă un Prunc culcat într-o iesle. În schimb au mers în grabă, pentru că în faţa lucrurilor importante trebuie reacţionat prompt, nu trebuie amânat; pentru că "harul Duhului nu comportă încetineli" (Sf. Ambroziu, Comentariu despre sfântul Luca, 2). Şi astfel l-au găsit pe Mesia, aşteptatul de secole pe care atâţia îl căutau.
Fraţilor, surorilor, pentru a-l primi pe Dumnezeu şi pacea sa nu putem sta pe loc, nu putem sta comozi aşteptând ca lucrurile să se îmbunătăţească. Trebuie să ne ridicăm, să percepem ocaziile de har, să mergem, să riscăm. Trebuie să riscăm. Astăzi, la începutul anului, în loc să stăm să ne gândim şi să sperăm ca lucrurile să se schimbe, ne-ar face bine să ne întrebăm: "Eu, anul acesta, unde vreau să merg? Spre cine merg să fac bine?". Atâţia, în Biserică şi în societate, aşteaptă binele pe care tu şi numai tu îl poţi da, slujirea ta. Şi, în faţa lenei care anesteziază şi a indiferenţei care paralizează, în faţa riscului de a ne limita să rămânem aşezaţi în faţa unui ecran cu mâinile pe o tastatură, păstorii ne provoacă astăzi să mergem, să ne mişcăm pentru ceea ce se întâmplă în lume, să ne murdărim mâinile pentru a face bine, să renunţăm la atâtea obiceiuri şi comodităţi pentru a ne deschide la noutăţile lui Dumnezeu, care se află în umilinţa slujirii, în curajul de a ne îngriji. Fraţilor şi surorilor, să-i imităm pe păstori: să mergem!
Când au ajuns, spune Evanghelia, păstorii "i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle" (v. 16). Apoi notează că, numai "după ce l-au văzut" (v. 17), plini de uimire, au început să vorbească despre Isus altora şi să-l preamărească şi să-l laude pe Dumnezeu pentru tot ceea ce au auzit şi au văzut (cf. v. 17-18.20). Cotitura a fost că l-au văzut. Este important a vedea, a îmbrăţişa cu privirea, a rămâne, ca păstorii, în faţa Pruncului în braţele Mamei. Fără a spune nimic, fără a cere nimic, fără a face nimic. A privi în tăcere, a adora, a primi cu ochii duioşia mângâietoare a lui Dumnezeu făcut om, a Mamei sale şi a noastră. La începutul anului, printre multele noutăţi care am vrea să le experimentăm şi multele lucruri pe care am vrea să le facem, să dedicăm timp pentru a vedea, adică pentru a deschide ochii şi a-i ţine deschişi în faţa a ceea ce contează: a lui Dumnezeu şi a celorlalţi. Să avem curajul de a simţi uimirea întâlnirii, care este stilul lui Dumnezeu, lucru foarte diferit de seducţia lumii, care te tranchilizează. Uimirea lui Dumnezeu, întâlnirea, îţi dă pace; celălalt doar te anesteziază şi îţi dă linişte.
De câte ori, cuprinşi de grabă, nu avem nici măcar timpul de a rămâne un minut în compania Domnului pentru a asculta Cuvântul său, pentru a ne ruga, pentru a adora, pentru a lăuda... Acelaşi lucru se întâmplă în privinţa celorlalţi: cuprinşi de grabă sau de protagonism, nu există timp pentru a asculta soţia, soţul, pentru a vorbi cu copiii, pentru a-i întreba cum merg înăuntru, nu numai cum merg studiile şi sănătatea. Şi cât de bine ne face să-i ascultăm pe bătrâni, pe bunicul şi pe bunica, pentru a privi profunzimea vieţii şi a redescoperi rădăcinile. Aşadar să ne întrebăm dacă suntem capabili să vedem pe cel care trăieşte lângă noi, pe cel care locuieşte în blocul nostru, pe cel pe care-l întâlnim în fiecare zi pe străzi. Fraţilor şi surorilor, să-i imităm pe păstori: să învăţăm să vedem! Să înţelegem cu inima, văzând. Să învăţăm să vedem.
A merge şi a vedea. Astăzi Domnul a venit în mijlocul nostru şi Sfânta Născătoare de Dumnezeu ni-l pune în faţa ochilor. Să redescoperim în elanul de a merge şi în uimirea de a vedea secretele pentru a face acest an cu adevărat nou şi a învinge oboseala rămânerii sau pacea falsă a seducţiei.
Şi acum, fraţilor şi surorilor, vă invit pe voi toţi s-o priviţi pe Sfânta Fecioară Maria. S-o aclamăm de trei ori: Sfântă Născătoare de Dumnezeu!, aşa cum făcea poporul din Efes. Sfântă Născătoare de Dumnezeu! Sfântă Născătoare de Dumnezeu! Sfântă Născătoare de Dumnezeu!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
