Iubiţi fraţi şi surori!
Învăluiţi încă de climatul spiritual al Crăciunului, în care am contemplat misterul naşterii lui Cristos, astăzi o celebrăm cu aceleaşi sentimente pe Fecioara Maria, pe care Biserica o venerează ca Născătoare de Dumnezeu, deoarece a dat trup Fiului veşnicului Tată. Lecturile biblice din această solemnitate pun accentul îndeosebi pe Fiul lui Dumnezeu făcut om şi pe "numele" Domnului. Prima lectură ne prezintă binecuvântarea solemnă pe care preoţii o rosteau asupra israeliţilor în marile sărbători religioase: ea este ritmată întocmai de numele Domnului, repetat de trei ori, ca şi cum ar exprima plinătatea şi forţa care derivă din această invocaţie. De fapt, acest text de binecuvântare liturgică evocă bogăţia de har şi de pace pe care Dumnezeu o dăruieşte omului, cu o dispoziţie binevoitoare faţă de el, şi care se manifestă cu "strălucirea" feţei divine şi cu "îndreptarea" ei spre noi.
Biserica reascultă astăzi aceste cuvinte, în timp ce îi cere Domnului să binecuvânteze noul an abia început, având conştiinţa că, în faţa evenimentelor tragice care marchează istoria, în faţa logicilor de război care din păcate nu sunt încă total depăşite, numai Dumnezeu poate să atingă sufletul uman în profunzime şi să asigure omenirii speranţă şi pace. De fapt, este consolidată de acum tradiţia ca în prima zi a anului Biserica, răspândită în toată lumea, să înalţe o rugăciune corală pentru a invoca pacea. Este bine să începem o nouă bucată de drum punându-ne cu hotărâre pe calea păcii. Astăzi, vrem să adunăm strigătul atâtor bărbaţi, femei, copii şi bătrâni victime ale războiului, care este chipul cel mai urât şi violent al istoriei. Astăzi noi ne rugăm pentru ca pacea, pe care îngerii au vestit-o păstorilor în noaptea de Crăciun, să poată ajunge pretutindeni: "super terram pax hominibus bonae voluntatis" (Lc 2,14). Pentru aceasta, în special cu rugăciunea noastră, vrem să ajutăm pe orice om şi orice popor, îndeosebi pe cei care au responsabilităţi de conducere, să meargă în mod tot mai decisiv pe calea păcii.
În lectura a doua, sfântul Paul rezumă în adopţia filială lucrarea de mântuire realizată de Cristos, în care este ca şi montată figura Mariei. Graţie ei Fiul lui Dumnezeu, "născut din femeie" (Gal 4,4), a putut să vină în lume ca om adevărat, la împlinirea timpului. Această împlinire, această plinătate, se referă la trecut şi la aşteptările mesianice, care se realizează, dar, în acelaşi timp, se referă şi la plinătatea în sens absolut: în Cuvântul făcut trup, Dumnezeu a spus Cuvântul său ultim şi definitiv. În pragul unui nou an răsună astfel invitaţia de a merge cu bucurie spre lumina "soarelui care răsare din înălţime" (Lc 1,78), pentru că în perspectiva creştină, tot timpul este locuit de Dumnezeu, nu există viitor care să nu fie în direcţia lui Cristos şi nu există plinătate în afară de cea a lui Cristos.
Textul Evangheliei de astăzi se termină cu impunerea numelui lui Isus, în timp ce Maria participă în tăcere, meditând în inimă, la misterul acestui Fiu al ei, care în mod cu totul singular este dar al lui Dumnezeu. Însă pericopa evanghelică pe care am ascultat-o îi scoate în evidenţă în mod deosebit pe păstori, care se întorc "preamărindu-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut" (Lc 2,20). Îngerul le vestise că în cetatea lui David, adică Betleem, s-a născut Mântuitorul şi că vor găsi semnul: un copil înfăţat şi culcat în iesle (cf. Lc 2,11-12). Plecaţi în grabă, ei au găsit pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc. Observăm că evanghelistul vorbeşte despre maternitatea Mariei pornind de la Fiul, de la acel "copil înfăşat", pentru că El - Cuvântul lui Dumnezeu (cf. In 1,14) - este punctul de referinţă, centrul evenimentului care are loc şi El este cel care face în aşa fel încât maternitatea Mariei să fie calificată ca "divină".
Această atenţie prevalentă pe care lecturile de astăzi o dedică "Fiului", lui Isus, nu reduce rolul Mamei, dimpotrivă, o situează în perspectiva justă: de fapt, Maria este adevărată Născătoare de Dumnezeu tocmai în virtutea relaţiei sale totale cu Cristos. De aceea, glorificându-l pe Fiul este cinstită Mama şi cinstind-o pe Mama este glorificat Fiul. Titlul de "Născătoare de Dumnezeu", pe care astăzi liturgia îl scoate în evidenţă, subliniază misiunea Sfintei Fecioare în istoria mântuirii: misiune care stă la baza cultului şi a evlaviei pe care i-o aduce poporul creştin. De fapt, Maria nu a primit darul lui Dumnezeu numai pentru ea însăşi, ci pentru a-l aduce în lume: în fecioria ei rodnică, Dumnezeu a dăruit oamenilor bunurile mântuirii veşnice (cf. Rugăciunea zilei). Şi Maria oferă încontinuu mijlocirea ei poporului lui Dumnezeu care peregrinează în istorie spre veşnicie, aşa cum odinioară a oferit-o păstorilor din Betleem. Ea, care a dat viaţă pământească Fiului lui Dumnezeu, continuă să dăruiască oamenilor viaţa divină, care este însuşi Isus şi pe Duhul său Sfânt. Pentru aceasta este considerată mamă a tuturor oamenilor care se nasc la Har şi în acelaşi timp este invocată ca Mamă a Bisericii.
În numele Mariei, mamă a lui Dumnezeu şi a oamenilor, de la 1 ianuarie 1968 se celebrează în toată lumea Ziua Mondială a Păcii. Pacea este dar al lui Dumnezeu, aşa cum am ascultat în prima lectură: "Domnul... să-ţi dăruiască pace" (Num 6,26). Ea este darul mesianic prin excelenţă, primul rod al carităţii pe care Isus ne-a dăruit-o, este reconcilierea şi pacificarea noastră cu Dumnezeu. Pacea este şi o valoare umană care trebuie realizată pe planul social şi politic, dar îşi înfige rădăcinile în misterul lui Cristos (cf. Conciliul al II-lea din Vatican, Constituţia Gaudium et spes, 77-90). În această celebrare solemnă, cu ocazia celei de patruzeci şi patra Zi Mondială a Păcii, sunt bucuros să adresez salutul meu cordial iluştrilor domni Ambasadori pe lângă Sfântul Scaun, cu cele mai bune urări de bine pentru misiunea lor. Un salut cordial şi fratern se îndreaptă, apoi, către secretarul de stat şi către ceilalţi responsabili ai dicasterelor din Curia Romană, cu un gând deosebit faţă de Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace şi colaboratorii lui. Doresc să le manifest recunoştinţă vie pentru angajarea zilnică în favoarea unei convieţuiri paşnice între popoare şi a formării tot mai solide a unei conştiinţe de pace în Biserică şi în lume. În această perspectivă, comunitatea eclezială este tot mai angajată să lucreze, conform indicaţiilor Magisteriului, pentru a oferi un patrimoniu spiritual sigur de valori şi de principii în continua căutare a păcii.
Am voit să amintesc în Mesajul meu pentru această zi, cu titlul "Libertatea religioasă, cale pentru pace": "Lumea are nevoie de Dumnezeu. Are nevoie de valori etice şi spirituale, universale şi împărtăşite, şi religia poate să ofere o contribuţie preţioasă în căutarea lor, pentru construirea unei ordini sociale drepte şi paşnice" (nr. 15). De aceea, am subliniat că "libertatea religioasă este element de care nu se poate face abstracţie al unui stat de drept; nu poate fi negată fără a dăuna în acelaşi timp tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale, fiind sinteza şi apogeul lor" (nr. 5).
Omenirea nu se poate arăta resemnată în faţa forţei negative a egoismului şi a violenţei; nu trebuie să se obişnuiască cu conflictele care provoacă victime şi pun în pericol viitorul popoarelor. În faţa tensiunilor ameninţătoare ale momentului, în special în faţa discriminărilor, a samavolniciilor şi a intoleranţelor religioase, care îi lovesc astăzi în mod deosebit pe creştini (cf. ibidem, nr. 1), încă o dată adresez invitaţia mea urgentă să nu se cedeze în faţa descurajării şi a resemnării. Îi îndemn pe toţi să se roage pentru ca să ajung la bun sfârşit eforturile întreprinse din mai multe părţi pentru a promova şi a construi pacea în lume. Pentru această misiune dificilă nu sunt suficiente cuvintele, este nevoie de angajarea concretă şi constantă a responsabililor naţiunilor, dar este necesar mai ales ca orice persoană să fie animată de autenticul spirit al păcii, care trebuie implorat mereu din nou în rugăciune şi care trebuie trăit în relaţii zilnice, în orice loc.
În această celebrare euharistică avem în faţa ochilor, pentru venerarea noastră, imaginea Sfintei Fecioare Maria de la Sfântul Munte din Viggiano, aşa de îndrăgită de oamenii din provincia Basilicata. Fecioara Maria ni-l dăruieşte pe Fiul ei, ne arată chipul Fiului ei, Principe al Păcii: ea să ne ajute să rămânem în lumina acestei feţe, care străluceşte asupra noastră (cf. Num 6,25), pentru a redescoperi toată gingăşia lui Dumnezeu Tatăl; ea să ne susţină în invocarea Duhului Sfânt, pentru ca să reînnoiască faţa pământului şi să transforme inimile, înmuind împietrirea lor în faţa bunătăţii dezarmante a Pruncului, care s-a născut pentru noi. Născătoarea lui Dumnezeu să ne însoţească în acest nou an; să ne dobândească nouă şi lumii întregi doritul dar al păcii. Amin.
Benedictus Pp. XVI
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
