|
| © Vatican Media |
Sâmbăta Sfântă este "zi de mare tăcere, zi de mare aşteptare": cardinalul Stanislaw Rylko, arhipăstor al bazilicii papale "Santa Maria Maggiore", începe astfel omilia sa pentru celebrarea Orei Mamei, prezidată în dimineaţa de sâmbătă, 19 aprilie 2025, în biserica liberiană, aşa cum se întâmplă de peste 36 de ani. Un rit special care vrea să propună şi să facă să se retrăiască durerea şi credinţa supremă a Mariei în aşteptarea învierii Domnului.
Ora Mamei deschide noi orizonturi
"În cel mai vechi templu marian din Roma şi din tot Occidentul", afirmă cardinalul, "punte între Orient şi Occident", pentru că în el "a avut loc prima celebrare euharistică de rit bizantin la Roma, prezidată de sfinţii Ciril şi Metodiu", Ora Mamei "deschide orizonturi extrem de vaste şi profunde" pentru a percepe misterul răscumpărării.
Plânsul care purifică privirea spre Dumnezeu şi aproapele
Două, îndeosebi, sunt aspectele asupra cărora se opreşte cardinalul Rylko: primul este plânsul Mariei care a trăit "durerea de nespus" a agoniei Fiului pe Golgota. Dar acel plâns - pe care cardinalul îl aminteşte cu rugăciunea Stabat Mater - nu trebuie temut: "Odată Papa Francisc ne-a încurajat să nu ne fie frică să plângem - explică el. Lacrimile uneori ne fac bine, purifică privirea noastră spre Dumnezeu şi spre aproapele."
Maria, dar al lui Cristos Răstignit oferit lumii
Al doilea aspect este cel al darului: de fapt, Isus Răstignit - încredinţând-o pe Maria lui Ioan cu cuvintele "Femeie, iată-l pe fiul tău!" şi pe discipol Fecioarei, spunându-i "Iat-o pe mama ta!" (In 19,26-27) - a extins "maternitatea spirituală a Mariei la toată Biserica. "În acel moment - reafirmă cardinalul - noi toţi am devenit fii ai săi şi ea a devenit Mama noastră. Acesta este darul imens pe care Cristos ni l-a încredinţat în ultimele clipe de viaţă pe cruce!" De aici, referinţa cardinalului arhipăstor la faptul că "avem o Mamă în cer care ne iubeşte, o Mamă plină de compasiune faţă de fiecare dintre noi, care este alături de noi în încercările vieţii, în suferinţa pe care o înfruntăm pe drumul nostru".
Batista din mâna lui Salus populi romani
Apoi, privind la icoana Salus populi romani, păstrată la "Santa Maria Maggiore" şi deosebit de îndrăgită de Papa Francisc, care în faţa ei s-a rugat în peste o sută de ocazii de la începutul pontificatului său, cardinalul Rylko scoate în evidenţă un detaliu pe care "nu toţi îl observă": în pictură, Fecioara este reprezentată cu "o batistă în mâna stângă", ca să indice că Născătoarea de Dumnezeu "este mereu gata să şteargă lacrimile fiilor săi".
O călăuză sigură pentru a trăi Paştele
De aceea arhipăstorul templului liberian îi îndeamnă pe credincioşi să ceară Mariei "să ne însoţească pe drumurile adesea întortocheate ale vieţii noastre personale, familiale şi sociale". Ea, a cărei credinţă nu a şovăit nici în faţa "scandalului crucii şi a mormântului sigilat care păstra trupul" Fiului, ea care este model de "speranţă neclintită", ea să fie "călăuza noastră sigură în trăirea acestui Paşte", conclude cardinalul.
Isabella Piro
(După Vatican News, 19 aprilie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
